Obligaţie de a face. Sentința nr. 9448/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9448/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-07-2015 în dosarul nr. 9448/2015
Document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9448/2015
Ședința publică de la 17 Iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. E. D.
Grefier:D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. M. - C., B. O. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect obligație de a face constatare nulitate absolută clauză abuzivă; restituire comision de risc - Lg. 193/2000.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 30.06.2015, ulterior pentru 07.07.2015, pentru 14.07.2015, apoi pentru astăzi, 17.07.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantii B. M. C. și B. O. au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A.:
I.CU PRIVIRE LA CONVENȚIA DE CREDIT NR._/28.06.2006:
1.Constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prevăzută la art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/28.06.2006, privind perceperea comisionului de risc de 0,1% lunar aplicat la valoarea creditului tras, având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze și continuarea derulării convenției de credit cu excluderea acesteia.
2.Obligarea pârâtei ..A la restituirea sumei de 8028 lei (echivalent 1794 EUR, curs BNR 22.12.2014) reprezentând contravaloarea comisionului de risc încasat pe durata derulării primelor 12 luni contractuale.
3.Obligarea pârâtei ..A la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
II.CU PRIVIRE LA CONVENȚIA DE CREDIT NR._/22.11.2006:
1. Constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prevăzută la art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/22.11.2006, privind perceperea comisionului de risc de 0,1% lunar aplicat la valoarea creditului tras,având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze și continuarea derulării convenției de credit cu excluderea acesteia.
2.Obligarea pârâtei ..A la restituirea sumei de 2739 lei (echivalent 612 EUR, curs BNR 22,12.2014) reprezentând contravaloarea comisionului de risc încasat pe durata derulării primelor 12 luni contractuale.
3.Obligarea pârâtei ..A la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
III. CU PRIVIRE LA CONVENȚIA DE CREDIT NR._/08.05.2008:
1.Constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prevăzută la art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/08.05.2008, privind perceperea comisionului de risc si a comisionului de administrare (redenumire a comisionului de risc), având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze și continuarea derulării convenției de credit cu excluderea acesteia.
2.Constatarea nulității absolute a Actului Adițional nr. 2/25.11.2010 la Convenția de credit nr._/08.05.2008 în integralitatea sa, act adițional prin care comisionul de risc a fost inlocuit cu comisionul de administrare, având în vedere (ipsa consimțământului subsemnaților la semnarea acestuia precum si caracterul lui abuziv și continuarea derulării convenției de credit cu excluderea acestuia.
3.Obligarea pârâtei ..A la restituirea sumei de 9483 (echivalent 2119,61 EUR, curs BNR 22.12.2014) lei reprezentând contravaloarea comisionului de risc încasat începând cu data de 30.05.2008 șt până la data de 30.08.2010 și la restituirea sumei de 3737 LEI (echivalent 835 EUR, curs BNR 22.12.2014) reprezentând contravaloarea comisionului de administrare încasat începând cu data de 30.09.2010 și până la data de 31.10.2011, precum și la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu u (comision de risc și/sau administrare) până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
4.Obligarea pârâtei ..A la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În motivarea cererii lor reclamanții au arătat în esență următoarele:
Au încheiat cu S.C. V. S.A. cele trei contracte de credit bancar menționate în petitul cererii.
Clauzele înscrise la punctul 5 lit. a) din cuprinsul Condițiilor speciale ale celor trei Convenții de credit au caracter abuziv în sensul dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, precum și a Directivei 93/13/CEE, fiind vorba despre clauze care nu a fost negociate individual (contractul de credit având un format standard, prestabilit), sunt contrare bunei credințe și sunt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor (împrumutaților).
Din simpla definire a noțiunii de clauză abuzivă rezultă că legiuitorul roman a recurs la aceleași criterii prevăzute și de textul comunitar care reglementează această materie: să fie vorba despre o clauză care nu a fost negociată individual, să fie contrară cerinței de bună-credintă și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.În ceea ce privește condiția negocierii individuale s-a arătat că dacă consumatorul a semnat un contract pretipărit există prezumția că respectivele clauze nu au fost negociate. Se poate spune că in cazurile de acest tip există o prezumție de absență a negocierii individuale. Până la proba contrarie, făcută de profesionist, a existenței unei negocieri de acest gen, este vorba despre clauze standardizate care figurează într-un contract de aderare.Clauza prevăzută la art. 5 lit. a instituie obligația clientului de a achita un comision de risc, modul de calcul și scadența fiind stabilite prin Condițiile Speciale. În plus, se prevede că pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului iar modul de calcul și scadențele plății acestuia urmează a se stabili în Condițiile speciale.Așadar, o eventuală negociere între părți s-ar fi putut purta numai cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu si asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, intimații neputand influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin. 2 din legea nr. 193/2000.Comisionul de risc nu este definit în mod expres în niciuna din clauzele convențiilor de credit, perceperea sa fiind nejustificată cu atât mai mult cu cât fiecare credit a fost garantat printr-o garanție reală mobiliară, iar perspectiva riscului valutar este acoperită prin alte clauze contractuale.De asemenea, în nicio clauză a convențiilor nu se precizează ce fel de riscuri acoperă acest comision ci doar se face mențiunea la pct. 3.5. din secțiunea 3 - Costuri, din Condițiile generale ale convenției de credit că "pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc". Așadar este nejustificată perceperea acestui comision de risc, având în vedere faptul că, pe de o parte, reclamanții, în calitate de împrumutați, pentru acoperirea tuturor riscurilor băncii, pentru fiecare credit în parte, au constituit în favoarea acesteia câte o garanție reală imobiliară (ipotecă) conform prevederilor pct. 7 - Garanții din "Condiții speciale" ale Convenției de credit, iar pe de altă parte, au cesionat în favoarea Băncii, conform prevederilor pct. 7 lit. b) din Convențiile de credit, o poliță de asigurare a fiecărui imobil adus adus în garanție, a cărui valabilitate se prelungește anual până la rambursarea integrală a creditului.
Reclamanții au mai arătat faptul că în cuprinsul convenției de credit nu sunt menționate nici destinația comsionului de risc/ administrare și nici justificarea perceperii acestora, astfel încât, pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision, fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind încălcate astfel dispozițiile art.4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil. Mai mult, în Condițiile generale, la secția "Costuri", atât dobânda curentă cât și Comisionul de risc sunt datorate de client, în baza, aceluiași fundament, respectiv "pentru punerea la dispoziție a creditului".Legea nr. 193/2000 a fost edictată tocmai pentru a urmări să protejeze consumatorii care deja au încheiat cu comercianții contracte care ar putea conține clauze abuzive. împrejurarea că la semnarea contractului reclamanții au avut posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu aplicarea comisionului, nu poate determina lipsa de incidența a Legii nr. 193/2000, ținând cont de scopul pentru care această lege a fost instituită. Redenumirea comisionului de risc în comision de administrare realizată prin Actul adițional nr. 2/25.11.2010 la Convenția de credit nr._/08.05.2008 nu poate schimba caraterul abuziv și nul al clauzei, cu atât mai mult cu cât clauza inițială este nulă absolut.Astfel, conform principiului resoluto ture dantis resolvitur jus accipientis, constatarea nulității actului juridic subsecvent convenției de credit este, în primul rand, consecința nulității clauzelor care permiteau băncii perceperea comisionului de risc. Mai mult, conform prevederilor art. 36 din OUG nr. 50/2010 banca avea obligația să elimine acest comision de risc si nu să înlocuiască acest comision cu un altul, cu o altă denumire.
Dezechilibrul produs în sarcina reclamanților constă în faptul că aceștia sunt obligați să achite pârâtei sume nejustificate, reprezentând pentru aceasta o îmbogățire fără justă cauză, atât timp cât restituirea creditului este garantată în favoarea pârâtei prin alte tipuri de garanții.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, O.G. nr.21/1992, OUG 50/2010, art. 194 si urm. Cod de procedura civila, Art. 101 Codul de procedura civila.
