Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 11268/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât RO.CO.MI.PANIF S.R.L., având ca obiect pretenții .

Instanța a rămas în pronunțare în data de la 24.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamanta S.C. „S.” S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta RO.CO.MI.PANIF S.R.L. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată aceasta din urmă la plata sumei de 450,12 lei cu titlu de preț și 81,53 lei cu titlu de penalități de întârziere.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/05.12.2012, care constă în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.

Pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 450,12 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate emise în perioada iulie 2014-august 2014.

S-a mai precizat că, în conformitate cu prevederile din contract, au fost calculate penalități în sumă de 81,53 lei, pentru neachitarea facturilor emise în perioada iulie 2014-august 2014, coeficientul de penalizare aplicat fiind egal cu cel utilizat pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

Reclamanta a mai menționat că pârâta a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, însă nu a dat curs invitației.

În drept au fost invocate prevederile art. 1516 C. civ.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza contractului nr._/05.12.2012 încheiat între părți, reclamanta a prestat servicii de salubritate pârâtei, aceasta din urmă având obligația de a achita contravaloarea lor la data scadentă, cf. prevederilor din contract.

Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, neachitând facturile emise în perioada iulie 2014-august 2014 termenele scadente, a acumulat un debit de 450,12 lei.

De asemenea, i-au fost calculate și penalități de întârziere de 81,53 lei, cf. art. 8.3 din contract, aferente facturilor emise în perioada 31 ianuarie 2013-21 august 2014.

Potrivit art. 662 N.C.pr.civ., creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. În speță, creanța rezultă în mod direct din facturile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat.

Conform art. 1270 N.C. civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1516 N.C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, în caz contrar având dreptul la daune interese.

Potrivit principiului general statuat de art. 249 N.C.pr.civ, care dispune că acela care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege, precum și în aplicarea art. 10 alin. 1 teza finală N.C.pr.civ., instanța constată că reclamanta a demonstrat existența creanței sale, astfel încât revenea pârâtei sarcina de a dovedi stingerea acesteia.

Pârâta nu a dovedit stingerea obligațiilor contractuale prin faptul plății, astfel încât instanța apreciază că aceasta nu a respectat obligația de plată a facturilor anexate la dosar, încălcând astfel principiul de drept enunțat de art. 1270 N.C.civ., respectiv principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți.

Conform art. 1535 N.C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel convenit de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Prin urmare, față de situația de fapt reținută, având în vedere și prevederile art. 1516 N.C.civ., în vigoare la data încheierii contractului, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să-i achite reclamantei suma de 450,12 lei cu titlu de c/val facturi salubritate aferente perioadei iulie 2014-august 2014 și suma de 81,53 lei cu titlu de penalități de întârziere, aferente facturilor emise în perioada 31 ianuarie 2013-21 august 2014.

În temeiul art. 453 al. 1 N.C.pr.civ., va obliga pârâta să-i achite reclamantei suma de 43 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. „ S.” S.A. cu sediul în Iași, Șoseaua Națională nr. 43, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/836/14.08.2002, cod unic de înregistrare RO14816433 în contradictoriu cu pârâta RO.CO.MI.PANIF S.R.L. cu sediul în Iași, . nr. 5, Tr. 2, cam. 3, ., . Registrul Comerțului J_, CUI_ și în consecință:

Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 450,12 lei cu titlu de c/val facturi salubritate aferente perioadei iulie 2014 – august 2014 și 81,53 lei penalități de întârziere, aferente facturilor emise în perioada 31 ianuarie 2013 – 21 august 2014.

Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.10.2015.

Președinte,

A. D. C.

Grefier,

L. Irimița

Red/Teh.C.A.D/I.L

4ex-23.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI