Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2187/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2187/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 26809/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Instanta compusă din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier M. U.

SENTINTA CIVILA NR. 2187

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMANIA SA și pe pârâții A. I., A. I.- prin curator C. R., având ca obiect cerere de valoare redusă

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă curator avocat C. C. cu delegatie de substituire pentru pârâți, lipsa fiind reprezentantul convențional al reclamantei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instantei că la dosarul cauzei a fost depusa prin registratura instantei de catre reclamanta, dovada achitarii avansului pentru curator.

Instanța, admite proba cu înscrisurile depuse, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Instanța, din oficiu verificându – și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.

Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Curatorul pârâților, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii și majorarea onorariului .

Instanța, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

P. cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA l-a chemat în judecată pe pârâtul A. I. solicitând obligarea acestuia să plătească sumele de 1037,49 lei reprezentând preț, 185,21 lei penalități și 50 lei cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că a furnizat pârâtului gaze naturale pentru perioada indicata in actiune, dar aceasta nu a achitat contravaloarea ei.

În drept, a invocat contractul dintre părți și NCPC .

În susținerea acțiunii, a depus certificat de înregistrare, hot. A., contractul 4005/2001, calculul penalităților, adresă, plic, confirmare de primire și facturile MS E._,_,_,_,_,_,_,_.

Pârâtul prin curator a invocat excepția lipsei calității procesuale active ce va fi respinsă ca neîntemeiată deoarece contractul și actele depuse demonstrează faptul că reclamanta are calitate de furnizor pentru gaze. Pârâtul nu s-a prezentat în instanță, deși a fost citat la interogatoriu recunoscând astfel pretențiile reclamantei.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

În baza relațiilor contractuale, reclamanta i-a furnizat pârâtului gaze naturale și i-a prestat acestuia servicii pentru perioada indicată în facturi.

Pârâtul nu a achitat contravaloarea lor de 1037,49 lei (pentru 30.11._13).

Pârâtul îi datorează reclamantei și penalități pentru neexecutarea obligațiilor contractuale ( plata prețului, cf. art. 961 Cciv, pentru suma de 185,21 lei pentru perioada 30.11._13.)

Conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Față de cele reținute, rezultă că prezenta acțiune este întemeiată și, în baza art. 969, 1361 C. civ., 451-453 C. pr. civ., contractului dintre părți și 1 și 3 C. . admite și îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei sumele de 1037,49 lei reprezentând preț, 185,21 lei penalități și 50 lei cheltuieli de judecată. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

De asemenea, instanța va dispune încetarea curatelei ( instituită ca urmare a realizării procedurii prin publicitate), domiciliul pârâtului fiind necunoscut (cf. NCPC).

Se va respinge ca neîntemeiată cererea de majorare a onorarului provizoriu de 200 lei, acesta fiind suficient raportat la complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1.Respinge excepția lipsei calității procesuale active.

2.Admite cererea formulată de reclamanta . ROMÂNIA SA, prin avocat N. R.-A., Târgu M., ., jud. M. – cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.39, sector 1, J_ ,CUI: RO22043010, cont bancar: RO46BRDE270SV_ deschis la BRD Târgu M. în contradictoriu cu pârâtul I. A. – Tomești, jud. Iași.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei sumele de 1037,49 lei reprezentând preț, 185,21 lei penalități și 50 lei cheltuieli de judecată.

Dispune încetarea curatelei . Respinge cererea de majorare a onorarului de curator.

Executorie.

Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 16.02.2015, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red. Jud. P.D. /19.02.2015

Tehnored. U.M.

4EXEM.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2187/2015. Judecătoria IAŞI