În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriul paratei, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
În temeiul art.411 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererii au fost anexate înscrisuri: Convenția de credit_/28 iunie 2006 prin care pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 149.500 Euro cu durată de rambursare de 300 luni, Contractul de garanție reală imobiliară aferent acestei convenții, Încheierea nr._/08.12.2006 prin care s-a admis cererea de înscriere a dreptului de ipotecă cu rang I asupra imobilului reprezentat de teren in suprafață de 2000 mp situat in intravilanul comunei M. Jud. Iași și extras de carte funciară pentru informare, plan de rambursare aferent convenției de credit din 28 iunie 2006,contract de ipotecă mobiliară asupra conturilor accesoriu la Convenția de credit din 28.06.2006, Convenția de credit_/22.11.2006 prin care pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 51.000 Euro cu durată de rambursare de 336 luni, plan de rambursare aferent convenției, Contractul de garanție reală imobiliară aferent acestei convenții autentificat sub numărul 5866/22.11.2006, Contract de ipotecă mobiliară asupra conturilor accesoriu la Convenția de credit_/22.11.2006, Convenția de credit_/08.05.2008 prin care pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 135,975 Euro cu durată de rambursare de 300 luni, Act adițional nr.2/25.11.2010 la această din urmă convenție, Contract de garanție reală imobiliară aferent acestei convenții, plan de rambursare aferent convenției (f. 12-83 dosar ) .
În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea cererii reclamantei către pârâtă. În termenul acordat aceasta a depus întâmpinare (f.87 dosar).
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, fiind invocate următoarele argumente:
Se impun a fi sesizate diferențele esențiale existente între dispozițiile convențiilor de credit contestate de către reclamanți. Clauzele contestate de reclamanți au un conținut diferit între cele trei convenții.În Convenția_/28.06.2006 comisionul a fost de 0,1% și s-a perceput în doar in primul an de zile, iar în Convenția_/08.05.2008 cuantumul comisionului de risc este de 0,05% din sold mai mic decât în contractele anterioare, a fost negociat si a fost asumat în deplină cunoștință de cauză.
Nu pot susține reclamanții ca nu aveau cunoștința despre ce inseamna sau cum apare acest comision; anterior convenției din 2008 ei au semnat alte convenții de credit conventii ce conțin de asemenea un comision de risc . decât cel prevăzut in convenția analizata. Așadar, reclamantii nu numai ca stiau structura de cost a V. R. și au analizat comparativ cele trei convenții sub aspectul costurilor.
Pârâta a mai susținut că clauza privind comisionul de risc/administrare nu poate forma obiectul cercetării in lumina dispozițiilor art. 4 alin 6 din Legea 193/2000. Pârâta a susținut că obligația de efectuare a unor costuri specific de risc de credit isi are izvorul in lege iar conform principiului potrivit cu care nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, nu revenea in sarcina băncii obligația de a informa pe reclamanți cu privire la dispozițiile legale.Acest comision nu este unul suplimentar costului total al creditului, el face parte constitutiva din dobânda anuala efectiva (D.), deci din pretul (obiectul) contractului.Atât timp cat pentru punerea la dispoziție a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anulae efective (D.) mai mare decât dobânda curenta, este evident ca plata comisionului de risc (ce determina alături de alte comisioane diferența dintre dobânda cu renta si dobânda anuala efectiva) reprezintă o contraprestatie pentru acordarea imprumutului- aspect precizat si prin dispozițiile art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit.Pentru serviciul de punere la dispoziția consumatorului a unui credit de o anumita valoare si pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestatia acestuia ce consta in plata dobânzii anuale efective. Valoarea D. este prevăzuta expres in convenția părtilor si nu a fost contestata sub nici un aspect. Împrejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar aceștia au agreat, o formula de D. constituit dintr-o dobânda mai mica si o . comisioane nu inseamna ca nu exista o contraprestatie a băncii pentru comisioanele pretense si menționate in convenția de credit. Tine de politica de marketing a fiecărei banei de a decide daca utilizează o dobânda egala cu D., fara nici un alt comision, sau utilizează o dobânda curenta mai mica decât D., dobânda curenta la care se adaugă alte comisioane. Atâta timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din D. nu se poate pune problema lipsei contraprestatiei băncii.
Totodată, referitor la claritatea clauzei s-a arătat ca informațiile referitoare la destinația comisionului sau la justificarea acestuianu sunt determinante si esențiale pentru aprecierea caracterului clar si inteligibil. Comisionul de risc reprezinta o prestație lunara stbilita in sarcina consumatorului, iar claritatea clauzei este data de indicarea intocmai a acestei valori, de posibilitatea concreta si efectiva a determinării intinderii acestui comision si nicidecum de definirea termenului "risc" sau de menționarea rațiunii pentru care banca a inteles sa il include in costul creditului. Pentru acest motiv s-a solicitat ca instanța să excludă de la cercetare clauza criticata intrucat este una care privește obiectul contractului si cauza imediata avuta in vedere de comerciant(obtinerea pretului-exprimat prin D.) Orice intervenție a instanței cu privire la pret nu poate fi permisa in acest domeniu intrucat ar lipsi contractul de cauza juridica si ar reprezenta o incalcare a disp art. 4 al 6 din Legea 193/2000.
Referitor la condiția negocierii clauzelor direct consumatorul s-a susținut că, nu se poate retine ca fiind indeplinita condiția lipsei negocierii doar datorita simplului motiv al preformularii convenției de către banca atâta vreme cat reclamanții nu au pretins si nici nu au formulat o contraoferta.Dispozițiile Legii 193/2000, mai exact ale art. 4 al 2 si 3 din Lege consacra doua chestiuni: 1.răstoarnă sarcina probei negocierii si stabilește ca aceasta dovada trebuie făcuta de comerciant(deci de parata); (art.4 al.3); având in vedere caracterul de fapt juridic al negocierii, aceasta proba poate fi factual prin orice mijloc de proba;2.instituie o prezumție simpla de lipsa de negociere in cazul contractelor standard preformulate unde consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta clauzele contractuale(art. 4 al.2). or, a susținut pârâta, prezumția de nenegociere este răsturnata de banca insusi prin dispozițiile Condițiilor speciale ale convenției. Produsul vândut consumatorului a avut un caracter negociabil fapt ce rezultă din structura dihotomica a convenției de credit a cărei expresia este compunerea convenției din doua parti: Condițiile generale si Condițiile speciale.Condițiile speciale sunt cele adaptate situației particulare a fiecărui client, Condițiile generale prevăzând pe larg intelesul noțiunilor si modalitatea de aplicare a clauzelor speciale. S-a solicitat ca instanța sa analizeze cu atenție punctul 11 d in Condițiile speciale ale Convenției si, mai exact, nota de subsol (nr.9) aferenta acestui punct unde, în scopul indrumarii angajaților Băncii in vederea intocmirii contractelor cu clienții, se arata in mod foarte clar ca punctul 11 din Condițiile speciale denumit Alte mențiuni "se completează de la caz la caz cu clauze derogatorii de la Condițiile Generale". Acest aspect vine sa contrazică susținerile reclamanților din susul paginii a treia a cererii de chemare in judecata conform cărei nicăieri in conținutul convenției nu reiese posibilitatea negocierii imprumutului.Așadar, fara a fi ceva preconstituit de banca in vederea unui eventual litigiu, Banca a prezentat reclamantilor un produs in întregime negociabil și ținea numai de aceștia sa incerce printr-o contraoferta influențarea clauzelor contractuale pe care le aprecia nefavorabile la momentul respectiv. Mai mult, reclamantii nu pot invoca lipsa mijloacelor sau a posibilităților intelectuale de a pune in mișcare o negociere pentru a plia Convenția in conformitate cu interesele lor la fel cum nu poate invoca faptul ca banca i-a obligat la semnarea convenției intrucat reprezintă un fapt notoriu mediul concurential in care isi desfășoară activitatea băncile comerciale din R.. Or, atitudinea pasiva a unei personae, de a nu formula o contraoferta si, deci, de a nu da curs dialogului specific negocierii nu poate produce rezultatul anularii unei clauze prevăzute in contra sa doar motivat de faptul ca nu a existat negociere.
