Obligaţie de a face. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 10421/2015
DOSAR NR._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 23.09.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. F.
Grefier: A. M. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul J. P., în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALĂ SA și B. COMERCIALĂ SA – SUCURSALA R., având ca obiect “constatare nulitate absolută clauze contractuale”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.03.2015 sub nr._ și precizată oral la termenul din 27.05.2015 (f.263), reclamanții J. P. și J. L. au chemat în judecată pe pârâtele B. COMERCIALĂ SA și B. COMERCIALĂ SA – SUCURSALA R., solicitând constatarea nulității absolute a clauzelor nr. 9 lit. f și nr.2.5, 2.10.d, 3.7, 3.8 din condițiile generale ale contractului de credit bancar nr. 1693/12.09.2007, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1806 euro pe care reclamantul a achitat-o cu titlu de comision de risc, la plata dobânzii legale aferente debitului și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat în esența reclamanții că au încheiat cu pârâta convenția de credit bancar pentru persoane fizice nr.1693 din 12.09.2007, acordat pentru o perioada de 120 de luni cu o dobândă curentă de 10,9% pe an, variabilă. Au susținut reclamanții că nu au fost negociate la momentul încheierii contractului clauzele abuzive a căror nulitate o solicită, că acestea dau dreptul pârâtei să modifice unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat sau precizat la contract, că reclamanții nu au posibilitatea de a prevedea toate situațiile care ar putea determina pârâta să modifice dobânda sau să acopere eventualele riscuri ale acesteia, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante și că este viciat consimțământul reclamanților, acestora fiindu-le impus un contract standard, preformulat, valabil pentru toți clienții băncii. De asemenea, au susținut reclamanții că acel comision de risc, redenumit “comision de administrare”, a fost aplicat fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce a fost impusă aplicarea lui câtă vreme exista polița de asigurare, cum a fost negociat, de ce este nerambursabil și nerestituibil în anumite situații.
Reclamanții au anexat acțiunii în copie: carte identitate, contract de credit bancar, grafic de rambursare.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art.1177, 1246 și urm., 1270 alin. 1 NCC, art. 1 alin.3, art.4 alin. 1 și 2 din Legea nr.193/2000 și OUG nr.50/2010.
Legal citată, pârâta B. COMERCIALĂ SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei J. L., întrucât reclamanta nu este parte a contractului de creditare, excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor pretins abuzive menționate în acțiune și restituirea sumelor încasate în temeiul respectivelor clauze, motivat de faptul că sancțiunea care ar interveni în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale este nulitatea relativă, termenul de introducere al unei astfel de acțiuni fiind de 3 ani de la încheierea contractului, termen care în speță s-a împlinit la 12.09.2010, raționament aplicabil și cererii de restituire a unor sume de bani achitate în temeiul contractului, neputând fi restituite sumele achitate cu mai mult de 3 ani anterior formulării acțiunii, și excepția nulității capătului 1 de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor nr. 2.5, 3.7 și 3.8 pentru lipsa motivării concrete în fapt și în drept a pretențiilor cu privire la aceste clauze.
Pe fondul cauzei, pârâta B. COMERCIALĂ SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât clauzele contestate sunt exceptate de la controlul judiciar, asociindu-se cu obiectul principal al contractului, respectiv prețul creditului, comisioanele reprezintă remunerația unor servicii efectiv prestate de Bancă și clauzele contestate sunt exprimate clar și inteligibil. Mai arată pârâta că clauzele contestate au fost negociate, în sensul că reclamanții au obținut toate informațiile necesare pentru înțelegerea contractului și au beneficiat de posibilitatea de negociere și influențare a acestora, disponibilitatea de negociere a băncii fiind dovedită și prin oferta emisă către reclamanți în contextul apariției OUG nr.50/2010. De asemenea, nu este îndeplinită condiția referitoare la lipsa bunei credințe, nici cea privitoare la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, întrucât un astfel de dezechilibru poate fi reținut numai în situația absenței unor prestații echivalente. Or, comisionul de urmărire riscuri are drept contraprestație efectuarea analizei economico-financiare a solicitantului și a solidității garanțiilor pe toată perioada de executare, neputând constitui o clauză abuzivă într-un contract de nevoi personale negarantat, conform opiniei ANPC în adresa nr.1455/31.07.2013. De asemenea, posibilitatea Băncii de a modifica cuantumul dobânzii nu este abuzivă, corelându-se cu necesitatea de acoperire a cheltuielilor fluctuante și cu obligația legală din domeniul bancar, existând astfel motive temeinice ale fluctuației, independente de voința băncii, factorii care determină modificări fiind publici și transparenți, iar dobânda de referință a băncii este afișată, putând fi cunoscută. Arată pârâta că cererea de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc este neîntemeiată, fiind vorba de un contract cu executare succesivă a cărui anulare nu produce efecte retroactive – art.1588 C.civ., sancțiunea ce poate opera fiind doar încetarea producerii efectelor clauzei pentru viitor, fără a se putea pune în discuție prestațiile deja executate – Directiva 93/13/CEE, 2011/83/UE.
