Obligaţie de a face. Sentința nr. 4195/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4195/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 20166/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 24 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4195/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. M., reclamant G. E. A. și pe pârât C. L. IASI, pârât M. IAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul din 17.03.2015 și ulterior pentru cel de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
I. Susținerile părților
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 11.06.2014, sub nr. mai sus menționat, în antet, reclamanții G. M. și G. E.-A. au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții M. Iași și C. L. Iași să le atribuie o locuință convenabilă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat următoarele:
Reclamantul a deținut anterior revoluției din anul 1989 și până în anul 1992 o locuință închiriată de la fosta regie autonomă a locuințelor R.A. Locuința S.A. Iași.
În baza sentinței penale nr.686/13.04.1992, pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.454/10.10.1992, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.
În momentul încarcerării sale, a fost reziliat contractul de închiriere asupra locuinței, făcându-se mențiunea "cu drept de revenire" după liberarea sa. La data de 09.07.1997, a fost liberat condiționat, conform sentinței penale nr.1322/1997 a Judecătoriei Tulcea.
În anul 1998, a formulat o nouă cerere pentru a i se atribui din nou locuința, formându-se dosarul nr._/10.02.1998, iar în anul 1998 s-a născut fiica sa G. E.-A.. Ulterior, în anul 2000, s-a născut cea de-a doua fiică a lor.
În fiecare an a completat dosarul cu noi documente reprezentând acte de stare civilă, acte de studii, adeverințe de salarii etc., fiind mai bine de 16 ani de când a depus dosarul.
În fiecare an se repartizează locuințe convenabile altor persoane, după criterii necunoscute, iar ei sunt lăsați deoparte, ba chiar le scade poziția.
Definiția locuinței convenabile este dată de art.2 alin.1 lit.b din legea 114/1996.
Termenul rezonabil în care trebuie soluționată o astfel de cerere a fost de mult timp depășit, pârâtele aducând atingeri grave drepturilor ocrotite de CEDO.
În drept, a indicată art.1528 C.Civ. și legea 114/1996.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriu și a probei testimoniale cu martorul F. L..
A anexat adeverință de salariu, certificate de naștere G. I.-A. și G. B. M., certificat de căsătorie, copii carte de identitate, hotărârile judecătorești menționate în cerere (f.16 și urm.), adeverințe de elev.
La 22.12.2014, au anexat un referat de anchetă socială (f.122 și urm.).
2. Pârâții au depus întâmpinare la data de 31.07.2014 (f.26), prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând următoarele:
Reclamanții figurează în evidența DAPPP Iași cu dosarul nr._/10.02.1998 și sunt în prezent la poziția nr.143 cu 765 de puncte în lista aprobată de C. L. Iași, care stabilește ordinea de prioritate în repartizarea locuințelor convenabile din proprietatea privată a statului sau a Municipiului Iași în anul 2014. Acestea se vor repartiza în funcție de ordinea de prioritate din listă și în limita spațiilor locative disponibile în cursul anului.
Analiza cererilor se face anual, după criterii evaluabile prin punctaje, aprobate de C. L. în condițiile legii 114/1996, acestea având în vedere starea civilă, numărul de copii, starea de sănătate, situația profesională, veniturile solicitantului de locuință, vechimea cererii, precum și alte situații speciale prevăzute expres de lege.
Conform legii 114/1996 și normelor metodologice de punere în aplicare, la sfârșitul fiecărui an se aprobă listele de prioritate care stabilesc ordinea în acordarea locuințelor sociale sau convenabile pentru anul următor.
Ordinea solicitanților de locuință care îndeplinesc condițiile de acces se face descrescător în funcție de punctajul total individual obținut, având prioritate în poziționarea pe listă solicitantul al cărui punctaj este mai mare. Repartizarea locuințelor se face în funcție de numărul de spații de locuit disponibile, în ordinea din listele menționate.
Reclamanții nu figurează în lista de prioritate pentru repartizarea locuințelor sociale din anul 2014, întrucât la data întocmirii acesteia nu au făcut dovada veniturilor nete realizate pe fiecare membru de familie pe ultimele 12 luni.
Astfel, nu au făcut dovada că îndeplinesc condițiile pentru a avea acces la o locuință socială, așa cum prevăd legea 114/1996, HG 1275/2000, HCL 79/2002, modificată și completată prin HCL 204/28.09.2012.
Reclamantul nu a completat dosarul în termenul comunicat, fapt pentru care nu a îndeplinit condițiile de acces la o locuință socială, iar pentru acest motiv a avut un punctaj diminuat la evaluarea dosarului.
În condițiile în care există art.21 din HG 1275/2000, acțiunea reclamanților nu poate fi întemeiată pe prevederile indicate în cerere.
Punctajele obținute anual de reclamanți la evaluarea dosarului de locuință, prin raportare la punctajele obținute de ceilalți solicitanți de locuință, nu le-au dat posibilitatea ocupării unei poziții eligibile în listele de priorități până în prezent, pentru a beneficia de repartizarea unei locuințe.
În drept, a invocat prevederile menționate.
În dovedirea celor menționate, nu au propus probe, dar au depus răspunsul la interogatoriul care le fusese comunicat din eroare înainte de primul termen (f.29-31).