Pârâta a susținut că pasivitatea persoanei care nu a prezentat o contraoferta conform intereselor sale la data semnării convenției de credit, nu poate avea drept rezultat anularea clauzei respective ca nefiind negociata intrucat s-ar incalca principiul conform căruia nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor sale propria sa atitudine culpabila. In speța de fata atitudinea culpabila a reclamanților este reprezentata exact de lipsa de interes privind negocierea ofertei băncii concretizata prin neprezentarea unei contraoferte care sa-i satisfacă interesele.Acceptarea unei oferte de a contracta nu reprezintă o obligație dupa cum nici propunerea unei contraoferte nu este o obligație, ci un drept al pârtii care il exercita sau nu, in funcție de interesele sale la momentul precontractual.A susține, ulterior incheierii contractului prin manifestarea de voința liber consimțita, ca acesta nu a fost negociat doar pentru ca partea nu a avut interes la momentul incheierii lui sa negocieze oferta primita înseamnă a lasa la latitudinea consumatorului aprecierea caracterului negociat sau nu a unei clauze sau a unui contract, in funcție de interesele sale ulterioare, ceea ce incalca principiul siguranței actului juridic ajuns in circuitul civil si principiul forței obligatorii a convențiilor legal făcute.Deoarece Condițiile special cuprind forma finala a imprumutului acordat si a costului acestuia, in urma intalnirii ofertei cu acceptare si realizarea acordului de voința liber consimțit al pârtilor iar comisionul de risc este exprimat clar in aceste condiții rezulta ca aceasta clauza are caracter negociat.Împrejurarea ca acest comision este regăsit si in Condițiile generale ale convenției nu afectează caracterul negociat al clauzei. Comisionul de risc este plătit de reclamanți in baza art. 5 lit a din Condițiile special si nu in baza reglementarii generale cuprinde in art. 3.5 din Condițiile generale. Acest din urma articol creează doar cadrul general pentru negocierea pârtilor, care parti pot deroga de la Condițiile generale(a se vedea mai sus despre art. 11 din Condițiile speciale), insa nu impune plata lui. Acest raționament este susținut si de faptul ca, in cadrul Condițiilor generale sunt menționate anumite tipuri de comisioane pe care reclamanții nu le datorează si nu le plătesc tocmai pentru ca, prin Condițiile special-negociate-, acestea au fost menționate ca fiind "0"(Comision de rezerva minima obligatorie, comision de monitorizare polița de asigurare, comision pentru modificarea perioadei de utilizare).
De altfel, analizând convenții de credit diferite incheiate cu mai multe persoane reiese in mod clar faptul ca orice consumator a avut posibilitatea de a influenta clauzele contractului in general si clauza privitoare Ia comisionul de risc. Nu poate fi reținuta afirmația reclamanților din pagina a doua la mijloc a acțiunii conform căreia aceștia nu au avut posibilitatea de a influenta natura sau conținutul clauzei intrucat, dintr-o analiza a unor convenții diferite reiese faptul ca atat cuantumul comisionului de risc diferă cat si perioada pentru care acesta este datorat poate diferi.Așadar, comisionul de risc este prevăzut cu titlu general la art. 3.5 din Condițiile generale si individualizat in mod clar prin art. 5 lit a din Condițiile special are caracterul unei clauze negociate de parti facand aceasta condiție sa fie neindeplinita.
Cu privire la condiția lipsei bunei-credințe și condiția creării unui dezechilibru contractual semnificativ s-a arătat că pentru convenția din anul 2006, instanța va trebui sa observe ca aceasta clauza nu este una care sa creeze un dezechilibru datorita faptului ca obligația de plata a comisionului de risc este una limitata in timp la 1 an de zile.Astfel, reclamanții aveau posibilitatea de a analiza si a preconiza extrem de bine de la inceput intinderea obligației de plata a comisionului de risc. Așadar, obligarea la plata unui comision de risc . determinat redus si pentru o perioada de timp bine stabilită( 1 an) nu este de natura a conduce la ideea unei împărțiri disproporționate a riscurilor contractului intre comerciant si consumator. De asemenea, pentru convenția din anul 2008, s-a arătat că este extrem de redus cuantumul comisionului de risc prin raportare la intreaga valoare a creditului(2%) și la faptul că între timp s-a produs riscul de plata si incepand din 2013 si nici pana in prezent banca nu a incasat vreo suma de bani(inregistrand pierderi reprezentate de costul de risc-provizioane) arata o conduit lipsita de buna-credinta a reclamanților, conduită care justifica perceperea acestui comision.
Nici condiția creării unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor in detrimentul consumatorilor nu este indeplinita. Comisionul de risc a fost stabilit la data incheierii convenției, fiind clar precizat, dimensionat concret, stabilita scadenta lui, trecuta in planul de rambursare al creditului in mod distinct. Perceperea comisionului de risc nu poate fi considerate abuziva chiar daca reclamanții au constituit garanție reala imobiliara in favoarea subscrisei atat prin prisma evoluțiilor de pe piața imobiliara(evolutie datorata crizei economice ce reprezintă un fapt notoriu si care a dus la deprecierea cu pana la 50% a imobilelor din anii 2007-2008 si pana in prezent) cat si prin prisma cuantumului creditului care este unul destul de ridicat, pe o perioada indelungata de timp. In acest context trebuie luate in considerare toate aspectele ce pot concura la expunerea băncii riscurilor devalorizării sau diminuării garanțiilor ce au fost constituite in favoarea sa, cu consecința de a nu i se restitui integral suma acordata si de a nu incasa profitul preconizat.Nu se poate retine crearea unui dezechilibru semnificativ prin perceperea acestui comision atâta timp cat suma lunară pe care reclamanții trebuie sa o plătească nu apare ca fiind impovaratoare, procentul indicat de art.5 lit.a aplicat la soldul creditului nefiind exagerat, iar comisionul se diminuează pe măsura ce se achita din valoarea creditului.Dezechilibrul contractual nu trebuie analizat prin raportare la valoarea creditului si valoarea totala a comisionului de risc, ci el trebuie privit prin raportare la procentul lunar, la perioada lunga pentru care s-a acordat creditul si nu in ultimul rand prin prisma faptul ca un contract de credit presupune o executare succesiva din partea reclamanților, in timp ce prestația băncii a fost o executare uno icto, aspect ce trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract. A susține ca un comision este abuziv doar pentru ca reclamanții, in calitate de imprumutati, nu primesc in contrapartida nici un serviciu inseamna a ignora si caracteristicile contractului de credit, contract care desi nu este unul aleatoriu, implica un mod de executare diferit al obligațiilor. Astfel, in timp ce banca acorda imprumutul . la momentul incheierii contractului, consumatorul isi executa obligația de plata lunar, pe o perioada îndelungata de timp, aspect ce impune anumite cheltuieli băncii in legătura cu tot ce inseamna administrarea contractului de credit pe toata perioada derulării lui, cheltuieli ce se regăsesc in constul creditului sub forma unor comisioane bancare(spre deosebire de dobânda care reprezintă profitul-beneficiul) a căror incasare nu poate apărea ca abuziva atâta timp cat au fost clar exprimate si insusite de către consumator.În lipsa unei prevederi legale care sa deplaseze sarcina probei e clar ca cerințele relative la dezechilibrul contractual si reaua-credinta a pârâtei trebuie dovedite (si nu prezumate - prezumțiile sunt prevăzute strict de lege) de către consumator.Nu se poate așadar prezuma dezechilibrul si în nici un caz nu se poate prezuma reaua credințe a băncii, prezumția de buna-credinta fiind una ce tine de ABC-ul dreptului civil.In contextul deprecierii valorii bunurilor aduse in garanție in numai 6 ani de la data acordării creditului, pana la finalul conventiei (abia peste inca 19 de ani) dezechilibrul contractual este si va fi resimțit de pârâtă.