În subsidiar, în măsura în care instanța va trece peste toate excepțiile și apărările invocate prin întâmpinare, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care solicită instanței să adapteze contractul dedus judecății, astfel: o dobândă de 10% pentru toată perioada de creditare rămasă, un comision de urmărire riscuri de 0,28% calculat la valoarea soldului creditului de la data formulării acțiunii și până la momentul achitării integrale a împrumutului acordat.
Pârâta B. COMERCIALĂ SA a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenționale, contract de credit, circulara nr. 89/28.11.2007 privind standardizarea dobânzilor la creditele în lei și valută, dovada transmiterii reglementărilor interne BCR către B. Națională a României – Direcția supraveghere, raportul BNR referitor la rata medie a dobânzii comerciale la depozite, explicații BCR privind modificările dobânzii variabile pentru procese deschise legate de acest tip de dobândă, dovadă informare la sediile BCR privind diferite tipuri de dobândă, adresa ANPC nr. 1048/29.07.2010, hotărârea CJUE din 09.11.2010, avizul privind accesul la credite, adresa BCR nr. 7496/16.05.2011, adresa nr. 06/08.01.2013, hotărârea CJUE din 14.06.2012, adresa 83072I/25.09.2014, dosarul de creditare și extrasele de cont ale reclamantului, nota de calcul privind totalul comisioanelor și dobânzii.
În drept, pârâta B. COMERCIALĂ SA a invocat prevederile OUG nr.50/2010, art. 36 NCPC, Legea nr.193/2000, Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 363/2007.
Reclamanții nu au depus răspuns la întâmpinare.
La primul termen de judecată din 27.05.2015 pârâta B. COMERCIALĂ SA a invocat și excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei B. COMERCIALĂ SA – SUCURSALA R..
Prin încheierea din 10.06.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale activei a reclamantei J. L., a respins excepțiile invocate de pârâtă vizând nulitatea capătului 1 de cerere, prescripția dreptului material la acțiune, lipsa capacității procesuale a pârâtei B. COMERCIALĂ SA – SUCURSALA R..
În ședința publică din data de 16.09.2015, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, pentru pârâte a încuviințat și administrat proba cu interogatoriul reclamantului J. P..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 12.09.2007, între reclamantul J. P. și pârâta B. Comercială R. SA prin Sucursala R. a intervenit convenția de credit nr. 1693, prin care reclamantul a contractat un credit în valoare de 7500 euro, cu o perioadă de rambursare de 120 luni și o dobândă curentă variabilă.
Prin clauza 9 lit. f din contract s-a prevăzut perceperea de către pârâtă unui comision de urmărire riscuri de 0,28% din valoarea creditului contractat, iar prin art.3.8 din condițiile generale de creditare s-a prevăzut faptul că acest comision se calculează flat prin raportarea procentului fix la valoarea totală a creditului, fiind plătibil lunar, pe toată perioada de derularea contractului, la data scadenței fiecărei rate de credit în parte.
Condițiile generale de creditare mai conțin următoarele clauze, contestate de reclamant:
2.5 Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica marja de risc client, fără consimțământul împrumutatului, noul nivel aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea marjei de risc client conduce la recalcularea dobânzii datorate.
2.10.d Pentru creditele cu dobândă fixă:
Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda de referință revizuibilă semestrial, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare…. Modificarea nivelului dobânzii de referință revizuibilă semestrial conduce la recalcularea dobânzii datorate.
