Plângere contravenţională. Sentința nr. 5468/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5468/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 5468/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5468/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul C. R. - F. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 07.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus la data de 12.12.2014, petentul C. R.-F. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI, anularea procesului-verbal . nr._ din 01.12.0214, și în subsidiar, modificarea acestuia în sensul înlocuirii amenzii aplicate și a punctelor de penalizare cu avertisment.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că la data de 01.12.2014, a fost sancționat contravențional pentru că ar fi utilizat telefonul mobil fără a folosi un dispozitiv de tip mâini libere și ar fi avut defecțiuni minore la sistemul de iluminare, poziție și stop frână dreapta. Petentul a susținut că a refuzat semnarea procesului-verbal motivat de faptul că instalația electrică funcționează perfect, considerând că agentul de poliție nu are pregătirea necesară pentru a face diferența dintre defecțiuni minore sau majore la un sistem de iluminat, că agentul de poliție nu l-a pus să efectueze nici o manevră din care să rezulte faptul că sistemul de frânare nu funcționează și nici stopul din partea dreaptă.
Petentul a menționat că a oprit un martor însă agentul de poliție a refuzat să îl menționeze în procesul-verbal, precum și că în opinia sa martorul-asistent este agent constatator în cadrul Poliției Locale, și chiar dacă nu ar fi, nu poate relata nimic despre presupusele fapte pe care le-a săvârșit, deoarece nu a fost prezent la momentul opririi în trafic a petentului.
Petentul a precizat că nu a folosit telefonul în timpul conducerii autoturismului, la momentul opririi, uitându-se doar la ceas deoarece trebuia să fie la o anumită oră la un control medical.
Asupra legalității procesului-verbal, petentul a arătat că OUG 195/2002 nu mai este în vigoare, fiind republicată în 2006; în cuprinsul procesului-verbal nu este menționat locul de muncă și nici împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei; agentul constatator nu a vrut să menționeze în procesul-verbal numele martorului pe care l-a oprit petentul pe stradă.
Asupra temeiniciei procesului-verbal, petentul a invocat jurisprudența CEDO în materie contravențională.
În drept, au fost invocate disp. OUG 195/2002, OG 2/2001, art.6 CEDO.
În susținere, au fost atașate înscrisuri (f.9-15).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, învederând, în esență, că susținerile petentului sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta din probele administrate.
În drept, au fost invocate disp. C.p.c., OG 2/2001, OUG 195/2002, HG 1391/2006.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Analizând probatoriul existent, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 01.12.2014, în localitatea Iași, un agent constatator din cadrul I. Iași a încheiat procesul-verbal . nr._, aplicând petentului două amenzi contravenționale în cuantum de 180 lei și 180 lei – cumulat, 360 lei precum și 2 puncte de penalizare, pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 108 alin.1 lit. a pct. 2 și art. 99 alin.1 pct. 18 din OUG 195/2002. S-a consemnat că, la aceeași dată, ora 08.44, în localitatea Iași, pe . condus autovehiculul marca Mercedes cu nr._ utilizând telefonul mobil fără a folosi un dispozitiv de tip „mâini libere”, și, de asemenea, avea defecțiuni minore la sistemul de iluminare, respectiv, lumină poziție și stop frână dreapta.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a refuzat să îl semneze, aspect confirmat de un martor-asistent – D. G. Amiel, fiindu-i comunicat un exemplar prin poștă la 09.12.2014(f.11).
În termen legal, petentul a formulat plângere contravențională.
Analizând, în acest context, procesul-verbal atacat, sub aspectul legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, precum și că petentul nu a invocat cauze de nulitate relativă incidente.
Instanța reține că petentul a fost sancționat în temeiul art. 108 alin.1 lit. a pct. 2 și art. 99 alin.1 pct. 18 din OUG 195/2002, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006, republicată și cu modificările ulterioare, în forma în vigoare la data de 01.12.2014.
Contrar susținerilor petentului în legătură cu mențiunile obligatorii ale procesului-verbal, lipsa indicării locului de muncă nu determină imposibilitatea identificării persoanei sancționate și nici cercetarea pe fond a plângerii contravenționale. Faptele constatate sunt suficient descrise, fiind vizate toate elementele constitutive ale celor două contravenții reținute. De asemenea, nici OG 2/2001 și nici OUG 195/2002 nu impun în sarcina agentului constatator de a menționa în procesul-verbal încheiat datele de identificare ale martorului indicat de petent. Aceasta nu împiedică persoana sancționată să propună administrarea probei testimoniale în cadrul plângerii contravenționale, care va fi încuviințată dacă îndeplinește cerințele art. 255 C.p.c.
Sub aspectul temeiniciei, instanța observă că petentul a negat existența ambelor fapte contravenționale constatate.