Cu privire la modificarea contractelor in contextul OUG 50/2010, s-a arătat că prin cererea de chemare in judecata se contesta valabilitatea dispozițiilor implementate in mod tacit in temeiul art. 95 din OUG 50/2010.În temeiul art. 35 din OUG 50/2010, pentru a se implementa in mod tacit dispozițiile obligatorii prevăzute de OUG 50/2010, este necesar ca prin actul adițional sa nu fie introduse alte comisioane noi si ca actele adiționale sa respecte intocmai cerințele de modificare impuse prin legislatie (art. 40 al.3). Or, in condițiile in care OUG 50/2010 interzicea in mod expres perceperea comisionului de risc de la data arătata in textul acestuia, iar dispozițiile pct. 3.6 din Condițiile Generale ale Convenția de credit prevăd posibilitatea incasarii comisionului de administrare pârâta a apreciat deplin îndeplinite dispozițiile art. 35 si art. 40 din OUG 50/2010 iar implementarea tacita a dispozițiilor actului adițional in temeiul art. 95 este pe deplin legala si in conformitate cu cerințele ordonanței. De altfel, Legea 288/2010 care a aprobat ordonanța 50/2010 arata ca actele adiționale implementate tacit pot fi refuzate de către clienții băncilor printr-o simpla notificare făcuta in termen de 60 de zile de la data publicării Legii in Monitorul Oficial(Art. II pct. 2 din Legea 288/2010). Reclamanții nu au notificat banca in acest sens fapt care face pe deplina aplicabil si legal actul adițional implementat prin efectul legii(art. 95 din OUG 50/2010 si art. II pct 2 din Legea 288/2010).
Cu privire la efectul sancțiunilor prevăzute în art. 13 din Legea s-a arătat că acest text prevede că în cazul constatării existentei unor clauze abuzive va avea loc „modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese". Deoarece reclamanții nu au solicitat desființarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesității rambursării în totalitate a creditului, în caz de reziliere), în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.
În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților pentru stabilirea situației faptice de la data încheierii convenției, a informării acestora, precum si a atitudinii subiective a acestora in privința clauzelor contractuale.
S-au anexat cererii: Decizia civilă nr.464/2014/CIV/16.10.2014 și raport de expertiză extrajudiciară ce conține o analiză a condițiilor de creditare in CHF si EURO practicată de pârâtă în perioada 2007-2008 (f.95-121 dosar).
Întâmpinarea formulată a fost comunicată reclamantilor. În termenul de 10 zile, prevăzut de lege, aceștia au depus un răspuns scris la întâmpinare (f. 127 dosar).
Că răspuns la apărările pârâtei reclamanții au învederat următoarele:
Este adevărat că două dintre convenții (conv. nr._/28.06.2006 și conv. nr._/22.11.2006) au un conținut diferit față de cea de a treia (conv. nr._/08.05.2008), însă acest aspect nu poate conduce indubitabil la concluzia ca a existat posibilitatea negocierii. Reclamanților li s-a pus la dispoziție un contract preformulat, de adeziune a cărui clauze nu puteau fi negociate. Chiar dacă în primele două convenții s-a prevăzut nivelul comisionului de risc ca fiind de 0,1% și că se va percepe pe durata primului an, în mod greșit pârâta susține ca acesta nu a cauzat niciun prejudiciu, că este ușor determinabil și că nu este exagerat.
Un astfel de comision a fost considerat abuziv atât de doctrină cât și de practica judiciară, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în condițiile în care funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contractul de credit, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe acest comision, întrucât, într-o astfel de situație, orice consumator se află într-o poziție dezavantajată față de bancă, fiind în imposibilitate reală de a negocia acest comision.
Cu privire la rațiunea introducerii comisionului de risc, înalta Curte a statuat că „atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale ce poate fi suplimentată în anumite condiții stabilite prin contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei-credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit". (Decizia nr. 1393 din 2 aprilie 2013 pronunțată în recurs de Secția a Il-a civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect constatare nulitate absolută a clauzelor privind comisionul de risc). În prezenta cauză au fost constituite garanții imobiliare cu privire la toate cele trei convenții de credit. Mai mult, au fost încheiate polițe de asigurare pentru cele trei convenții astfel că perceperea unui comision de risc este nejustificată și abuzivă.
Intervenția instanței în ceea ce privește verificarea legalității comisionului de risc nu numai că este permisă dar este și obligatorie având în vedere legislația națională dar și cea comunitară în materia protecției drepturilor consumatorului.
Nu se poate reține așadar că eliminarea comisionului de risc ar lipsi contractul de cauza juridică întrucât perceperea acestuia este adițională dobânzii. În cadrul contractului de împrumut dobânda percepută este cauza contractului (câștigul în vederea căruia banca acordă creditul) și nu comisionul de risc. Din prevederile convențiilor de credit nu rezultă, așa cum susține pârâta că perceperea comisionului de risc face parte din obiectul contractului.
Clauza prevăzută la art.5 lit.a îndepliniște toate condițiile pentru a fi considerată abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000: nu a fost negociată - simplul fapt că se regăsește în partea conferită Condițiilor Speciale nu conduce la concluzia că a fost negociată. În această secțiune se prevăd aspecte particulare cu privire la creditul acordat fiecărui client în parte; această parte este oferta băncii pentru fiecare client în funcție de venituri și garanțiile pe care le prezintă acesta.Atât partea specială cât și partea generală din convențiile de credit au fost puse la dispoziția reclamanților de către bancă după analizarea veniturilor noastre și a garanțiilor pe care le ofereau și nicidecum nu au fost stabilite ca urmare a negocierii și nici nu s-a oferit reclamanților acesta posibilitate.Este notoriu că în general contractele de credit sunt preformulate, sunt de adeziune astfel că, până la apariția OUG 50/2010 orice posibilitate de negociere era exclusă. Răsturnarea prezumției de nenegociere rămâne în sarcina băncii.
Cu privire la voința juridică, acesta a fost formată în mod eronat având credința falsă că încheiem un contract ce este conform legii. Voința a fost manifestată cu privire la ceea ce ni s-a prezentat nu și cu privire la clauzele considerate ca fiind abuzive. Aceasta este și esența clauzelor abuzive și anume faptul că un client obișnuit nu are posibilitatea de a percepe consecințele acceptării unei astfel de clauze tocmai datorată modalității de formulare.
Cu privire la condiția bunei credințe și la existența unui dezechilibru, faptul că în cazul primelor două convenții, cele din anul 2006, obligația de achitare a comisionului de risc este determinată în timp nu este de natură a înlătura dezechilibrul creat .De asemenea nici aspectul deprecierii bunurilor ce constituie obiect al garanției nu poate fi acceptat ca justificare a comisionului de risc. Pârâta precizează că devalorizarea garanțiilor ar face ca banca să nu încaseze profitul preconizat și că în acest sens ar fi necesară prevederea comisionului de risc.Cu toate acestea Banca susține în mod contradictoriu și că acest comision face parte din costul creditului.
Desi pârâta susține că acest comision de risc se regăsește în costul creditului și nu reprezintă un cost adițional, ulterior îl justifică pe considerentul asigurării câștigului/profitului urmărit, pentru ca în final să îl explice ca și component a cheltuielilor de administrare a contractului de credit, aspecte contradictorii ce întăresc convingerea că acest comision este abuziv.
Cu privire la dispozițiile OUG nr.50/2010 s-a arătat că acest act normativ impune ca actele adiționale să nu introducă noi comisioane iar pârâta deși teoretic nu a introdus noi comisioane a operat o redenumire a comisionului de risc în comision de administrare, practică nelegală menită să mențină în ființă o clauză abuzivă prin schimbarea denumirii sale.
În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea ambelor părți proba cu înscrisuri și la cererea pârâtei proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:
În fapt la data de 28 iunie 2006 între reclamanții din cauza de față și pârâtă s-a încheiat Convenția de credit nr._/28.06.2006 (Convenția 1) prin care reclamanții B. M. C. și B. O. în calitate de împrumutați au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, suma de 149.500 Euro cu titlu de credit având ca destinație refinanțarea unui credit de 52.745,18 Euro acordat în baza Convenției de Credit nr.440/DOSAR/08.09.2005 încheiat tot cu pârâta - art.1 lit.a)-d) din contract, fila 12 dosar.
