Obligaţie de a face. Sentința nr. 8598/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8598/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 5956/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 25 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - V. V. C.
Grefier – C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8598/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. D.-N. și M. L. - N. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect obligație de a face -restituire sumă; constatare caracter abuziv și nulitate.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care relevă instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se învederează instanței că la dosar, prin compartimentul registratură al instanței, s-a depus de către pârâtă, la data de 18.06.2015, declarația de renunțare la judecată dată de reclamanții din prezenta cauză, autentificată sub nr. 1760/11.06.2015, în copie, iar la data de 19.06.2015, cerere de către pârâtă, prin care se solicită a lua act de declarația de renunțare la judecată formulată de reclamanți.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamanți și având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
După rămânere în pronunțare, însă înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă doamna avocat B., substituind pe doamna avocat M., pentru pârâta ., instanța de judecată aducându-i la cunoștință faptul că a rămas în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamanți.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanții M. D. N. și M. L. N. au solicitat, în contradictoriu cu pe pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA IAȘI, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:
- anularea clauzei nr.5 lit.a și lit b din convenția încheiată de părți ca abuzivă;
- obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5720,32 CHF reprezentând comisioane încasate în temeiul clauzei 5 a până la data de 30.11.2010 inclusiv, cu cheltuieli de judecată
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/14.06.2007, nenegociată, prin care s-a constituit un credit cu garanție reală imobiliară în valoare de_ CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 luni, cu o dobândă fixă de 300 luni, cu o dobândă fixă de 3,99% pe an, conform clauzei prevăzute de art.3 lit.a din convenție.
Art.5 lit.a din convenție precizează că se percepe un comision de risc în cuantum de 0,22%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Arată reclamanții faptul că această convenție este una cadru, preformulată, fără a exista posibilitatea reală a împrumutatului de a influența clauzele, fapt statuat și de prezumția relativă instituită de art.4 alin.2 din legea 193/2000, coroborat cu art.1 și 2 lit.b pct.1 din anexa la lege.
Nu se precizează clar în contract ce reprezintă acest comision de risc, fiind încălcate dispozițiile art.10 lit.b din OG 21/1991 și art.36 OUG 50/2010.
Perceperea comisionului de risc reprezintă un factor de creare a unui dezechilibru între părți, de vreme ce împrumutul este oricum garantat prin ipotecă rang I asupra imobilului, iar acesta este asigurat împotriva riscurilor, iar polița de asigurare a fost cesionată Băncii. Eliminarea clauzei se impune și în temeiul OUG 50/2010, care o interzice.
Mai arată reclamanții faptul că la momentul la care a fost încheiată convenția, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu Banca; contractul încheiat fiind unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea negocierii.
În drept, reclamantii a invocat prevederile Legii nr.193/2000, ale art.1179 alin.1, pct.3 C.civ și art. 1470 cod civil .
În susținerea pretenției, reclamantii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Au depus la dosarul cauzei, în copie, împreună cu cererea copia convenției de credit, plan de rambursare și extras de cont.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art.29 lit.f din OUG 80/2013.
Pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsei calității procesual/ activă a reclamanților determinată de momentul nașterii dreptului la acțiune a reclamanților abia după soluționarea de către instanța competentă a sesizării înaintate de ANPC. ,excepția inadmisibilității acțiunii ,excepția prescripția dreptului la acțiune și a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anterior cererii de chemare în judecată și a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pe fond.
Arată pârâta, clauza nu este abuzivă deoarece împrumutatul a semnat de bună voie și fără existența vreunei constrângeri convenția. Dobânda anuală, comisioanele, etc, intră în sfera noțiunii de preț al contractului de credit.
Anularea clauzei ar duce la nerespectarea dreptului Băncii la proprietate privată și libertate economică, și la exproprieri de fapt, conform CEDO, câștigurile Băncii nefiind niciodată ipotetice. Totodată, s-ar încălca art.16 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului și art.45 din Constituție.
Totodată arată pârâta că riscul a fost anticipat și acceptat de părți.
Evaluarea naturii clauzei abuzive nu poate fi poate fi asociată cu cuvintele de preț și plată, conform art.4 alin.5 din legea 193/2000 și conform Directivei 93/13/CEE.
Art.1 alin.2 din legea 193/2000 prevede două obligații ce incumbă comercianților în relația cu consumatorii: una de transparență și una de a nu stipula clauze abuzive.
