Pretenţii. Sentința nr. 9601/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9601/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 9601/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 05 August 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. G.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9601

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . TERMO SERVICE SA și pe pârâții K. G. – G. și J. N. - A., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15 Iulie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22 Iulie 2015, apoi pentru 29 Iulie 2015 și ulterior pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.03.2015, sub număr de dosar_, reclamantul ASOCIAȚIA DE P. . . a solicitat în contradictoriu cu pârâții J. G.-G. și J. N.-A., obligarea acestora din urmă la plata următoarelor sume:

- _, 02 lei, cu titlu de restanțe la plata cheltuielilor reprezentând cote de întreținere aferente intervalului 01._;

- _, 02 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

În motivarea în fapt a cererii, se arată că debitorii nu au mai plătit cheltuielile de întreținere ce le revin în calitate de proprietari ai imobilului, ceea ce a condus la imposibilitatea asociației de a achita facturile de utilități.

Reclamantul învederează instanței și faptul că sumele pretinse cu titlu de restanțe, reprezintă cheltuieli lunare de întreținere, calculate, repartizate și evidențiate în listele lunare de plată, în conformitate cu prevederile HG 1588/2007, iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere sunt cele stabilite și solicitate de regiile furnizoare de utilități, în baza contractelor de furnizare încheiate cu asociația de proprietari, și în conformitate cu legislația în vigoare.

Mai mult, asociația de proprietari și-a stabilit propriul sistem de penalizări de întârziere, în cuantum de 0, 2 % pe zi de întârziere.

De asemenea, reclamantul a arătat că sumele pretinse au fost periodic evidențiate pe baza listelor de întreținere afișate și necontestate până la momentul formulării acțiunii de către debitor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46, 50 și art. 58 din Legea nr. 230/2007, art. 25, alin. 3 pct. a din HG 1588/2007 și ale art. 1013 – 1025 NCPC.

În dovedirea cererii formulate, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La dosarul cauzei au fost depuse listele de plată a întreținerii aferente intervalului 01._, tabel cu modul de calcul al penalităților de întârziere, procesele-verbale ale adunărilor generale în cadrul cărora a fost stabilit procentul de penalizare.

Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula verbal apărările.

Instanța a efectuat verificări din oficiu pentru identificarea domiciliului actual, efectiv și opozabil terților al pârâților (f. 69).

În plus, au fost emise din oficiu adrese către OCPI IAȘI și DEFPL IAȘI pentru a stabili cu exactitate dacă pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 7 situat în Iași, Bld. N. I., nr. 39, ..

Conform relațiilor de la DEFPL IAȘI acest imobil apare a fi în proprietatea pârâtului J. N.-A. (f. 77).

De asemenea, potrivit relațiilor comunicate de OCPI IAȘI, apartamentul nr. 7 situat în Iași, Bld. N. I., nr. 39, . este întabulat în cartea funciară nr._ (CF electronică_ – C1 – U37) iar proprietari tabulari sunt pârâții J. G.-G. și J. N.-A..

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:

În fapt, potrivit relațiilor depuse la dosarul cauzei de DEFPL IAȘI și OCPI IAȘI, pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 7 situat în Iași, Bld. N. I., nr. 39, ., apartament administrat de asociația de proprietari reclamantă.

Potrivit susținerilor reclamantei, coroborate cu listele de plată aferente perioadei 01.2012 – 12.2014, pârâții nu a achitat la scadență cheltuielile de întreținere, motiv pentru care s-a acumulat un debit restant aferent perioadei menționate în cuantum de_, 02 lei. Pentru neachitarea sau achitarea cu întârziere a cheltuielilor de întreținere asociația a perceput penalități de întârziere în cuantum de 0, 2% pe zi de întârziere, conform hotărâriiadunării generale a proprietarilor din 06.06.2005 (f. 62-64). Astfel, în urma neachitării sau a achitării cu întârziere a cheltuielilor de întreținere aferente intervalului 01.2012 – 12.2014, au fost calculate penalități de întârziere.

În drept, în temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească în avans cota ce le revine din bugetul pentru cheltuieli comune, asociația de proprietari având dreptul, să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar în temeiul alin. 2 al art. 48, cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de alta natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Potrivit hotărârii adunării generale a proprietarilor au fost stabilite penalități de întârziere în cuantum de 0, 2 % pe zi de întârziere.

Conform art. 249 NCPC, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.

În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.

În prezenta cauză instanța apreciază că prin depunerea la dosarul cauzei a listelor de plată a întreținerii pentru perioada 01.2012 – 12.2014, reclamantul-creditor a făcut dovada existenței creanței, revenind pârâților-debitori sarcina să dovedească îndeplinirea obligației corelative de plată a debitelor restante, prin invocarea și depunerea la dosarul cauzei a chitanțelor care să ateste plata sau a invocării oricărei alte modalități de stingere a obligației.