Conform art.2 din această Convenție rambursarea creditului urma să aibă loc eșalonat pe durata a 300 luni de la data încheierii convenției.
Potrivit primei părți a Convenției, intitulată Condițiile Speciale (CS) la art.5 lit.a) s-a prevăzut un comision de risc - 0,1 % aplicat la valoarea creditului tras, plătibil lunar în zile de scadență în primele 12 luni de derulare a Convenției de credit..
Potrivit celei de-a doua părți a Convenției intitulată Condiții Generale (CG), la art.3 pct.5 s-a prevăzut: “Comisionul de risc - Pentru punerea la dispoziție a creditului Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la valoarea creditului tras, care se plătește lunar, în primele 12 luni ale perioadei de credit; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale; în cazul în care în primul an de derulare a Convenției de credit (primele 12 luni) există întârzieri la plata ratelor scadente Banca poate decide, de la caz la caz, perceperea comisionului de risc și în cel de-al doilea an (următoarele 12 luni) (f.17dosar).
Convenția a fost însoțită de un grafic de rambursare, semnat de împrumutați, din cuprinsul căruia rezultă că în primul an de creditare aceștia aveau de achitat pârâtei suma de 1794 euro cu titlu de comision de risc, sumă pe care în concret reclamanții au și achitat-o pârâtei, aspect susținut de aceștia și necontestat de pârâtă.
Potrivit art.7 litera a) din Convenție garantarea obligației contractuale de rambursare a creditului urma să fie asigurată prin încheierea unui contract de ipotecă imobiliară de rang II asupra imobilelor teren, construcții și apartament proprietatea debitorilor împrumutați și respectiv ipotecă de rangul I asupra a două spații comerciale proprietatea reclamanților.
La dosarul cauzei s-au depus însă un contract de garanție reală imobiliară accesoriu la convenție de credit prin care împrumutații garantau restituirea sumei împrumutate prin constituirea unui drept de ipotecă cu rang I asupra terenului în suprafață de 2000 mp situat in . precum și un contract de garanție reală mobiliară asupra conturilor împrumutaților accesoriu la convenția de credit - f.22 dosar si f.32 dosar.
La data de 22.11.2006 reclamanții au încheiat cu pârâta un al doilea contract de împrumut - Convenția de credit nr._/22.11.2006 (Convenția 2) prin care au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, suma de 51.000 Euro cu titlu de credit având ca destinație acoperire cheltuieli persoane curente - art.1 lit.a)- d) din contract, fila 39 dosar.
Conform art.2 din Convenție durata contractului a fost stabilită la 336 luni de la data încheierii convenției.
Potrivit primei părți a Convenției, intitulată Condițiile Speciale (CS) la art.5 lit.a) s-a prevăzut un comision de risc - 0,1 % aplicat la valoarea creditului tras, plătibil lunar în zile de scadență în primele 12 luni de derulare a convenției. În cazul în care împrumutații înregistrează restanțe la plata ratelor scadente Banca își rezerva drept prin această clauză de a decide, de la caz la caz, perceperea comisionului de risc și în următoarele 12 luni ale perioadei de credit.
Potrivit celei de-a doua părți a Convenției intitulată Condiții Generale (CG), la art.3 pct.5 s-a prevăzut: “Comisionul de risc - Pentru punerea la dispoziție a creditului Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la valoarea creditului tras, care se plătește lunar, în primele 12 luni ale perioadei de credit; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale; în cazul în care în primul an de derulare a Convenției de credit (primele 12 luni) există întârzieri la plata ratelor scadente Banca poate decide, de la caz la caz, perceperea comisionului de risc și în cel de-al doilea an (următoarele 12 luni) (f.42 dosar).
Convenția a fost însoțită de un grafic de rambursare, semnat de împrumutați, din cuprinsul căruia rezultă că în primul an de creditare aceștia aveau de achitat pârâtei suma de 612 euro cu titlu de comision de risc, sumă pe care în concret reclamanții au și achitat-o pârâtei, aspect susținut de aceștia și necontestat de pârâtă.
Potrivit art.7 litera a) din Convenție garantarea obligației contractuale de rambursare a creditului urma să fie asigurată prin încheierea unui contract de ipotecă imobiliară de rang I asupra imobilului teren proprietatea debitorilor împrumutați .La dosarul cauzei s-a depus contractul de garanție reală imobiliară accesoriu la convenție de credit prin care împrumutații garantau restituirea sumei împrumutate prin constituirea unui drept de ipotecă cu rang I asupra terenului în suprafață de 7500 mp situat in mun Iași, județ Iași precum și un contract de garanție reală mobiliară asupra conturilor împrumutaților accesoriu la convenția de credit - f.52 dosar si f.56 dosar
La data de 08.05.2008 reclamanții au încheiat cu pârâta un al treilea contract de împrumut - Convenția de credit nr._/08.05.2008 (Convenția 3) prin care au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, suma de 135.975 Euro cu titlu de credit având ca destinație acoperire cheltuieli persoane curente art.1 lit.a)- d) din contract, fila 63 dosar.
Conform art.2 din Convenție durata contractului a fost stabilită la 300 luni de la data încheierii convenției.
Potrivit primei părți a Convenției, intitulată Condițiile Speciale (CS) la art.5 lit.a) s-a prevăzut un comision de risc - 0,05 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Potrivit celei de-a doua părți a Convenției intitulată Condiții Generale (CG), la art.3 pct.5 s-a prevăzut: “Comisionul de risc - Pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența acestuia se stabilesc în Condițiile speciale (f.67 ds).
Convenția a fost însoțită de un grafic de rambursare, semnat de împrumutati, din cuprinsul căruia rezultă că la finalul perioadei contractuale aceștia vor fi restituit pârâtei suma 276.066,35 euro din care 135.975 Euro capital, 127.409,38 euro dobândă și 12.681,97 euro comision de risc (f.83 ds).
Garantarea obligației contractuale de rambursare a acestui credit, a fost asigurată prin încheierea unui contract de ipotecă imobiliară de rang I asupra bunului imobil teren compus de două suprafețe de teren de 2013 mp fiecare proprietatea împrumutaților garanți ipotecari (f.77 dosar).
După . dispozițiilor O.U.G. nr.50/2010 părțile au încheiat un Act Adițional la Convenția de creditnr._/08.05.2008 (f.85 dosar) prin care au convenit modificarea punctului 5 din Condițiile Speciale ale Convenției de credit referitoare la comisioanele de acordare a creditului stabilind că împrumutații datorează cu titlu de comisioane comisionul de rambursare anticipată și comisionul de administrare de 0.01% pe lună aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil lunar pe toată durata creditului, la data scadentă stabilită conform pct.6 din capitolul „Rambursări și plăți” din CS ale Convenției pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de aceasta prin punerea Sumei Principale la dispoziția împrumutatului . Comisionul vizează administrarea riscului de credit implicat de situații precum comportamentul contractual al împrumutatului, codebitorilor și garanților, modul de îndeplinire intocmai și la timp a tuturor obligațiilor asumate, riscul de urmărire și degradare a bunurilor aduse in garanție, riscul neîncasării valorii asigurate stabilită prin polița de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat, riscul de piată implicat de situații precum variația condițiilor de piată privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora dacă va fi cazul, variații ale pieței valutare. Comisionul este calculat luând în calcul un n umăr de 30 zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30/ 360.
În drept instanța are în vedere dispozițiile Legii nr.193/2000.
Potrivit art.4 alin.1 din acest act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Dispozițiile legale incidente definesc clauza abuzivă prin două caracteristici esențiale: a) lipsa negocierii sale directe cu consumatorul și b) crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contrar cerințelor bunei credințe.