În prealabil, se impun anumite precizări față de invocarea de către petent a jurisprudenței CEDO cu referire la art. 6 par. 1 din Convenție. Procesul-verbal de contravenție ce conține constatările personale ale agentului constatator face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Prezumția de răspundere a petentului stabilită prin procesul-verbal de contravenție este una relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, sarcina probei fiind stabilită în conformitate cu art. 10 alin. 1 și art. 249 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea Codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, H. împotriva României).
În cauza H. împotriva României, Curtea a constatat conformitatea procedurii cu exigențele art. 6 CEDO și că instanțele naționale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de polițiștii rutieri, în lumina circumstanțelor particulare și și-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea per a contrario A. contra României), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.
În speță, este adevărat că în favoarea intimatului, pentru a sprijini temeinicia procesului-verbal, nu se află decât prezumția relativă de veridicitate a faptelor constatate ex propriis sensibus, în timp ce petentul de bucură de prezumția relativă de nevinovăție și în legătură cu situația de fapt pe prima contravenție constatată a fost audiat un martor. Totuși, instanța apreciază să este justificată acordarea prevalenței primei prezumții, în acord cu jurisprudența amintită. Astfel, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Decizia H. și alții c. României că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Totodată, în procedura contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În cauză, asupra primei fapte – utilizarea telefonului mobil fără sistem „mâini libere” în timpul condusului -, petentul a arătat că doar s-a uitat la ceas, însă nu a produs nici o probă în acest sens, așa cum reclama art. 249 C.p.c.
Asupra celei de-a doua fapte - conducerea unui autovehicul cu defecțiuni minore la sistemul de iluminare: lumină poziție și stop frână dreapta – martorul P. G.-R. a declarat că la data și ora menționate în procesul-verbal se deplasa pe jos pe direcția P. – Piața Unirii, și a fost oprit de petent, solicitându-i să constate că stopul de frână al autovehiculului său funcționează. Martorul a precizat că la momentul opririi, controlul rutier era în desfășurare și a subliniat că a văzut că farul de stop la autovehiculul petentului funcționa când petentul a apăsat pe pedala de frână (f.32).
Potrivit art. 99 alin.1 pc.t 18 din OUG 195/2002, constituie contravenție conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsă unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorată vizibil. Defecțiunile la sistemul de iluminare se încadrează în aceste prevederi și, spre deosebire de cele arătate la art. 102 alin.3 lit. b, nu presupun constatarea de către agenții rutieri împreună cu specialiști RAR. Prin juxtapunere cu constatarea personală a agentului de poliție, în sensul că autovehiculul petentului prezenta defecțiuni minore la lumina de poziție și la stopul de frână dreapta, martorul nu a precizat dacă ambele stopuri funcționau corespunzător(eventual și cel situat pe lunetă, dacă era cazul) și nu a dat nici o informație despre situația luminilor de poziție, posibil și deoarece petentul nu i-a solicitat să observe un asemenea aspect. Acestea conduc la concluzia că probatoriul administrat la solicitarea petentului este ineficient în a dovedi o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Prin urmare, instanța reține că în prezenta cauză, nefiind incidente motive de nulitate și nefiind probată o altă situație de fapt decât cea constatată prin procesul-verbal, acesta continuă să se bucure de forța probantă recunoscută de art.34 din O.G. 2/2001 în favoarea sa.
În aplicarea art. 34 coroborat cu art. 5(5), 21(3) și 38(3) din OG nr. 2/2001 - care permit instanței să aprecieze în soluționarea plângerii inclusiv asupra sancțiunii ce se impune a fi aplicată, astfel încât aceasta să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, și să reflecte împrejurările, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmările produse și circumstanțele personale ale contravenientului – instanța consideră că amenda contravențională în cuantum de 360 de lei (cumulat) reprezintă o sancțiune adecvată, singura în măsură să realizeze funcția de educație și prevenție avute în vedere de Codul rutier. Instanța a ținut cont de faptul că petentul nu a recunoscut săvârșirea contravențiilor, nu a indicat și nu a dovedit motivele care ar justifica reindividualizarea sancțiunilor principale aplicate, și pe de altă parte, conducerea unui autovehicul în interiorul municipiului Iași (. mobil fără dispozitiv „mâini libere” și cu defecțiuni la luminile de poziție și de frână nu poate fi considerată conduită cu pericol social concret redus.
Instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. R. F., cu domiciliul în Municipiul Bacău, ., ., Jud. Bacău, împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 01.12.2014 de către intimatul - organ constatator I. IAȘI, cu sediul în Iași, .. 6, Jud. Iași, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.04.2014.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
Red./tehnored. R.R.
4 ex./12.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5470/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5399/2015. Judecătoria... → |
|---|