La solicitarea instanței, a depus o copie a dosarului nr._/10.02.1998 (f.44 și urm.), iar apoi un exemplar de pe Hotărârea Consiliului L. nr.323/20.12.2013 privind aprobarea listelor de prioritate din M. Iași (f.129 și urm.).
II. Aspecte procesuale
Acțiunea a fost legal timbrată.
Prin încheierea din 02.12.2014 (f.120), instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respingând ca inutilă cererea de audiere a martorului F. L..
III. Situația de fapt
După cum a rezultat din afirmațiile ambelor părți, reclamanții figurează în evidența DAPPP Iași cu dosarul nr._/10.02.1998 pentru atribuirea unei locuințe și sunt în prezent la poziția nr.143 cu 765 de puncte în lista aprobată de C. L. Iași, care stabilește ordinea de prioritate în repartizarea locuințelor convenabile din proprietatea privată a statului sau a Municipiului Iași în anul 2014.
Afirmațiile pârâților sunt susținute de copia dosarului nr._/10.02.1998 (f.44 și urm.) și de Hotărârea Consiliului L. nr.323/20.12.2013 privind aprobarea listelor de prioritate din M. Iași (f.129 și urm.).
Condițiile locative actuale ale reclamanților reies din referatul de anchetă socială depus de aceștia (f.122 și urm.).
IV. Analiza fondului
Conform art.21 alin.1 din HG 1275/2000 privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, în vederea soluționării cererilor privind repartizarea unei locuințe sociale, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea in evidență și pentru analiza solicitărilor primite. În acest scop prin hotărâri ale consiliilor locale se vor constitui comisii de analiză a solicitărilor de locuințe sociale și se vor stabili și da publicității, prin afișare la sediul primăriilor, criteriile in baza cărora se repartizează locuințele sociale, actele justificative necesare care însoțesc cererea și locul de primire a cererilor. La stabilirea criteriilor se va tine seama de prevederile art. 42 și 43 din lege. In cadrul fiecărui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritate se vor avea in vedere: a) condițiile de locuit ale solicitanților; b) numărul copiilor și al celorlalte persoane care gospodăresc împreuna cu solicitanții; c) starea sănătății solicitanților sau a unor membri ai familiilor acestora; d) vechimea cererilor.
Potrivit alin.2, comisiile constituite conform alin. (1) vor analiza până la data de 1 noiembrie a anului in curs cererile pentru locuințele sociale și vor prezenta spre aprobare consiliilor locale lista cuprinzând solicitanții îndreptățiți sa primească in anul următor o locuință sociala, in ordinea de prioritate stabilită. După aprobare listele se vor afișa la sediile primariilor.
În fine, conform alin.3, contestațiile împotriva hotărârilor consiliilor locale cu privire la listele de acordare a locuințelor sociale se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii.
În mod evident, reclamanții nu au utilizat calea prevăzută de dispozițiile anterior menționate, conform cărora ar fi trebuit să atace în contencios administrativ lista stabilită prin Hotărârea Consiliului L. nr.323/20.12.2013 privind aprobarea listelor de prioritate din M. Iași, potrivit căreia nu ocupă o poziție eligibilă.
Acțiunea nu este propriu-zis inadmisibilă, deoarece reclamanții au invocat generic ca temeiuri de drept art.1528 C.Civ. și legea 114/1996. Primul text arată că "în cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația", însă este evident că acesta nu poate fi invocat independent de alte dispoziții legale care să fundamenteze dreptul pretins de reclamanți.
Aceștia au arătat instanței faptul că familia lor este compusă din 4 membri, cuprinzând și două fete minore și că formulează în mod constant cereri, având dosar constituit încă din 1998, însă în mod constant li se respinge cererea de către pârâți. Au mai arătat că reclamantul a ocupat înainte de 1992 o locuință municipală, însă nu au indicat nicio dispoziție legală care să fundamenteze în preznt dreptul de a ocupa o altă locuință, bazat pe împrejurarea respectivă, dincolo de a menționa că rezilierea s-a făcut cu "drept de revenire" (aspect, de altfel, nedovedit și care nu ar fi avut oricum vreo relevanță, de vreme ce modalitatea de atribuire în prezent a unei locuințe este reglementată de dispozițiile antemenționate).
Niciuna dintre probele administrate la cererea reclamanților nu a relevat motivul pentru care aceștia ar trebui să ocupe în prezent o poziție eligibilă pe lista întocmită de C. L., fiind evident că simpla vechime a dosarului lor nu este suficientă pentru a atrage atrivuirea unei locuințe. Mai mult, aceștia nici nu au contestat lista propriu-zisă, insistând doar asupra faptului că ar fi trebuit să primească o locuință.
Pentru toate aceste considerente, ținând cont în esență de faptul că reclamanții nu au indicat temeiul în baza cărora instanța le-ar putea admite cererea fără a eluda procedura reglementată de art.21 alin.1 din HG 1275/2000, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții G. M. și G. E.-A. (domiciliați în Iași, ..20, jud.Iași) în contradictoriu cu pârâții M. Iași și C. L. Iași.
Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
5 ex./26.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3786/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3924/2015. Judecătoria... → |
|---|








