Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-09-2015, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 10647/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. V. și pe intimata POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07 Septembrie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23 Septembrie 2015 și ulterior pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.01.2015 sub numărul_, petentul C. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași să dispună anularea procesului-verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 16.12.2014.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că din conținutul procesului-verbal nu se înțelege ce contravenție a săvârșit, în ce a constat aceasta, agentul constatator nu a menționat în cuprinsul procesului-verbal suma pe care o poate achita în termen de 48 ore și că s-a consemnat în mod fals că, în calitate de contravenient, petentul a recunoscut fapta săvârșită, dar a refuzat să semneze.

Ulterior, petentul a precizat că i-a fost blocată mașina parcată în fața blocului în care locuiește și că a solicitat intervenția lucrătorilor de poliție atunci când a constatat că, după o oră și jumătate, proprietarul celuilalt autovehicul nu se prezintă. Echipajul de poliție sosit la fața locului a efectuat verificări pentru identificarea proprietarului mașinii care îl blocase, iar când acesta s-a prezentat, și-a manifestat nemulțumirea pentru că fusese deranjat și a început să folosească expresii injurioase la adresa petentului (fila 11).

Intimata nu a depus întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.

Instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 313 alin.3 Cod procedură civilă în ceea ce privește audierea martorului asistent A. V..

Analizând susținerile petentului coroborate cu înscrisurile depuse în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 16.12.2014, intimata a constatat că petentul, aflat în parcarea blocului O8 de pe . a provocat scandal prin adresarea de cuvinte jignitoare la adresa numitului H. D. – F., lucru ce a dus la indignarea cetățenilor. Faptele reținute în sarcina petentului sunt prevăzute de art. 2 punctele 1 și 25 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În sancționare, reprezentantul intimatei a aplicat amenda contravențională în cuantum de 200 lei pentru fapta prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, republicată și avertismentul pentru fapta prevăzută de art. 2 pct.1 din același act normativ.

Sub aspectul legalității, instanța constată că nu se poate reține niciun motiv de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 16.12.2014, acesta fiind întocmit cu respectarea rigorilor impuse de prevederile art. 17 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Totodată nu poate fi reținută susținerea petentului conform căreia nu se poate înțelege ce fapta contravențională a fost reținută în sarcina sa prin procesul-verbal contestat.

Împrejurarea că agentul constatator nu a menționat suma pe care poate achita petentul în termen de 48 de ore nu este de natură a atrage nulitatea procesului-verbal contestat, cât timp petentul nu a probat suferirea vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod. Totodată, prin promovarea prezentei plângeri contravenționale a fost asigurată exercitarea dreptului la apărare al petentului.

Așadar, instanța reține legalitatea procesului-verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 16.12.2014

Sub aspectul temeiniciei, instanța arată următoarele:

În drept, sunt aplicabile prevederile art. 2 punctele 1 și 25 din Legea nr. 61/1991, republicată, constituie contravenții săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice, precum și tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.

Procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de forță probantă proprie în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator care sunt prezumate a fi reale cât timp procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse de prevederile O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar petentul nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal atacat.

Aspectele menționate mai sus sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește asimilarea procedurii contravenționale cu cea penală și aplicarea prezumției de nevinovăție ca o garanție a procesului echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza A. contra României, hotărârea din 04 octombrie 2007, definitivă la 31 martie 2008, paragrafele 60, 63, 68).

Instanța constată că aspectele menționate în procesul-verbal de contravenție au fost constatate personal de către lucrătorul de poliție, iar petentul nu a probat o altă situație de fapt.

Așadar, instanța reține temeinicia procesului-verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 16.12.2014.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța, față de prevederile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere și împrejurările în care au fost săvârșite contravențiile, apreciază că sancțiunea avertismentului aplicată pentru ambele fapte reținute în sarcina petentului este suficientă pentru sancționarea conduitei acestuia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2 din 2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. V., va anula în parte procesul-verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 16.12.2014 și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată pentru fapta prevăzută de art. 2 punctul 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu sancțiunea avertismentului, menținând procesul-verbal contestat cu privire la celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. V., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași, C.I.F._, cu sediul în Iași, ., județul Iași.

Anulează în parte procesul-verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 16.12.2014 de intimată în sensul că

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată pentru fapta prevăzută de art. 2 punctul 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu sancțiunea avertismentului.

Menține procesul-verbal contestat cu privire la celelalte dispoziții.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. E. C. P. C.

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./ 09.10.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-09-2015, Judecătoria IAŞI