Plângere contravenţională. Sentința nr. 5470/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5470/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 5470/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5470/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta T. T. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 07.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 20/2015 a Judecătoriei Huși, a fost declinată spre competentă soluționare acestei instanțe plângerea formulată de petenta T. T., în contradictoriu cu intimatul IPJ Iași, împotriva procesului-verbal . nr._ din 13.10.2014 – plângere înregistrată sub nr._ din 23.01.2015.
Petenta a solicitat anularea procesului-verbal atacat.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că acesta este nelegal și netemeinic, întrucât nu a depășit viteza legală cu 52 km/h și, totodată, agentul constatator nu a menționat dacă aparatul radar folosit funcționează doar în regim staționar sau și în regim de deplasare, și nici modalitatea în care a fost surprins autovehiculul petentei. Instanța nu poate analiza în mod efectiv care poate fi toleranța aparatului radar aplicabilă petentei, descrierea faptei nu este completă și se impune anularea procesului-verbal. Măsurarea vitezei autovehiculului petentei face dovada absolută până la limita minimă la care încep erorile de măsurare, respectiv, până la 97,92 km/h – față de care nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționată petenta.
În drept, au fost invocate disp. OG 2/2001, C.p.c., OUG 195/2002, NML 021-05.
În susținere, au fost atașate înscrisuri (f.4-11).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, învederând, în esență, că susținerile petentei sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta din probatoriul administrat.
În drept, au fost invocate disp. OUG 195/2002, OG 2/2001.
Prin adresa 3384/2014/CJ, la data de 04.12.2014, la dosar a fost anexată documentația aferentă procesului-verbal.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, proba cu mijloace materiale – planșe fotografice, înregistrare video.
Analizând probatoriul existent, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 13.10.2014, în localitatea Uricani, pe DN28D, un agent constatator din cadrul IPJ Iași a încheiat procesul-verbal . nr._, aplicând petentei o amendă contravențională în cuantum de 900 lei și dispunând reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile începând cu 29.10.2014, pentru săvârșirea faptei prev. de art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002. S-a consemnat că, la aceeași dată, ora 07.32, în localitatea Uricani, petenta a condus autovehiculul marca Hyundai cu număr_ către Metrou, cu viteza de 102 km/h, control radar(+52 km/h), înregistrată cu radar montat pe autospeciala_, caseta 191.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentei, care a semnat cu obiecțiuni în sensul că nu avea depășită viteza legală, fiindu-i comunicat un exemplar (f.8 ds. J.Huși).
În termen legal, petenta a formulat plângere contravențională.
Analizând, în acest context, procesul-verbal atacat, sub aspectul legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, precum și că petenta nu a invocat cauze de nulitate relativă incidente. Contrar susținerilor petentei, instanța apreciază că descrierea faptei conține suficiente date pentru a permite cercetarea temeiniciei procesului-verbal și realizarea unei apărări efective, în contextul în care fapta reținută se constată în mod imperativ prin mijloc tehnic omologat și verificat metrologic. Indicarea autospecialei pe care este montat cinemometrul utilizat la înregistrarea video a autovehiculului și măsurarea vitezei acestuia face posibilă verificarea coroborării situației de fapt descrise cu înscrisurile și mijloacele materiale a căror prezentare incumbă organului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța observă că petenta a precizat că nu a depășit viteza de 100 km/h, însă proba cu mijloc tehnic omologat infirmă această susținere. La data și ora menționate în procesul-verbal, autovehiculul condus de petentă a fost înregistrat cu cinemometru aflat în perioada de valabilitate a verificării metrologice (conform buletinului de verificare nr0036140 din 02.04.2014), cu omologare pentru ambele modalități de măsurare, în interiorul localității Uricani, pe DN28D (fapt constatat direct de agentul de poliție), în timp ce circula cu viteza de 102 km/h. În temeiul art. 49 alin.1 din OUG 195/2002, limita maximă în localități este de 50 km/h, existența unei derogări de la această regulă trebuind să fie dovedită de intimat – ceea ce în speță nu este cazul. S-a depus dovada atestatului de operator radar (f.29 ds.J. Huși). Înregistrarea video și planșele fotografice relevă numărul de înmatriculare al autovehiculului, viteza de 102 km/h cu care a circulat la data de 13.10.2014 ora 7:32:25, cinemometrul măsurând în deplasare pe același sens (f.26 ds.J.Huși).
Din moment ce aparatul radar a obținut omologarea, respectând inclusiv cerințele privind erorile maxime tolerate la măsurătorile realizate, trebuie apreciat că valorile determinate cu ocazia utilizării, în perioada de valabilitate a verificării metrologice, sunt corecte, agentul constatator neavând obligația de a încadra abaterea după ce a aplicat în favoarea conducătorului auto marja de eroare maximă tolerată, conform pct. 3.1.1. din NML 021-05.
Prin urmare, instanța reține că în prezenta cauză, nefiind incidente motive de nulitate și nefiind probată o altă situație de fapt decât cea constatată prin procesul-verbal, acesta continuă să se bucure de forța probantă recunoscută de art.34 din O.G. 2/2001 în favoarea sa – cu consecința respingerii ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta T. T., cu domiciliul în Mun. Huși, ., ., ., Jud. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Focia A., cu sediul în Huși, .. 4, ., ., Jud. V., împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 13.10.2014 de către intimatul - organ constatator IPJ IAȘI, cu sediul în Iași, .. 6, Jud. Iași, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.04.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
Red./tehnored. R.R.
4 ex./12.056.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2018/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5468/2015.... → |
|---|