În ceea ce privește prima condiție legiuitorul vine cu precizări suplimentare în alineatul 2 al aceluiași articol conform O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Negocierea presupune așadar posibilitatea oferită consumatorului de a influența natura clauzei, fără a garanta rezultatul. Legea nu impune comerciantului compromisul ci solicită acestuia să manifeste cel puțin disponibilitate către negociere față de consumator.
În cazul contractelor standard preformulate precum și în cazul condițiilor generale de vânzare pe piața unui produs legea prezumă relativ lipsa negocierii directe iar sarcina probei contrare o pune pe seama comerciantului.
În ceea ce privește cea de-a doua cerință, ea se desprinde din efectele pe care clauzele contractuale le produc și anume, ele conduc, în detrimentul consumatorului, la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe principiu ce trebuie să guverneze în general raporturile juridice civile.
Conform alin.5 al art.4 din Lege, la evaluarea naturii abuzive a unei clauze se va ține seama de factorii ce au determinat încheierea actului, natura produselor sau serviciilor oferite consumatorului, alte clauze contractuale. Așadar legiuitorul impune ca evaluarea naturii abuzive a unei clauze să aibă loc în contextul convenției, prin luarea în considerare inclusiv a factorilor ce au determinat încheierea acesteia.
În Anexa 1 a Legii, sunt enumerate cu titlu de exemplificativ o . clauze considerate ca fiind abuzive fără ca legiuitorul sa restrângă sfera de aplicare a actului normativ la acestea.
Conform art.6 din Lege „Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”.
Având aceste repere instanța va proceda așadar la a analiza în ce măsură clauzele incriminate au natură abuzivă în cazul fiecărui contract din trei încheiate de reclamanți cu pârâta. În analiza sa instanța va avea în vedere și raporturile juridice contractuale dintre părți în ansamblul lor.
Procedând la analiza dispozițiilor celor trei contracte de împrumut prin care reclamanții B. M. C. și B. O. în calitate de împrumutați au obținut de la pârâtă, în calitate de împrumutător, sumele de 149.500 Euro, 51.000 Euro și respectiv 139.975 Euro, instanța reține următoarele:
I.a) În ceea ce privește condiția negocierii se remarcă faptul că acest contracte sunt contracte tipizate compuse din două părți: condiții generale și condiții speciale. Prima parte conține dispoziții cu aplicabilitate generală iar partea a doua particularizează, cuantifică și jalonează în timp drepturile și obligațiile părților privitoare la cuantumul împrumutului, durata și modul de rambursare a sumei împrumutate, cuantumul dobânzii, cuantumul comisioanelor, garanțiile aduse.
Pârâta a susținut faptul că această structură dihotomică a contractelor este dovada însăși a negocierii clauzelor din partea specială sau, cel puțin, dovada faptului că toate clauzele acestei părți speciale erau negociabile și ținea numai de atitudinea reclamanților să obțină un produs adaptat nevoilor lor.
Reclamanții susțin faptul că nu au avut șansa negocierii. La interogatoriul administrat în cauză ambii reclamanții au susținut că li s-a comunicat faptul că este vorba de contracte cadru, au libertatea de a le semna sau nu fără a putea negocia, deși reclamantul B. M. ar fi solicitat înlăturarea comisionului de risc (f.140, 143 dosar pct.6. 7 ale interogatoriilor).
Instanța reține că pârâta nu și-a susținut în cauză cu probe convingătoare apărarea că produsele bancare oferit reclamanților a fost efectiv negociate și nici faptul că exista posibilitatea de a negocia nivelul comisionului de risc inserat în aceste contracte.
Argumentul adus de pârâtă în favoarea ideii că a oferit reclamanților posibilitatea negocierii se bazează pe faptul că în cele trei contracte comisionul nu are aceeași valoare, lucru real, însă instanța reține că aplicarea unui comision având valori diferite nu duce automat la concluzia că a fost un comision negociat individual în cazul fiecărui contract.
Astfel instanța reține nivelul concret al comisionului din cele trei contract încheiate de părți, de 0,1%, de 0,.1% și 0,05 % a fost dimensionat unilateral de pârâtă fiind acceptat ca atare de reclamanți care au aderat la clauzele în discuție. Această concluzie este susținută și de răspunsul reclamanților la pct.9 al interogatoriului din care rezultă că cele două convenții încheiate în anul 2006 au fost semnate într-o perioadă în care pârâta practica o „promoție” în ceea ce privește comisionul de risc (f.141 și f.143 dosar).
Așadar, în opinia instanței, pârâta pune semnul egalității între ideea de negociere individuală și acțiunea unilaterală de concepere a unui produs bancar individualizat la situația părții co-contractante. Or, cele două noțiuni nu sunt identice. Prima presupune ofertă, contraofertă și rezultatul acestora. A doua presupune de fapt o ofertă concepută de o singură parte care evaluează unilateral criteriile ce fac eligibilă cealaltă parte contractantă, ofertă la care cea din urmă aderă fără rezerve.
Așadar faptul că pârâta a scos pe piață un produs bancar, pentru care reclamanții au manifestat interes și pe care ea l-a adaptat la puterea financiară a reclamanților nu face din contractele încheiate de părți un produs negociat de acestea.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept instanța va concluziona în sensul că prima cerință a textului art.4 din Legea nr.193/2000 – lipsa negocierii individuale cu reclamanții a clauzelor din cele trei Convenții de împrumut prin care s-a stabilit comisionul de risc- este îndeplinită.
I.b) În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de lege și anume, clauza să conducă la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe instanța reține următoarele:
Conform art.5 a) din Convenția de credit nr._/28.06.2006 și din Convenția de credit nr._/22.11.2006 banca a stabilit că pârâtii datorează un comision de risc de 0,1 % aplicat la valoarea creditului tras, plătibil lunar în zile de scadență în primele 12 luni de derulare a Convenției de credit.
Potrivit celei de-a doua părți a acestor Convenții, intitulată Condiții Generale (CG), la art.3 pct.5 s-a prevăzut: “Comisionul de risc - Pentru punerea la dispoziție a creditului Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la valoarea creditului tras, care se plătește lunar, în primele 12 luni ale perioadei de credit; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale; în cazul în care în primul an de derulare a Convenției de credit (primele 12 luni) există întârzieri la plata ratelor scadente Banca poate decide, de la caz la caz, perceperea comisionului de risc și în cel de-al doilea an (următoarele 12 luni) (f.17dosar).
În temeiul acestor clauze reclamanții au achitat pârâtei în primul an de creditare, suma de 1794 euro cu titlu de comision de risc în temeiul contractului nr._/28.06.2006 și suma de 612 Euro în temeiul contractului nr._/22.11.2006 .
În cazul celei de-a treia convenții de credit nr._/08.05.2008 (Convenția 3) prin care reclamanții au fost creditați cu suma de 135.975 Euro la art.5 lit.a) s-a prevăzut un comision de risc - 0,05 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Analizând clauzele inserate la art.5 lit. a) în discuție, instanța constată că aceastea nu au creat efectiv în detrimentul reclamantilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile Băncii și obligațiile debitorilor pentru următoarele argumente:
Observă instanța că în primele două contracte acest comision nu a fost definit într-o manieră foarte elaborată; anticipând, instanța are în vedere, comparativ, modul de definire a comisionului de administrare prin Actul adițional din anul 2008. Cu toate acestea semnificația și motivul perceperii comisionului în discuție rezultă fără dubiu din teza a treia a art.3.5 din CG ale primelor două Convenții încheiate de părți în anul 2006, unde s-a menționat faptul că în cazul în care în primele 12 luni de derulare a Convenției există întârzieri la plata ratelor scadente Banca poate decide, de la caz la caz, perceperea comisionului de risc și în cel de-al doilea an de creditare.
Denumirea acestui comision și această prevedere contractuală, care supune atenției împrumutaților faptul că acesta comision ar putea fi încasat și în al doilea an de creditare dacă înregistrează întârzieri la plata ratelor, fac să transpară clar scopul perceperii acestuia și anume preîntâmpinarea riscului de neplată la termen a ratelor de către împrumutați.
