Plângere contravenţională. Sentința nr. 2044/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2044/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 3295/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 12.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. M. G.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2044
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta . IAȘI, in contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 22.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea succesiv la datele de 29.01.2015, 05.02.2014 si 12.02.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._ /03.02.2014 plângerea formulată de petenta . Iași împotriva procesului verbal de contravenție ./200 nr._/23.01.2014, încheiat de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, menționând că acesta este nelegal și netemeinic, fapt pentru care solicită admiterea plângerii și anularea înscrisului contestat.
În motivare, a invocat petenta nulitatea absolută a procesului verbal întrucât agenții constatatori au reținut în sarcina comisionarului vamal . Iași încălcarea prevederilor HG nr.707/2006, fără a preciza în mod concret care din situațiile reglementate de actul normativ îi sunt imputabile.
A menționat petenta, că însă în sarcina sa nu poate fi reținută neândeplinirea obligațiilor întrucât documentația avută în vedere de către agenții constatatori a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale, prin chiar nota de control agentul constatator, la punctul 4, confirmă că nu s-au constatat abateri de la legislația vamală în vigoare de natură să influențeze datoria.
Nu i se poate reproșa o atitudine culpabilă, fapta nefiind săvârșită cu intenție pentru a răspunde contravențional în accepțiunea prevederilor OG nr.2/2001, cu mențiunea ca, în subsidiar, dacă se va constata contrariul să fie admisă în parte plângerea și aplicată sancțiune avertismentului raportat la lipsa de pericol social a faptei.
În drept au fost invocate disp. OG nr.2/2001 și ale HG nr.707/2006.
La plângere au fost anexate înscrisuri, în copie certificată, f.8-15 și 19-27.
Legal citată intimata a formulat și depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, întrucât a fost constatată încălcarea disp. art.578 lit. d) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin HG nr. 707/2006, procesul verbal fiind încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și făcând dovada pe deplin a situației de fapt consemnate.
La data de 11.04.2014, petenta a depus răspuns la întâmpinare.
La data de 06.11.2014, intimata a comunicat documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
La data de 23.01.2014, a fost întocmit de către un inspector vamal din cadrul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași procesul-verbal de contravenție ./200, nr._, prin care i-a fost aplicată petentei . Iași o amendă în cuantum de 1.500 lei, întrucât, la data de 07.11.2013, în calitate de comisionar vamal a depus declarația vamală 13ROIS4650E00046738, (având ca titular de operațiune S.C. V. M. S.R.L.) în care a completat în mod eronat rubrica nr.33 „cod marfă” pentru articolul 3, încadrarea tarifară 94.03.10.51 (mobilier din metal) în loc de 94.03.30.11 (mobilier din lemn), faptă ce încalcă disp. art.578 lit. d) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin HG nr.707/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind sancționată de art.652 lit. h) din H.G. nr.707/2006, modificată cu amendă contravențională între 1500 lei.
Analizând cu precădere procesul-verbal de contravenție din punct de vedere al condițiilor de legalitate, instanța constată că la întocmirea acestuia au fost respectate condițiile formale impuse de lege, neexistând motive care să atragă constatarea nulității absolute a înscrisului, lipsurile invocate de petentă neavând acoperire în fapt.
Referitor la temeinicie, conform disp. art. 652 lit. h) din HG nr.707/2006, cu modificările și completările ulterioare „ Constituie contraventie si se sanctionează cu amenda de la 1500 lei la 3000 lei următoarele fapte: h) neîndeplinirea de cãtre comisionarul în vama a obligațiilor prevãzute la art. 578 “
În speță instanța constată faptul că prin nota unilaterală din 23.01.2014 a inspectorului vamal din cadrul D.G.R.F.P. Iași s-a constatat faptul că la data de 07.11.2013 S.C. V. M. SRL a depus, prin intermediul comisionarului vamal ., declarația vamală de export (regim vamal 2300) nr. 13ROIS4650E00046738, pentru diverse mărfuri. În urma controlului vamal ulterior s-a constatat că pentru articolul 3, (birou lemn) la rubrica 33 a fost înscris în mod eronat cod tarifar 94.03.10.51 (mobilier din metal) în loc de 94.03.30.11 (mobilier din lemn).
Instanța reține că se confirmă constatările inspectorului vamal prin mențiunile din documentul electronic de export (f.54-61) și săvârșirea faptei a fost recunoscută de petentă, vinovăția sa neputând fi pusă la îndoială, chiar dacă s-a manifestat sub forma culpei, instanța reține că situația de fapt a fost corect reținută de către organul constatator.
La individualizarea sancțiunii instanța va avea în vedere atât disp. art. 5 al.5 din OG 2/2001 în care se arată că sancțiunea stabilită de organul sancționator trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite cât și prevederile art. 21 al. 3 din același act normativ, potrivit cărora sancțiunea ce se aplică contravenientului trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
În speța de față, instanța apreciază că, raportat la persoana contravenientei, la modul și mijloacele de săvârșire, la faptul ca nu rezultă din probele administrate că petenta ar fi urmărit un scop anume și că nu au fost dovedite antecedente contravenționale în același domeniu, denotă un pericol social concret de o importanță redusă.
De asemenea, la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere și faptul că sancțiunea juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate iar pentru aceasta nu este necesar ca în toate cazurile să fie aplicată sancțiunea amenzii, sancțiunile juridice constituind mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate.
În consecință, instanța consideră că se impune aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de către petentă, astfel ca va admite, în parte, plângerea formulată și va dispune înlocuirea amenzii stabilite în sarcina acesteia prin procesul verbal contestat cu sancțiunea avertismentului, apreciind că această sancțiune este suficientă pentru corectarea conduitei petentei pentru viitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. R. T. S.R.L., având CUI_, cu sediul in Iasi, ..6,. Iasi, în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul in Iasi,..26.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii aplicată petentei prin procesul-verbal de contravenție nr.2 din 23.01.2014.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.
Președinte, Grefier,
T. M. G. P. A.-M.
Red/tehnored.T.M.G.
4ex/09.07.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2955/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2512/2015.... → |
|---|