3.7 Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, în funcție de evoluția pieței financiar-bancare…
În cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel al comisioanelor, are dreptul să ramburseze anticipat creditul și să achite dobânzile aferente în termen de … zile de la data notificării. În caz contrar părțile convin ca împrumutatul acceptă în mod tacit noile niveluri ale comisioanelor.
Cu privire la clauza 2.10.d, instanța reține ab initio faptul că prevederile acesteia nu sunt aplicabile convenției încheiate de reclamant, fiind o clauză cuprinsă în condițiile generale de creditare aplicabilă doar creditelor cu dobândă fixă, în timp ce reclamantul a contractat un credit cu dobândă variabilă, astfel că instanța apreciază ca neîntemeiată acțiunea reclamantului în privința acestei clauze, care nefiindu-i aplicabilă, nu putea crea un dezechilibru în defavoarea reclamantului.
Cu privire la celelalte clauze contestate de reclamant, instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumator, așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Asupra fondului cauzei, cu privire la criteriile ce pot și trebuie să fie utilizate de instanță în analiza concretă a unei clauze pretins abuzive, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel, clauza de la art. 9 lit. f din convenție, coroborată cu art.3.8 din condițile generale, are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului (parte a prețului, astfel cum susține instituția creditoare), clauza 2.5 prevede un mecanism de modificare a dobânzii prin modificarea unilaterală a marjei de risc client, iar clauza 3.7 prevede posibilitatea unilaterală a băncii de a modifica nivelul comisioanelor, ceea ce aparent le-ar plasa sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării unui pretins caracter abuziv.
Totuși, pe de o parte, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci face referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil.
Or, conform mențiunilor de la art.9, comisionul de urmărire riscuri se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului în aceeași manieră cu dobânda curentă, care este percepută tot pentru creditul acordat. Secțiunea 3, intitulată „Comisioane ” din condițiile generale ale convenției de credit, la art. 3.8, stabileste modalitatea de calcul a acestuia, insa nu il definește. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc. Nicăieri în convenția părților sau în condițiile speciale sau generale ale convenției, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere.
În ceea ce privește susținerea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce îi reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și au fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului, instanța apreciază că aceasta nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive, interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑26/13 Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, a arătat în paragrafele 49-51 clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează, revenind instanței de fond sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut, precum și contextul său juridic și factual, dacă o clauză privitoare la un comision constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziție de împrumutător.
Pe de altă parte, interpretând paragraful 58 al hotărârii, reiese că această excludere de la controlul jurisdicțional nu se poate aplica unor clauze care se limitează la a prevedea anumite costuri plătibile de consumator fără însă ca vreun serviciu de schimb să fie furnizat de împrumutător cu ocazia calculului menționat, și care nu cuprind, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Nu în ultimul rând CJUE a statuat în paragraful 71 și următoarele faptul că Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 nu poate fi redusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical… această cerință privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv… ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului…., astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
Astfel, instanța apreciază că includerea doar la nivel declarativ de către pârâtă a comisionului de urmărire riscuri în “prețul contractual”, fără ca din convenția părților să se poată decela serviciul/contraprestația căruia îi corespunde această sumă de bani și care este de esența prețului, nici mecanismul de funcționare al clauzei, nu poate împiedica analiza caracterului eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 9 lit. f din convenție, coroborată cu art.3.8 din condițile generale, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000, aceleași argumente fiind valabile și pentru clauzele 2.5 și 3.7 care prevăd, de o manieră neclară și lipsită de transparență, mecanisme unilaterale de modificare a dobânzii și a comisioanelor. Din analiza modului de reglementare a dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda în raport de marja de risc client, precum și comisioanele in funcție de evoluția pieței financiar-bancare se observă că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul exact în funcție de care pot evolua dobânda și comisioanele în acest context, care ar fi formula matematică aplicabilă, ce factori se aplică, în ce ordine, în ce proporție și în ce limite, mențiunile marja de risc client și evoluția pieței financiar-bancare fiind ambigui și excluzând ab initio orice posibilitate de verificare externă a motivațiilor obiective ale unor eventuale modificări, cu atât mai mult cu cât dobânda curentă contractată de reclamant era una variabilă.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.