Aprecierea caracterului abuziv al unor clauze trebuie făcută conform criteriilor bunei credințe (în acest sens, fiind relevante dispozițiile art.6 din legea nr.363/2007, care definește noțiunile de practici comerciale înșelătoare) și al echilibrului contractual (chiar dacă este un contract de adeziune, legalitatea manifestării de voință a cocontractanților trebuie raportată tot la vicii de consimțământ).
Clauza contractuală privind comisionul de risc nu este abuzivă, riscul bancar fiind definit de art.3 alin.1 lit.g din Normele BNR.
Există și alte categorii de risc pe care trebuie să le ia în considerare Banca, potrivit art.175 din Regulamentul nr.18 din 17.09.2009 privind cadrul de administrare a instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activității acestora.
Nu se poate reține că toate riscurile subscrisei sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare, deoarece noțiunea de risc este foarte complexă, existând și alte riscuri în afara celor de neplată (de neexecutare a garanției, de depreciere a garanției, de urmărire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării etc.).
Contractul de credit nu poate fi aleatoriu.
Clauza atacată nu îndeplinește două dintre cele trei condiții prevăzute de art.4 alin.2 din legea 193/2000, deoarece nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar comisionul de risc este o parte a prețului contractului.
Comisionul acesta este un element al prețului, astfel încât clauza care îl cuprinde nu poate fi abuzivă, conform art.4 par.1 al Directivei nr.93/13/CEE, preluat de art.4 alin.6 din legea 193/2000.
Prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumator prin semnarea contractului, devenind lege între părți.
În drept, au fost invocate dispozițiile cuprinse în Legea nr.193/2000, Legea nr.288/2010, Directiva nr.193/13/CEE, art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO și Decretul nr.31/1954.
În susținere, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
La termenul de judecată din 25.06.2015 reclamanții au învederat instanței de judecată faptul că renunță la judecarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 C.p.c., petentul „poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
Din cuprinsul acestui text de lege rezultă indubitabil că renunțarea la judecată constituie o facultate lăsată la latitudinea părții care a promovat cererea de chemare în judecată, în speță constatare nulitate abuzivă clauză contractuală, obligație de a face –restituire sumă, de a se desista oricând de proces, fie verbal, fie în scris. Renunțarea la judecată, rămâne la libera apreciere a părții care a inițiat procesul. Astfel, ea poate să renunțe sau nu la judecată și poate să aleagă și modalitatea pe care o preferă: verbal, în ședință ori prin cerere scrisă. Instanța de judecată nu poate cenzura în nici un fel această manifestare unilaterală de voință, ci este obligată să constate renunțarea la judecată, să ia act de aceasta, prin sentința dată fără drept de apel dar atacabilă cu recurs, așa cum rezultă din textul art. 406 alin. 6 C.proc.civ.
Luând act de renunțarea la judecată, instanța nu va mai administra probe, deci nu va trece la analiza fondului pricinii.
Instanța observă că cererea de renunțare la judecată formulată de către petenții M. D. N. și M. L. N. întrunește toate condițiile care rezultă, explicit sau implicit, din cuprinsul art. 406 C.proc.civ.: constituie o manifestare unilaterală de voință ce emană de la partea care a promovat prezenta actiune, îmbracă forma scrisă, este totală și necondiționată și a fost făcută cu intenția de a pune capăt litigiului dintre părți.
Astfel, reținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 406 N. C.pr.civ., instanța urmează să ia act de renunțarea reclamanților M. D. N. și M. L. N., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA IAȘI la judecarea cauzei având ca obiect „constatare nulitate abuzivă clauză contractuală, obligație de a face –restituire sumă- Legea 193/2000”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul disp. art. 406 Noul Cod de procedură civilă instanța constată că reclamanții M. D. - N., CNP_, și M. L. - N., CNP_, domiciliați în Iași, ., jud. Iași, cu domiciliul procedural ales în Iași, ., la cabinet avocat Ț. G.- E., renunță la judecarea cererii având ca obiect „constatare caracter abuziv și nulitate, obligația de a face, restituire sumă” în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, J_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat I. M. din Iași, .. 27, .. 2, . obiectul dosarului nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică de azi 25.06.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED.V.V.C.
07.07.2015/6EX.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8042/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8156/2015. Judecătoria... → |
|---|