Pârâții, legal citați, nu au depus întâmpinare, nu și-au precizat în scris poziția procesuală și nici nu au făcut dovada plății la scadență a cheltuielilor de întreținere aferente intervalului 01. 2012 – 12.2014.

Din analiza fișei individuale a pârâților, instanța a reținut faptul că aceștia, personal sau prin mandatari, au efectuat plăți sporadice și modice care nu au acoperit integral debitele datorate asociației de proprietari.

De asemenea, instanța a mai constatat și faptul că plățile efectuate de debitori au fost imputate, în acord cu prevederile legale referitoare la imputația plății, asupra debitelor restante cele mai vechi, or se poate observa cu claritate faptul că în luna ianuarie 2012 pârâții înregistrau deja un cheltuieli de întreținere restante de 9366, 10 lei (cu mențiunea că în listele de plată este menționat mandatarul pârâților B. P.).

Instanța reține și faptul că nici mandatarul pârâților și nici aceștia din urmă nu au invocat alte plăți pe care asociația reclamantă să nu le fi avut în vedere la stabilirea sumelor restante și, de asemenea, nu au criticat modalitatea de efectuare a imputației plății, motiv pentru care instanța va conchide că reclamantul a efectuat în mod corect atât imputația plăților, cât și calculul debitului principal restant.

Având în vedere argumentele menționate mai sus instanța va admite cererea reclamantei cu privire la cheltuielile de întreținere restante și va obliga pârâții să achite suma de_, 02 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante aferente intervalului 01.2012 – 12.2014.

În ceea ce privește obligația pârâților de a achita penalități de întârziere, instanța reține că, potrivit art. art.49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Conform hotărârii adunării generale a proprietarilor depuse la dosarul cauzei, a fost stabilit un procent de penalizare în cuantum de 0, 2 % pentru fiecare zi de întârziere (f.62-64).

Hotărârea adunării generale nu a fost desființată, fiind astfel aplicabile penalitățile stabilite convențional de membri asociației prin acordul lor de voință.

Rezultă, deci, că există atât o justificare legală, cât și o justificare convențională pentru perceperea penalităților de întârziere.

Cum pârâții nu au făcut dovada achitării la termen a cheltuielilor de întreținere aferente intervalului ianuarie 2012 –decembrie 2014, rezultă că aceștia datorează penalități de întârziere asociației de proprietari reclamante.

Sub aspectul capătului accesoriu de cerere, privind obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere, instanța constată că acestea au fost calculate cu respectarea disp. art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, art. 25 din Hotărârea nr. 1588/ 2007, urmând a obliga pârâții și la plata sumei de 7621, 21 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la scadență a cheltuielilor de întreținere aferente intervalului 03._.

În ceea ce privește restul penalităților de întârziere solicitate de reclamant, acestea au fost în mod evidente calculate pentru debite principale anterioare intervalului pentru care a fost învestită instanța și pentru care au fost administrate probe în prezenta procedură.

Astfel, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei alte liste de plată a întreținerii în afara celor indicate în petitul acțiunii, respectiv cele aferente intervalului 01.2012 – 12.2014.

De asemenea, tabelul cu modul detaliat de calcul al penalităților cuprinde referiri exprese numai la intervalul 01.2012 – 12.2014.

În plus, în ceea ce privește penalitățile de întârziere calculate pentru neachitarea la scadență a cheltuielilor de întreținere din lunile ianuarie și februarie 2012, instanța constată că reclamantul nu a prezentat modalitatea de caclul a acestor penalități, procedând la calculalrea de penalități pentru un debit global (inițial s-a raportat de suna de 9856, 5), debit care în mod evident cuprinde și cheltuieli de întreținere anterioare lunii ianuarie 2012. Procedând în acest fel, reclamantul nu a respectat dispozițiile legale referitoare la calculul penalităților și a făcut practic imposibilă verificarea respectării instituțiilor prescripției extinctive, a imputației plăților, precum și a prevederilor potrivit cu care penalitățile aferente unui debit principal constând în cheltuieli de întreținere nu pot depăși valoarea acelui debit.

Pentru toate argumentele reținute mai sus, instanța va admite în parte cererea reclamantului și va obliga pârâții să achite reclamantului sumele de_, 02 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante aferente intervalului 01.2012 – 12.2014 și de 7621, 21 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a cheltuielilor de întreținere din perioada 03._.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ASOCIAȚIA DE P. . administrator convențional ., cu sediul în Iași, ., în contradictoriu cu pârâții J. G.-G. (CNP -_) și J. N.-A., ambii cu domiciliul în Iași, ., ., ., prin procurator B. P., cu domiciliul în Iași, .. 39, ., ..

Obligă pârâții să achite reclamantului sumele de_, 02 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante aferente intervalului 01.2012 – 12.2014 și de 657, 63 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a cheltuielilor de întreținere din perioada 05._.

Respinge restul pretențiilor reclamantului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. T. P. C.

Red. G.T./ Tehnored. G.T./ P.C./ 4 ex./15.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9601/2015. Judecătoria IAŞI