Riscul „compensat” prin acest comision a fost practic nominalizat ca atare în contract - riscul neplății la termen a ratelor scadente, riscul de nerambursare .
Clauza astfel concepută a oferit în concret reclamanților posibilitatea a înțelege semnificația comisionului, motivul pentru care Banca pârâtă a perceput acest comision în primul an de creditare.
Condițiile în care pârâta și-a rezervat dreptul de a prelungi perceperea acestui comision timp de încă 12 luni, denotă faptul că pârâta a urmărit stimularea împrumutaților la respectarea termenelor de împrumut și totodată preîntâmpinarea producerii riscului în orizontul viitor al raporturilor contractuale.
Este exclus ca reclamanții să nu fi înțeles semnificația comisionului de risc având în vedere termenii clauzelor analizate.
Se reține de către instanță și faptul că reclamanții erau consumatori avizați ai Băncii pârâte.
Astfel cum a rezultat din răspunsurile la interogatoriu și chiar din prevederile Convenției analizate, ce fac trimitere la contractele anterioare de împrumut, reclamanții nu erau în anul 2006 la primul contact cu produsele bancare ale reclamantei. Anterior anului 2006 ei contractaseră de la pârâtă alte două împrumuturi, dintre care unul a fost refinanțat prin împrumutul acordat în urma încheierii convenției din 28.06.2006.
De asemenea ambii reclamanți au arătat la interogatoriu faptul că în perioada încheierii primelor două contracte pârâta avea o promoție la anumite costuri între care și comisionul de risc, promoție de care au înțeles să beneficieze.
Este așadar destul de evident faptul că în anul 2008 când au încheiat cea de-a treia dintre Convențiile analizate în cauza de față (în fapt, a cincea convenție de împrumut cu pârâta) reclamanții cunoșteau foarte bine structura de cost de produsului oferit de reclamantă și în cadrul acestei structuri, cunoșteau sau trebuiau să cunoască, având la îndemână toate datele necesare, despre existența comisionului de risc și despre motivul perceperii sale.
De altfel în anul 2010 reclamanții au semnat cu pârâta Actul Adițional nr.2/25.11.2010 la Convenția de Credit nr._/08.05.2008 prin care comisionul de risc este redefinit drept comision de administrare a creditului din perspectiva riscurilor, și redimensiont în favoarea împrumutaților la un procent de 0,01%. În acest Act adițional sunt prevăzute, amănunțit formele de risc pe care pârâta și le asumă și le administrează, între care se regăsește și riscul determinat de comportamentul contractual al împrumutaților în legătură cu modul de îndeplinire întocmai și la timp a obligațiilor asumate. Actul adițional semnat de părți în anul 2010 are caracter confirmativ și denotă, sub aspectul scopului urmărit de pârâtă, consecvența acesteia, iar sub aspect cuantumului, denotă buna sa credință și preocuparea pârâtei de adapta convenția la modificările legislative și totodată de a o plia la nevoile celor doi împrumutați.
Instanța reține că în concepția legiuitorului informarea și transparența sunt elemente fundamentale în formarea contractului și în exprimarea acordului de voințe dintre profesionist și consumator.
Dispozițiile legale la care fac apel reclamanții sancționează cu nulitatea clauzele din contractele încheiate cu profesioniștii nu (doar) pentru faptul că nu sunt negociate și nici (doar) pentru faptul că sunt prea oneroase pentru consumator ci pentru faptul că ele procură profesionistului, un avantaj disproporționat, în raport de consumatorul aflat într-o poziție inferioară din perspectiva puterii economice si a nivelului de informare. Cerința legii este ca acest avantaj disproporționat (semnificativ) să fie obținut de profesionist contrar cerințelor bunei-credințe.
Așadar esențială este cercetarea poziției subiective a părților la momentul încheierii contractului.
Or, astfel cum a susținut pârâta, buna sa credință la momentul încheierii contractului se prezumă iar în cauză reclamanții nu au răsturnat această prezumție. Dimpotrivă, la interogatoriul luat reclamanților aceștia au arătat (raspuns la pct.8) că la momentul încheierii contractului pârâta a dat dovadă de bună credință și mai mult decât atât aceștia aveau încredere în banca pârâtă (pct.2). Instanța nu poate să nu observe faptul că reclamanții leagă ideea de „bună credință” de ideea de „bunăvoință” a băncii pârâte față de împrumutați atunci când aceștia au întâmpinat dificultați la plata ratelor, după ce nu au mai fost „buni plătitori”, fapt ce rezultă din răspunsul reclamantului la pct.8 al interogatoriului. Însă instanța arată că această concepție asupra bunei credințe a profesionistului la momentul contractării este greșită deoarece Legea 193/2000 nu sancționează profesionistul pentru lipsa toleranței față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către partea co-contractantă. Instanța reamintește că scopul Legii nr.193/2000 nu este acela de a elimina, din contractele încheiate cu profesioniștii, clauze pentru faptul că sunt prea oneroase pentru consumatori.
Scopul Legii 193/2000 ar fi deturnat dacă s-ar cerceta exclusiv onerozitatea clauzelor denunțate ca abuzive cu ignorarea aspectelor care țin de poziția subiectivă și voința părților la momentul încheierii contractului. Cu atât mai mult scopul legii ar fi deturnat dacă s-ar cerceta exclusiv onerozitatea obligațiilor din clauze prin raportare la un moment dat, ulterior încheierii contractului, când percepția consumatorului, ajuns într-un impas financiar, asupra noțiunilor de rea-credință, abuz și dezechilibru este inevitabil deformată.
Instanța va reține așadar că pârâta nu a acționat contrar cerințelor bunei credințe atât timp cât a inserat în cele două contracte elementele necesare și suficiente pentru ca cei doi consumatori să poată avea o reprezentarea corectă nu numai asupra sumei efectiv datorată cu titlu de comision de risc ci și asupra motivului/scopul perceperii comisionului de risc.
Prin clauzele analizate pârâta a supus atenției reclamanților și a dat acestora ocazia de a reflecta asupra ideii că banca își asumă un risc de neplată la termen a ratelor și că ei trebuie să suporte prețul riscului pe durata unui an de creditare iar, în caz de producere a riscului luat in calcul de bancă (întârzieri la plata ratelor), inclusiv în ce de-al doilea an de creditare.
Din clauzele analizate rezultă foarte clar faptul că riscul (al cărui „preț” l-a stabilit pârâta prin comisionul datorat timp de 12 luni) era legat de persoana reclamanților, de conduita lor contractuală.
De asemenea, instanța reține că cerința analizată nu este îndeplinită nici prin raportare la nivelul comisionului de risc stabilit și achitat de reclamanți.
Prin primul contract de împrumut reclamanții fost creditați cu suma totală de 149.500 Euro cu o durată de rambursare de 25 de ani iar comisionul în discuție a fost datorat și achitat timp de 12 luni, totalizând 1.794 Euro.
În al doilea contract de împrumut reclamanții fost creditați cu suma totală de 51.000 Euro cu o durată de rambursare de 28 de ani iar comisionul în discuție a fost datorat și achitat timp de 12 luni, totalizând 612 Euro.
Prin al treilea contract de împrumut, reclamanții fost creditați cu suma totală de 135.975 Euro cu o durată de rambursare de 25 de ani iar comisionul în discuție a fost stabilit la nivelul a 0,05% din soldul creditului, suma totală achitată de împrumutați cu acest titlul până la data implementării actului adițional fiind de aproximativ 2010 euro.
Așadar atât termenii clauzelor analizate cât și nivelul comisionului stabilit prin acestea exclud ideea că pârâta a urmărit, cu rea-credință, ca prin aceste clauze să își asigure,într-o formă deghizată, o dobândă suplimentară, așa cum s-a susținut de către reclamanți în acțiunea lor introductivă.
