Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 11824/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 19 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - A. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. C. în contradictoriu cu intimata S.C. V. R. S.A., având ca obiect ,,anulare somație de plată contestație în anulare’’.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra excepției tardivității au avut loc în ședință publică din data de 12.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 19.10.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._ /11.12.2014 contestația în anulare formulată de contestatorul C. C. împotriva sentinței civile nr. 9649 /07.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr._ .
Acțiunea a fost legal timbrată.
În motivare a arătat contestatorul că, instanța care a judecat cererea în anulare nu era competentă, raportat la disp. art.1023 alin.4 NCPC, iar dezlegarea dată acesteia este rezultatul unei erori materiale motivat de faptul că OG nr.5/2001 și OUG nr.119/2007 sunt abrogate.
A mai menționat contestatorul faptul că, fiind vorba despre o creanță comercială procedura ordonanței trebuie să fie una specială, iar instanța nu a verificat motivul nelegalității și inadmisibilității și nici nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
În drept au fost invocate disp. art. 503 alin.2 pct.1, 2, 3 NCPC.
În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor acțiunii contestatorul a depus precizări înregistrate sub nr._/05.01. 2015 la care a anexat și dovada achitării taxei de timbru (f.9-12).
Legal citată intimata nu a depus întampinare.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Iași ce conține și dosarele nr._/245/2010 al Judecătoriei Iași respectiv nr._/212/2009 al Judecătoriei C., iar B. C. I.-V. a depus copie certificată a dosarului de executare silită nr. 611/2013 (f.28-55).
La termenul din 14.09.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării acțiunii raportat la disp. art.319 alin.2 C.pr.civ de la 1865, cu privire la care V. ROMANIA SA a depus note de ședință înregistrate sub nr._/23.09.2015(f.60-62).
Analizand cu prioritate excepția instanța o consideră întemeiată din următoarele considerente:
Potrivit disp. art.24 NCPC:" Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..", ceea ce semnifică faptul că, în ce privește căile extraordinre de atac, cum este și contestația în anulare, se supun legii sub imperiul căruia a început procesul, iar în condițiile în care judecata cererii s-a făcut sub imperiul dispozițiilor OG nr.5/2001 aplicabile anterior intrării în vigoare a NCPC, ce a fost abrogată prin art.83 din Legea nr.76/2012, judecata în cauză se face sub imperiul vechiului cod de procedură civilă.
Conform disp. art. 319 alin.2 C.pr.civ de la 1865:" (2)Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."
Pe de altă parte, art. 401 C.pr.civilă incident prevede:" (1) Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când:...b)cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data cand a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație."
În speță reiese faptul că, prin cererea adresată B. C. I. -V. sub nr.611/13.12.2013 de creditoarea V. ROMANIA SA, în baza titlului executoriu dat de sentința civilă nr. 928/14.01.2011 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosar nr._/245/ 2010, a fost începută executarea silită a debitorului C. C. pentru acoperirea creanței constând în: suma de 3101,98 lei cu titlu de c/v preț servicii telefonie mobilă, suma de 3101,98 lei reprezentând c/v penalități de întarziere și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate a fost formulată cerere în anulare soluționată prin sentința civilă nr. 9649/07.07.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Iași, ce face obiectul contestației în anulare din cauză.
Reține instanța din cuprinsul actului de identitate depus la dosar de contestator, emisă la 11.01.2011, că în prezent are domiciliul în Hîrlău, ..12, acesta susținând în cuprinsul contestației că și-a schimbat domiciliul ( la cel din cartea de identitate) din anul 2010, însă, potrivit susținerilor aceluiași C. C. din cererea în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr._ rezultă că a primit la 03.02.2014 la vechea adresă, de la B. C. I., somația de plată în cadrul dosarului de executare silită nr.611/2013.
În condițiile în care, așadar, hotărarea judecătorească contestată este susceptibilă de executare silită prin natura obligațiilor decurgand din cauza în care a fost pronunțată, calea extraordinară de atac se putea formula în termen de cel mult 15 zile de la data de 03.02.2014 la care C. C. a primit somația emisă în dosarul de executare silită nr.611/2013, iar în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la 11.12.2014, cu depășirea cu mult a termenului menționat instanța va admite excepția și o va respinge ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv introdusă contestația în anulare formulată de contestatorul C. C., CNP_, cu domiciliul în H., ..12, jud.Iași în contradictoriu cu intimata ., având CUI_ și nr. de înmatriculare ORC J_, cu sediul la Cabinet avocat F. Ovanesian, din C., .-84, jud. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2015
Președinte, Grefier,
C.C. A.E.
Red. Pr.C.C.
4 ex./12.11.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria IAŞI | Validare poprire. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