Or, atât clauzele 2.5 și 3.7 care prevăd mecanisme unilaterale și netransparente de modificare a dobânzii și a comisioanelor, cât și clauza 3.8 privind comisionul de urmărire riscuri au fost deja prevăzute, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției, făcând așadar parte din oferta standard a Băncii, în timp ce art.9 lit.f din convenție reprezintă doar exprimarea concretă a unui comision procentual standardizat în politica băncii.
Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauzele cu reclamantul, iar împrejurarea că un consumator nu cere lămuriri cu privire la clauzele contractuale din contractul standard preformulate nu poate fi interpretată ca negociere, legea clauzelor abuzive tinzând tocmai la apărarea consumatorului neavizat. De asemenea, este facilă susținerea că simpla prezentare a ofertei băncii este primul pas în negociere, în condițiile în care în speță pârâta nici nu a făcut dovada că ar fi existat o veritabilă prezentare a ofertei băncii de către un ofițer de credite. Mai mult, faptul că Legea nr.193/2000 prezumă caracterul nenegociat al clauzelor standard conduce tocmai la ideea că banca e datoare să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea, dacă nu existența în cauză, a negocierii, iar nu simpla prezentare a unui contract standard.
În speță, nu numai că pârâta nu a adus probe care să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea negocierii în cazul concret, dar din răspunsurile reclamantului la interogatoriu rezultă intenția declarată a reclamantului de a negocia anumite aspecte ale contractului (moneda creditului, perioada de rambursare) ce s-a lovit de lipsa totală a intenției reprezentanților Băncii de a prezenta consumatorului un produs negociabil.
Același caracter nenegociabil al ofertei băncii reiese și din succesiunea rapidă a interacțiunii cu reclamantul, care a completat cererea de creditare pe data de 10.09.2007 și a semnat contractul pe data de 12.09.2007, fără să fi existat o perioadă de reflectare a consumatorului pe marginea unei oferte prezentate în proiect de unitatea bancară.
Cu privire la cunoașterea existenței și întinderii comisionului de urmărire riscuri, din aceleași răspunsuri la interogatoriu reiese faptul luării la cunoștință sumare a prevederilor convenției doar cu ocazia semnării actului, în lipsa înmânării anterioare a unui proiect de contract și grafic de rambursare, și a înțelegerii semnificației comisionului abia cu după semnare și primirea unui exemplar al convenției.
În condițiile în care însăși destinația comisionului prevăzut de art.9 lit.f și 3.8 nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă abia prin întâmpinare și actele anexate (f.179), nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.
În plus, clauza de la art.2.5 din condițiile generale, contestată de asemenea, de reclamant, pune în legătură directă marja de risc client cu recalcularea dobânzii datorate, indicând, o data în plus, suprapunerea și lipsa distincției dintre comisionul de urmărire riscuri și dobânda aplicată creditului, precum și un mecanism unilateral netransparent de modificare a unui element al costului creditului, un mecanism similar, neinteligibil și, deci, nenegociabil, fiind caracteristic și clauzei 3.7.
Astfel, având în vedere deschiderea minima la dialog a Băncii anterior semnării contractului și rolul activ inexistent al ofițerului de credite în informarea reclamantului cu privire la toate caracteristicile produsului oferit, dublată de lipsa înmănării unui proiect de contract și grafic de rambursare anterior semnării și coroborată cu neprezentarea detaliată a convenției nici la momentul semnării acesteia, instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzelor art.9 lit.f din convenție, 3.8, 2.5 și 3.7 din Condițiile generale ale convenției.
Mai departe, pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, mai este necesar și ca aceste clauze să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Potrivit pârâtei, comisionul prevăzut la pct. 9 lit. f din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art. 2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc. Or, în prezenta cauză, nu reiese modalitatea de stabilire a procentului comisionului în raport cu reclamantul și cu marja de risc pe care acesta o prezenta la momentul contractării creditului.
Cu privire la ipoteza avansată de pârâtă, în sensul că acest comision era necesar pentru menținerea solvabilității generale a Băncii în situații de criză, instanța achiesează la ideea că anticiparea probabilității unei situații de criză a creditelor și necesitatea asigurării solvabilității viitoare a băncii trebuie reflectată în mod direct asupra prețului banilor, legile pieții arătând că o cerere mare de produse și servicii pe fondul unei oferte limitate dublate de perspectiva recuperării greoaie a împrumutului conduce logic la creșterea prețului bunului/serviciului.