În ceea ce privește susținerea reclamanților în sensul că cele trei convenții au fost suficient de solid garantate de împrumutați prin ipotecile constituie și prin asigurarea bunurilor aduse în garanție, instanța arată următoarele:
În sine acest fapt nu poate conduce la ideea că perceperea comisionului de risc este abuzivă. S-ar fi impus cercetarea clauzelor relative la garanțiile aduse și la alte măsuri de precauție luate de pârâtă prin contracte dacă nu ar fi fost evident motivul perceperii comisionului de risc, tocmai pentru a se cerceta adevărata semnificație a acestuia, ceea ce nu este cazul în speță.
Făcând trimitere la clauzele privitoare la garanțiile aduse, reclamanții invită practic instanța să constate că măsura suplimentară de precauție luată de pârâtă prin inserarea comisionului de risc este excesivă sau cel puțin inutilă iar prin aceasta, susțin ei, și abuzivă.
Or, instanța nu își poate însuși acest punct de vedere. Instanța a concluzionat anterior că în primele două contracte clauzele au fost redactate de o manieră accesibilă, ce a permis efectiv reclamanților înțelegerea semnificației și motivului perceperii sale, separat de restul componentelor costului contractului.
Pentru a preîntâmpina consecințele producerii riscului de neplată și pentru a compensa acest risc asumat, nominalizat clar în primele două contracte, pârâta a prevăzut acest comision. Cu ocazia încheierii celui de-al treilea contract cu pârâta reclamanții au avut fără nici un dubiu reprezentarea semnificației sumei percepute cu acest titlu, date fiind raporturile contractuale anterioare încheiate cu aceeași unitate bancară, raporturi ce erau în curs de desfășurare.
Câtă vreme scopul perceperii comisionului a fost făcut cunoscut reclamanților la momentul încheierii contractelor, nu poate fi eliminată din contracte această clauză pe considerentul că prin ea pârâta și-a luat o măsură de precauție necesară sau pentru simplul motiv că ea antrenează obligații financiare pe care în prezent reclamanții le apreciază, ca fiind prea oneroase.
Așa cum s-a reținut în cele ce au precedat instanța este chemată să statueze asupra caracterului abuziv al unei clauze în urma analizei unei sume de date și circumstanțe: contextul încheierii contractului, terminologia folosită în contract, poziția subiectivă a părților raportului juridic, efectul concret al clauzei.
Or, astfel cum s-a arătat evaluarea tuturor acestora criterii conduce instanța la concluzia că dispozițile contractuale privind comisionul de risc (art.5 litera a), inserate în cele trei convenții de împrumut încheiate de părți nu sunt abuzive.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute integrale a Actului Adițional nr.2/25.11.2010 la Convenția de credit nr._/08.05.2008 pentru lipsa consimțământului reclamantilor la semnarea acestuia precum si pentru caracterul abuziv al acestui Act, instanța reține următoarele:
Cu privire la lipsa consimțământului instanța reține că Actul adițional analizat a fost asumat de reclamanți prin semnarea acestuia, consimțământul fiind așadar clar exprimat și exteriorizat.
Cât privește faptul că Actul Adițional este abuziv întrucât pârâta a urmărit menținerea în contract a unei clauze abuziv inserată în convenția părților, forma sa inițială, instanța, în cele ce au precedat, a reținut deja faptul că nu era abuzivă clauza prevăzută în Convenția de împrumut adiționată deoarece reclamanții, consumatori avizați ai pârâtei, au putut în mod efectiv cunoaște motivul perceperii comisionului de 0,05% numit în convenția inițială a părților „de risc”, clauza neavând pentru aceștia caracter echivoc sau obscur și de asemenea, clauza nu a produs un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așadar nu s-ar putea concluziona faptul că prin încheierea actului adițional pârâta a urmărit să pună la adăpost clauza inițială de o eventuală sancțiune a nulității.
În al doilea rând, nu se poate reproșa pârâtei că a convocat pe reclamanți la semnarea actului adițional pentru a asiguraconformitatea contractului cu dispozițiile OUG nr.50/2010, având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor art. 95 din acest act normativ, forma în vigoare până la data modificării adusă prin Legea nr.288/28.12.2010.
Conform art.95 din OUG nr.50/2010 „(1)Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã, sã asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgențã. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã. (3) Creditorul trebuie sã poatã face dovada cã a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanțã de urgențã. Introducerea în actele adiționale a oricãror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanțã de urgențã sunt considerate nule de drept.”
Conform art.36 din OUG nr.50/2010 „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analizã dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursãrii anticipate, costuri aferente asigurãrilor, dupã caz, penalitãți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.„
După cum rezultă din art.4 al Actului adițional semnat de părți acestea au convenit modificarea punctului 5 din Condițiile Speciale ale Convenției de credit referitoare la comisioanele de acordare a creditului stabilind că împrumutații datorează cu titlu de comisioane: comisionul de rambursare anticipată menținut la același nivel și comisionul de administrare de 0.01% pe lună aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil lunar pe toată durata creditului, la data scadentă stabilită conform pct.6 din capitolul „Rambursări și plăți” din CS ale Convenției. S-a definit acest comision ca fiind comisionul datorat pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de aceasta prin punerea Sumei Principale la dispoziția împrumutatului.
Potrivit termenilor clauzei suma astfel redusă era destinată să comisioneze activitatea de administrare a riscului de credit implicat de situații precum comportamentul contractual al împrumutatului, codebitorilor și garanților, modul de îndeplinire intocmai și la timp a tuturor obligațiilor asumate, riscul de urmărire și degradare a bunurilor aduse in garanție, riscul neîncasării valorii asigurate stabilită prin polița de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat, riscul de piată implicat de situații precum variația condițiilor de piată privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora dacă va fi cazul, variații ale pieței valutare. Comisionul este calculat luând în calcul un n umăr de 30 zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30/ 360.
Se observă așadar că Actul adițional nu introduce un comision nou nici ca obligație pecuniară și nici la nivel de concept ci vine și expune într-o manieră minuțioasă rațiunile pentru care pârâta Bancă a perceput în trecut și urmează să perceapă în viitor, această sumă de bani.
Așadar astfel, cum s-a antamat în cele ce au precedat, Actul adițional are caracter confirmativ pentru comisionul agreat de părți în forma inițială a Convenției, reclamanții având implicit aceeași convingere de vreme ce leagă pretinsul caracter abuziv al acestei clauze de caracterul abuziv reclamat în privința clauzei din convenția inițială.
Or, dacă instanța nu a găsit abuzivă clauza care instituit comisionul de risc în forma inițială a Convenției cu atât mai puțin poate sancționa ca abuziv Actul adițional care, în condiții mai favorabile pentru consumatorii reclamanți, prevede perceperea acestui comision a cărui definiție este de această dată formulată într-o manieră aproape exahaustivă.
Pentru totalitatea motivelor expuse, se va respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată în toate capetele sale de cerere.
În ceea ce privește cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată instanța față de soluția dată cereri reclamanților și față de dispozițiile art.451 codul de procedură civilă va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1350 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. M. C. CNP_ domiciliat în . L., .. 1, ., și B. O. CNP_ domiciliată în . L., .. 1, . ambii cu domiciliul procedural ales in mun. Iasi, ., .. lași, la Cabinet de avocat „M. C. Kmen”, în contradictoriu cu pârâta V. ROMANIA SA cu sediul in București, Sos1_Pipera nr.42, . 10, sector 2, inregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_, având ca obiect constatarea caracterului abuziv și nulității clauzelor contractuale prevăzute la art.5 litera a) din convențiile de credit_/_, nr._/_ și nr._/_ încheiate de reclamanți cu pârâta, constatarea nulității absolute a Actului Adițional nr.2/25/11.2010 la Convenția de credit nr._/_, obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc și/sau administrare în temeiul contractelor menționate și a dobânzii legale aferente.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1350 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales.
Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată astăzi, 17 iulie 2015.
Soluția se va pune la dispoziția părților, la cerere, prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte,
D. C. E. pentru grefierul aflat în CO,
Semnează grefierul delegat
cu atribuțiile grefierului șef al secției civile,
A. M. B.
Red/teh/ced
24.12.2015, 4ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9423/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 9775/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
