Obligaţie de a face. Sentința nr. 195/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 195/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 195/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr. 195/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. A. P. D. și pe pârât . PRIN ADM. T. A., având ca obiect obligație de a face daune materiale; daune morale - Perimare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura a fost legal îndeplinită, iar părțile nu au răspuns la excepția perimării, după cum li s-a pus în vedere prin citație.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni, notează următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2013 sub nr._, reclamantulB. A. P. D. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta . PRIN ADM. T. A. la înlocuirea tâmplăriei termopan și refacerea corespunzătoare a lucrării ce face obiectul contractului de furnizare nr. 820 din 28.07.2010 și obligarea la plata sumelor de 5000 lei reprezentând daune materiale și 5000 lei reprezentând daune morale.
În ședința publică din 06.05.2014, instanța, în temeiul art. 411 alin 2 din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției perimării, absolute și peremptorii, instanța o apreciază drept întemeiată pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor de la dosar rezulta că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.05.2014, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin 2 din Codul de procedură civilă. Instanța retine că de la această dată, nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de un an, din vina părților .
Potrivit dispozițiilor art. 416 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu .
Față de aceste împrejurări, instanța va admite excepția de perimare, urmând să constate perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul disp. art. 416 și ale art. 420 C. proc. civ..
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul Bârsanescu A. P.-D., domiciliat în Iași, ., ., apt. 6 în contradictoriu cu pârâta S.C. R. G. S.R.L., cu sediul în Iași, .. 1.
Cu recurs (care se depune la Judecătoria Iași) în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2015.
Președinte, Grefier,
B. M. M. A.
Red/tehnored. M.B.
03.02.2015 4ex
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 258/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 703/2015.... → |
|---|