Însă, deși instanța nu contestă corectitudinea includerii costurilor de acoperire a riscurilor în costul contractului, totuși apreciază că modalitatea de realizare în concret a acestei operațiuni, prin lipsa unei prezentări clare a ofertei băncii, este contrară cerințelor bunei-credințe.
Pe de altă parte, B. pârâtă nu a explicat sub nici o formă legătura pe care clauza de la art.2.5 o stabilește între dobândă și aceeași marjă de risc client, care, pe de o parte, pare să determine politica globală a comisionului de urmărire riscuri, dar conferă Băncii în concret și un aparent drept de modificare unilaterală a dobânzii, printr-un mecanism neclar și discreționar de modificare a marjei de risc client, conducând la punerea consumatorului într-o poziție clară de inferioritate, existând un dezechilibru vădit între posibilitatea băncii de a recalcula dobânda prin ajustarea unilaterală a unui indicator denumit marja de risc client care nu e definit și nu are criterii de calcul inserate în contract și lipsa de pârghii la dispoziția consumatorului pentru a verifica și, eventual, contracara o politică nejustificată de majorare a costurilor.
De altfel, nu trebuie pierdut din vedere și faptul că prin OUG nr.50/2010 s-a limitat posibilitatea încasării de comisioane de către bănci și tipul acestora, iar legiuitorul nu a reținut comisionul de risc prin cele permise și apreciate ca adecvate în astfel de contracte. Astfel, comisioanele permise de art.36 din ordonanță (comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor) reprezintă, toate, prețul unor servicii concret determinate și prestate în mod direct clientului, fără a gira instituirea unei plase de siguranță a băncii prin intermediul unui comision aplicabil automat oricărui consumator.
De asemenea, se va avea în vedere faptul că modalitatea de calcul trasată prin art.3.8 din condițiile generale stabilește un procent fix raportat la soldul inițial al împrumutului, deși riscul de neplată posibil suportat de bancă raportat la reclamantul împrumutat scade automat pe măsura achitării soldului, fiind un indiciu în plus în sensul că în schimbul comisionului de risc care, pe întreaga perioadă a derulării contractului se ridică la 2520 euro, reprezentând circa 50% din totalul dobânzii aferente creditului (f.16),pârâta nu oferea nici o contraprestație reclamantului însuși, împrejurare ce creează un dezechilibru semnificativ.
Nu mai puțin, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii comisionului de urmărire riscuri la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de urmărire riscuri, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților semnatare ale convenției de credit.
În mod similar sub aspectul conținutului și efectelor, clauza de la art. 3.7 încalcă principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale, prin posibilitatea discreționară a Băncii de a modifica nivelul comisioanelor pe baza unui criteriu ambiguu și imposibil de controlat de către consumator, cel al evoluției pieței financiar-bancare, în condițiile în care prețul unor servicii de mentenanță prestate de bancă (cum sunt comisiooanele prevăzute de art.36 din OUG nr.50/2010) ar putea fi influențat doar de modificări în costul infrastructurii și forței de muncă angrenate în prestarea efectivă a activităților aferente, iar nu de indicia macro-economici care influențează piața financiar bancară.
Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr. 1693/12.09.2007, cu privire la clauzele art.9 lit.f din convenție, 2.5, 3.7 și 3.8 din Condițiile generale ale convenției.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri și se va constata nulitatea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de administrare riscuri, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. În consecință, pârâta poate fi obligată la restituirea, către reclamanti, a contravalorii comisionului deja achitată.
Întrucât constatarea caracterului abuziv al clauzei care consacră comisionul de urmărire riscuri s-a datorat faptului că banca nu oferea o contraprestație veritabilă în schimbul perceperii acestui comision, nu se pune problema restituirii acestei contraprestații, astfel că nu poate funcționa nici excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității. De altfel, pârâta nu poate invoca propria sa culpă, pentru a obține exonerarea de la restituirea valorii comisionului achitat.
In consecința instanța va obliga parata la restituirea care reclamant sumelor achitate până la data introducerii acțiunii cu titlu de comision de urmărire riscuri, în cuantum de 1806 euro.
