Pretenţii. Sentința nr. 3744/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3744/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3744/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3744
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. și pe pârâții B. M. – M. și B. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 Februarie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 09 Martie 2015 și ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.11.2014, sub numărul_, reclamanta S.C. S. S.A., prin reprezentant legal A. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei B. M. M. la plata sumei de 426,44 lei din care suma de 355,30 lei este datorată cu titlu de preț, iar suma de 71,14 lei reprezintă penalitățile de întârziere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii salubritate nr._/20.10.2006, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 355,30 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2014.
A mai arătat reclamanta că în temeiul contractului părților au fost calculate penalități de întârziere în procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise în perioada noiembrie 2011 – martie 2014, conform art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și O.U.G. nr. 88/2010.
Pârâta a fost invitată la sediul reclamantei în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, dar nu a dat curs invitației.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1516 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată.
În conformitate cu prevederile art. 223 alin.3, art. 411 alin.1 punctul 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, contractul pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/20.10.2006, calculul majorărilor de întârziere și facturi.
Pârâta B. M. M. nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
Reclamanta a depus precizări prin care a învederat că pârâta a achitat toate sumele solicitate în prezenta cauză, acțiunea rămânând fără obiect.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A., în calitate de prestator, și pârâta B. M. M., în calitate de beneficiară, au încheiat, pe o durată nedeterminată, contractul pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/20.10.2006, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Prin acest contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă (art. 4.9).
De asemenea, părțile au convenit că, în caz de neachitare a facturii, după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadenței, să fie calculate majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea acestora să depășească valoarea debitului (art. 5.5 din contract).
Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2014 în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâta a acumulat un debit în cuantum de 355,30 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă.
În temeiul art. 5.5 din contract au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 71,14 lei, pentru perioada mai 2011 – ianuarie 2014 (fila 7).
În drept, sunt incidente prevederile art. 969 și art. 1073 din Codul civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului (în prezent, art. 1270 alin.1, art.1516 alin.1 din Noul Cod Civil) conform cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, creditorul având dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Potrivit prevederilor art. 662 alin.1 - 4 Cod procedură civilă, instanța reține că reclamanta din prezenta cauză deține împotriva pârâtei o creanță certă și lichidă în cuantum de 426,44 lei din care suma de 355,30 lei reprezintă prețul serviciilor de salubritate prestate în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2014, iar suma de 71,14 lei este datorată cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei mai 2011 – ianuarie 2014.
Având în vedere prevederile art. 5 din convenția părților, instanța reține și caracterul exigibil al creanței reclamantei.
Cu toate acestea, având în vedere achitarea, în cursul procesului, a sumelor solicitate de către reclamantă, instanța constată că prezenta acțiune a rămas fără obiect, motiv pentru care o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea exercitată de către reclamanta S.C. S. S.A., J22-836/2002, cu sediul în Șoseaua Națională nr. 43, județul Iași în contradictoriu cu pârâții B. M. M., CNP_, și B. I., ambii cu domiciliul în Iași, .. 116, ., ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./08.04.2015, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3741/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3764/2015. Judecătoria... → |
|---|








