Plângere contravenţională. Sentința nr. 2030/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2030/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2030/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 2030/2015

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. G.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent C. D. - A., în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G., având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, niciuna dintre părți nu este prezentă. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța lasă cauza la a II-a strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a II-a strigare, ambele părți litigante lipsesc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată și că s-a depus prin serviciul Registratură în data de 23 Ianuarie 2015 de către petent concluzii scrise cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze și reține excepția spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale, reține:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 30.10.2014, sub numărul_, petentul C. D.-A. a contestat în contradictoriu cu intimatul IPJ G. procesul-verbal . nr._/22.110.2014.

În motivarea plângerii contravenționale petentul a susținut, în esență, că susținerile agentului constatator nu sunt conforme cu realitatea, în sensul că pe sectorul de drum unde a fost surprins de aparatul radar nu este limită de viteză de 50 km/h.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

La dosarul cauzei petentul a depus înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat.

La primul termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași, excepție invocată de intimată prin întâmpinare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Având în vedere faptul că la termenul de azi a fost invocată excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași, instanța se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Textul menționat stabilește o competență teritorială absolută, astfel încât părțile nu pot sesiza o altă instanță, în afara celei stabilite imperativ de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. 2/2001.

De asemenea, potrivit art. 118 alin. (1) din OUG nr. 195/2002., împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta.

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ. părțile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, cu excepția cazurilor în care competența teritorială este exclusivă, per a contrario, în pricinile care nu privesc bunuri sau drepturi de care pot să dispună, părțile nu pot sesiza o altă instanță decât cea prevăzută de norma legală.

Cum contravenția pentru care a fost sancționat petentul a fost săvârșită pe DE 581, localitatea B., fiind constatată de către agenți constatatori din cadrul IPJ G., instanța apreciază că, din punct de vedere teritorial, este competentă, potrivit dispozițiilor mai sus-menționate, instanța în a cărei circumscripție a fost săvârșită și constatată contravenția, respectiv Judecătoria T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul C. D.-A., C.N.P._, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat C. H. în Iași, ., parter în contradictoriu cu intimatul IPJ G., cu sediul în G., ., în favoarea Judecătoriei T..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.

Președinte, Grefier,

T. G. N. S.

Red./Tehnored. G.T./2ex./03.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2030/2015. Judecătoria IAŞI