Plângere contravenţională. Sentința nr. 1420/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1420/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 15917/245/2014
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1420
Ședința publică din data de 4 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. S. și pe intimatul I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 04.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 7.05.2014, petentul C. S., în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție Iași, a solicitat instanței admiterea plângerii sale și scutirea de la plata amenzii.
În motivare, s-a arătat că în momentul opririi în trafic purta centura de siguranță, iar în mașină avea trusa medicală și extinctorul. Se mai susține că mențiunile referitoare la trusa medicală au fost scrise după ce s-a completat procesul verbal de cu sancțiunea privitoare nepurtarea centurii de siguranță.
Nu au fost indicate nici un fel de temeiuri în drept.
Au fost anexate cererii: copia taxei de timbru în cuantum de 20 lei, duplicatul procesului verbal, copia cărții de identitate. Î
La data de 9 iulie 2014, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii. S-a arătat că petentul a fost sancționat contravențional pentru reținerea în sarcina sa a următoarelor pretinse fapte contravenționale: la data de 17.04.2014,a condus autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare CA 109 SW,pe DE 248A, localitatea Valea ursului, fără a respecta obligația de a purta centura de siguranță pe durata deplasării și fără a avea dotările prevăzute de regulament. Faptele au fost încadrate în drept în prevederile art. 108 alin. 1 litera a) pct. 3 și art. 108 alin. 1 litera a) pct. 2 din OUG 195/2002.
Sub aspectul probei testimoniale, s-a solicitat respingerea probei cu martorii care intră sub incidența art. 315 C.. Intimatul a propus cu titlul de probe proba cu înscrisuri,, precum și proba testimonială cu un martor semnatar al procesului verbal Singiu D., ale cărui date de identificare au fost indicate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 148, 205, 315 NCPC, OG 2/2001, OUG 195/2002.
A fost solicitată și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului legal.
La data de 11 august 2014, s-a depus raportul agentului constatator, acesta fiind comunicat pentru primul termen de judecată fixat în cauză.
În cadrul ședinței publice din data de 8.10.2014, instanța a pus în vedere intimatului obligația de a anexa dovada de comunicare a procesului verbal și a dispus citarea martorului asistent indicat de acesta în întâmpinare, fiind efectuate verificări DEPABD.
La data de 30.10.2014, intimatul a depus precizări în sensul că a solicitat Primăriei Comunei Voinești înaintarea dovezii de comunicare a procesului verbal, datele urmând a fi comunicate către instanță, la momentul recepționării lor.
La data de 19.11.2014, în ședință publică, intimatul a depus răspunsul primăriei, care face referire însă la un alt proces verbal, solicitând un nou termen pentru remedierea situației și depunerea datelor concrete. S-a dispus de asemenea, reluarea procedurii de citare cu martorul asistent.
La data de 22 decembrie 2014, intimatul a depus copia procesului verbal și dovada de comunicare ( purtând ca dată menționată a comunicării data de 5 mai 2014, fila 57 dosar).
Deși au fost efectuate verificări în sensul identificării martorului ( acesta fiind citat la domiciliul său activ), instanța a luat act, la termenul din data de 28.01.2015 de imposibilitatea de identificare și a procedat la încuviințarea probei cu înscrisuri, la închiderea dezbaterilor, reținând cauza spre competentă soluționare.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/12.04.2014, petentul C. S. a fost sancționat prin aplicarea unei amenzi cumulate în valoare de 595 lei ( compusă din 255 lei aferente primei fapte reținute și 340 lei aferente celei de-a doua fapte), pentru reținerea în sarcina sa a următoarelor pretinse fapte contravenționale: la data de 17.04.2014,a condus autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare CA 109 SW,pe DE 248A, localitatea Valea ursului, fără a respecta obligația de a purta centura de siguranță pe durata deplasării și fără a avea dotările prevăzute de regulament. Faptele au fost încadrate în drept în prevederile art. 108 alin. 1 litera a) pct. 3 și art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG 195/2002. Petentul a fost prezent la momentul întocmirii procesului verbal, însă a refuzat să semneze actul, aspect necontestat de acesta. Procesul verbal a fost comunicat în interiorul termenului de 1 lună de la momentul încheierii și a fost atacat în termen legal de petent ( plângerea fiind introdusă în doar 2 zile de la momentul recepționării actului.
Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003).
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).
Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată (în cuantum de 595 lei), nu are doar scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Pe cale de consecință, acuzația adusă petentului, constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind reținută o imposibilitatea obiectivă de identificare a martorului asistent.
Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.
Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Mai mult, petentul nu a invocat nici un fel de motive ce ar aduce în discuție legalitatea actului, nefiind identificate nici de instanță aspecte care ar putea pune în discuție nulitatea absolută a procesului verbal.
Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal și va proceda la analizarea fiecăreia dintre cele două fapte reținute.
Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.
Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.
Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o . probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză instanța constată că ea prezintă un aspect particular: procesul verbal descrie două fapte al căror element material se traduce prin nerespectarea unei obligații legale pozitive aceea de a avea centura de siguranță în timpul deplasării și de a avea asupra sa dotările prevăzute de regulament ( trusă medicală și extinctor). Astfel, îndeplinirea sarcinilor pozitive presupune, în cazul unei constatări prin propriile simțuri ale agentului constatator,o dovadă realizată de petent în sensul existenței dotărilor prevăzute de lege și a faptului de a purta centura de siguranță.
Conform raportului agentului 8 depus la fila 17) rezultă că petentul a fost depistat ca urmare a unui control efectuat în trafic, fiind astfel percepută direct acțiunea de a purta centura de siguranță și verificate dotările autoturismului.
Deși petentul susține că avea asupra sa aceste dotări și purta centura de siguranță, acesta nu a realizat nici un fel de probe cu privire la elementele descrise, sarcina revenindu-i în totalitate în contextul specificului faptelor și existenței unei constatări personale a agentului.
Instanța va reține existența reală obiectivă a faptelor și va proceda la analiza modului de individualizare a sancțiunilor: astfel, se poate observa că amenda pentru fiecare dintre cele două fapte a fost aplicată în interiorul limitelor legale ( fiind maximul legal pentru fapte de a nu fi purtat centura de siguranță, reglementată de art.. 108 alin. 1 litera a) pct. 3 din OUG 195/2002 și minimul legal pentru cea de a nu deține dotările necesare). Față de gradul de pericol social al faptei, neindicarea unor elemente și împrejurări apte a particulariza gradul de pericol social dedus din specificul faptelor, în lipsa unor elemente concrete care să stabilească antecedența contravențională a petentului, instanța apreciază că înlocuirea sancțiunilor amenzii cu avertismentul este de natură a asigura scopul esențial al acestora (de represiune și reeducare) și va proceda în consecință la admiterea doar în parte a cererii și la înlocuirea ambelor sancțiuni principale ale amenzii, aplicate în cadrul PV . nr._/12.04.2014, cu sancțiunea principală a avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra consecințelor faptelor sale.
Instanța va menține toate celelalte dispoziții ale procesului verbal atacat și va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională, formulată de petentul C. S., domiciliat în Iași, ., CNP_, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție Iași, cu sediul în M.- C. nr.6.
Dispune înlocuirea ambelor sancțiuni principale ale amenzii, aplicate în cadrul PV . nr._/12.04.2014, cu sancțiunea principală a avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra consecințelor faptelor sale.
Menține toate celelalte dispoziții ale procesului verbal atacat.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 4 februarie 2015, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
4 ex, 03.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2289/2015. Judecătoria... | Cereri. Sentința nr. 2706/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