De asemenea, în temeiul art. 1088 C. civ, care stabilește o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere o obligației de a plăti o sumă de bani, pârâta urmează a fi obligată la plata, către reclamant, și a dobânzii legale aferente debitului, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a acestei sume. Plata sumelor de bani reprezentând comisionul de urmărire riscuri fiind nedatorată, pârâta apare ca un accipiens de bună credință până la data introducerii acțiunii, devenit accipiens de rea-credință după această dată și obligat, în consecință, la plata dobânzilor de la formularea acțiunii (art. 994 C.civ.).
În ceea ce privește cerere reconvențională prin care pârâta solicită instanței să adapteze contractul dedus judecății, astfel: o dobândă de 10% pentru toată perioada de creditare rămasă, un comision de urmărire riscuri de 0,28% calculat la valoarea soldului creditului de la data formulării acțiunii și până la momentul achitării integrale a împrumutului acordat, instanța arată că nu poate interveni în raportul juridic intervenit între părți în sensul stabilirii unei alte modalități de determinare a dobânzii și, implicit, nu poate suplini consimțământul părților contractanteiar cu privire la comisionul de urmărire riscuri, concluzia instanței a fost exprimată deja în sensul nulității acestei clauze constatată ca fiind abuzivă în raport cu consumatorul reclamant. Prin urmare, cererea reconvențională formulată de către pârâta – reclamantă va fi respinsa ca neîntemeiata.
Instanța are în vedere și interpretarea dată de către C.J.U.E. conform căreia art. 6 alin.1 din Directiva 93/13 se opune unei reglementări a unui stat membru care ar permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze (cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, par.73). Nu poate fi reținută, nefiind incidentă în prezenta cauză, situația avută în vedere de către C.J.U.E. în cauza C‑26/13 (Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt,), în care Curtea a arătat că art.6 alin.1 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.
Prin urmare, având în vedere considerentele sus-enunțate, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanta J. L., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, va respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată și va admite doar în parte cererea formulată de către reclamantul J. P., constatând caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1693/12.09.2007 intervenit între J. P., în calitate de împrumutat, și B. Comercială Română SA prin Sucursala R., în calitate de Bancă: art.9 lit.f din Condițiile speciale și art.2.5, 3.7 și 3.8 din Condițiile generale, cu obligarea pârâtelor să restituie reclamantului J. P. suma de 1806 euro reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri achitat până la data introducerii acțiunii, cu dobânda legala aferenta debitului, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Având în vedere soluția ce urmează a fi dată cererii principale, în temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, constatând îndeplinite condițiile de culpă procesuală a pârâtei și dovedire a cheltuielilor pretins a fi efectuate, instanța urmează a admite cererea reclamantului și a dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, conform chitanței nr. 347/05.08.2015, reprezentând onorariu avocat (f.282).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta J. L. (CNP_), cu domiciliul ales la C.. de Av. N. A. D., situat în Iași, .. 8, ., ., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Admite în parte cererea formulată de către reclamantul J. P. (CNP_), cu domiciliul ales la C.. de Av. N. A. D., situat în Iași, .. 8, ., . în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALĂ SA (înregistrată la ORC sub nr. J_ și în Registrul Instituțiilor de Credit sub nr. RB-PJR-40-008, CUI_), cu sediul ales la SCA N., N., D., Kingston, Peterson, situat în București, ..1A, ., sector 1 și B. COMERCIALĂ SA – SUCURSALA R., cu sediul în mun. R., ..12, jud. N..
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1693/12.09.2007 intervenit între J. P., în calitate de împrumutat, și B. Comercială Română SA prin Sucursala R., în calitate de Bancă: art.9 lit.f din Condițiile speciale și art.2.5, 3.7 și 3.8 din Condițiile generale.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului J. P. suma de 1806 euro reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri achitat până la data introducerii acțiunii, cu dobânda legala aferenta debitului, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.347/05.08.2015.
Respinge cererea reconvențională formulată de către pârâta B. Comercială Română SA în contradictoriu cu reclamant J. P., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. M. FalcanAndra M. B.
Pentru grefier în CO semnează
grefierul șef al secției civile
Reh./Thred. D.M.F./A.M.B./6ex/06.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 17-09-2015,... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
