Pensie întreţinere. Sentința nr. 6679/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6679/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 2724/245/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 6679/2015

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D. B.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant J. I. S. și pe pârât J. T., la A. L., având ca obiect pensie întreținere.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 15.05.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata instanta constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 04.02.2015 reclamanta J. I. S. in calitate de reprezentant legal al minorului J. S. Nicholas a solicitat in contradictoriu cu paratul J. T. obligarea acestuia la plata unei sume fixe din venitul sau lunar net, cu titlu de pensie de intretinere.

In motivare a aratat ca prin certificatul de divort nr.74 din 05.01.2015 partile au hotarat in ceea ce priveste contributia la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a fiului lor sa fie suportate in mod egal de ambii parinti. Cu toate acestea paratul a refuzat sa-si achite contributia la cresterea si educarea copilului, acestea fiind suportate exclusiv de mama reclamanta. Solicita stabilirea pensiei in cota de 1/4 din venitul lunar al paratului.

Ulterior cererea a fost precizata in sensul acordarii pensiei in procent de 25% din veniturile realizate de parat.

In drept, art.402 C civil.

Alaturat au fost depuse inscrisuri (filele 7-11).

Legal citat, paratul nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si preciza pozitia procesuala.

Instanta a incuviintat si s-au administrat proba cu inscrisuri si efectuarea unei adrese la angajatorul paratului in vederea obtinerii relatiilor de venituri ale acestuia.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca prin certificatul de divort nr.74 din 05.10.2015 s-a dispus desfacerea casatoriei partilor, iar conform conventiei notariale autentificata sub nr.01 din 05.01.2015 la SPN B. & Asociatii”, incheiata in conformitate cu disp.art.375 NCC, partile au stabilit asumarea in mod egal a obligatiei de a contribui la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a fiului lor J. Ș. Nicholas, nascut la data de 05.12.2010.

Astfel, intre parti conventia notariala are forta obligatorie a contractului, obligatia asumata fiind strâns legată de ideea care stă la baza principiului forței obligatorii a contractului. Neexecutarea voluntară a obligațiilor contractuale de către debitor, dă dreptul creditorului de a recurge la executarea silită în natură și la alte mijloace juridice prevăzute de lege pentru a obține prestația care i se datorează sau de a obține echivalentul economic al acestei prestații.

In cazul obligatiilor de a da si a face, creditorul trebuie sa dovedeasca existenta creantei, iar daca face aceasta dovada neexecutarea se prezuma, cât timp debitorul nu dovedeste executarea. Debitorul va fi exonerat de raspundere numai daca va dovedi ca neexecutarea obligatiei se datoreaza cazului fortuit, fortei majore sau vinovatiei creditorului. Astfel, pâna la proba contrara, neexecutarea obligatiei este imputabila debitorului.

Retine instanta ca reclamanta a facut dovada unei creante impotriva paratului, astfel ca faptul neexecutarii se prezuma cata vreme acesta nu dovedeste faptul contrar al indeplinirii obligatiei de plata a pensiei.

In drept, potrivit disp.art.499 NCC, tatal si mama sunt obligati in solidar sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala.

In caz de neintelegere, intinderea obligatiei de intretinere, felul si modalitatile de executare, precum si contributia fiecaruia dintre parinti se stabilesc de instanta de tutela.

F. de situatia de fapt retinuta de instanta, respectiv neintelegerile dintre parinti cu privire la executarea obligatiei de intretinere, instanta retine ca desi prin certificatul de divort s-a stipulat o executare in mod egal a intretinerii minorului, paratul a inteles sa nu execute in fapt, aceasta obligatie, astfel ca va admite cererea reclamantei si va consfinti o situatie de natura a inlatura piedicile in executarea obligatiei de plata.

Ca atare va obliga paratul la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului J. Ș. Nicholas, nascut la data de 05.12.2010, in cota de 1/4 din veniturile realizate de acesta (in prezent salariat la .) incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari si pana la majoratul copilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamanta J. I. S., C.N.P._, domiciliat în Iași, ., ., . domiciliul procedural ales la cabinet avocat C. Tanasevici, în Iași, .. 83, ., in calitate de reprezentant legal al minorului J. S. Nicholas in contradictoriu cu paratul J. T., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, ., ., .> Modifica pensie de intretinere stabilita in sarcina paratului si in favoarea minorului prin conventia notariala autentificata sub nr.01 din 05.01.2015 la SPN B. & Asociatii” din Iasi la o cota de 1 din veniturile realizate de acesta.

Obliga paratul la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului J. Ș. Nicholas, nascut la data de 05.12.2010, in cota de 1/4 din veniturile realizate de acesta (in prezent salariat la .) incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari si pana la majoratul copilului.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15.05.2015.

Președinte, Grefier,

C. D. B. N. S.

Red./teh. CDB

11.09.2015 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6679/2015. Judecătoria IAŞI