Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2465/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2465/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 30622/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2465/2015
Ședința din camera de consiliu de la 19 Februarie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE E. G.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 12.02.2015, susținerile apărătorului ales al reclamantei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.08.2014, pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul de dosar_, reclamanta S.C. L. G. Invest S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. R.&R. S.A. a solicitat instanței, pe calea procedurii cererii de valoare redusă sa dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 5404,37 lei, la plata dobânzii legale aferente sumei anterior menționate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că intre parți a fost încheiat la data de 13.04.2007 contractul de închiriere având ca obiect imobilul situat in Iași, ., . parter, proprietatea reclamantei, contractul fiind încheiat pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii exprese sau tacite a contractului.
După împlinirea perioadei de 3 ani acesta a fost prelungit in mod tacit conform art. 3 din contract, dovada continuării contractului fiind procesul verbal de predare primire a spațiului din data de 29.04.2013 care atesta momentul încetării raporturilor contractuale .
Arata reclamanta ca suma solicitata in prezenta cauza reprezintă contravaloarea întreținerii si a utilităților aferente spațiului închiriat pentru perioada 12._.
Invoca parata dispozițiile art. 22 din contractul nr. 4134/13.04.2007 si solicita obligarea paratei la plata sumei de 3154,37 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere si utilități aferente folosinței imobilului închiriat si neachitate la termenele prevăzute in contract, suma compusa din:
- 248,05 lei contravaloare consum gaze naturale pentru luna decembrie 2012 conform facturii fiscale nr._/05.03.2013 emisa in baza facturii EON . EON nr._ scadenta la data de 25.03.2013
- 1635,57 lei contravaloare consum gaze naturale regularizare conform facturii fiscale nr._/01.04.2013 emisa in baza facturii fiscale EON . EON nr._ scadenta la data de 22.04.2013
- 1071,87 lei contravaloare consuma gaze naturale conform facturii fiscal nr._/22.05.2013 emisa in baza facturii EON . EON nr._ scadenta la data de 17.06.2013
- 198,88 contravaloare cheltuieli de întreținere pentru lunile ianuarie-aprilie 2013 conform chitanței . nr._/14.10.2013
Arata reclamanta ca in ce privește scadenta facturilor, conform art. 22 din contract parata s-a obligat sa achite cheltuielile cu utilitățile aferente spațiului închiriat in termenul prevăzut in contractele încheiate cu furnizorii.
Arata reclamanta ca debitul principal este cert, lichid si exigibil fiind dovedit cu facturile fiscale menționate.
Solicita reclamanta in continuare si obligarea paratei la plata sumei de 593.59 lei reprezentând dobânda legala aferenta debitului de 3351,47 lei calculata de la scadenta fiecărei facturi pana la data de 22.08.2014 si la plata dobânzii legale in continuare pana la data plații efective a debitului principal.
Invoca reclamanta sub acest aspect dispozițiile O.G. 9/2000 si pe cele ale art. 3 alin. 2 din O.G. 13/2011.
In continuare reclamanta a mai solicitat si obligarea paratei la plata sumei de 2000 lei reprezentând contravaloarea ușii duble din fier existente intre magazie si birou având dimensiunea de 1,8x2,4 m.p. conform procesului verbal de predare primire din data de 29.04.2013 si la plata sumei de 250 lei reprezentând contravaloarea detectorului de gaz conform anexei 1 din contractul nr. 2356/06.12.2012 pentru care a fost emisa factura fiscala nr. 1975/06.12.2012.
In acest sens reclamanta arata ca la părăsirea spațiului parata a smuls din perete detectorul de gaz si a scos ușa metalica ce despărțea magazia de birou, aspecte consemnate in procesul verbal de redare primire din data de 29.04.2013.
In drept au fost invocate dispozițiile 1025-1032 Cod procedura civila, art. 969, art. 1039 si art. 1045 Cod civil.
Parata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
In motivare parata a arătat ca in ce privește suma de 593,59 lei calculata cu titlu de dobânda legala, suma nu este certa, lichida si exigibila întrucât calculul anexat cererii de chemare in judecata nu prezintă toate elementele necesare verificării acestuia, nefiind detaliata forma concreta de calcul, lipsind informațiile privind procentul de penalizare aplicat.
Este neîntemeiata si cererea de obligare la plata sumei de 2000 lei contravaloarea unei uși metalice întrucât procesul verbal e predare primire nr. 1531/30.04.2007 nu indica prezenta unei astfel de uși metalice. Susține parata ca in procesul verbal din data de 29.04.2013 încheiat cu ocazia predării spațiului către reclamanta reprezentantul sau a fost nevoit sa introducă la presiunile reclamantei care a amenințat cu refuzul de a prelua spațiul, mențiunea referitoare la lipsa unei uși despărțitoare dintre magazie si spațiul comercial.
Chiar si in situația in care ar fi existat o astfel de ușa valoarea acesteia ar trebui compensata cu contravaloarea tuturor îmbunătățirilor ce au fost aduse spațiului de către parata, îmbunătățiri ce au adus un plus de valoare spațiului, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care sa evidențieze si sa cuantifice valoarea îmbunătățirilor aduse spațiului comercial, valoarea rezultata urmând a fi compensata, in baza art. 1143 si următoarele cod civil cu valoarea pretențiilor pe care reclamata le are fata de parata.
In plus suma de 2000 lei solicitata cu titlu de contravaloare a unei uși metalice este exagerata, valoarea bunului fiind in mod vădit supraevaluata.
In ce privește suma de 250 lei contravaloarea detectorului de gaz care ar fi fost montat in spațiul închiriat, creanța nu este certa, lichida si exigibila. Procesul verbal de predare primire semnat la data de 29.04.2013 in momentul predării spațiului către reclamanta nu face nicio mențiune in ce privește lipsa acestui echipament, astfel ca orice pretenție cu privire la acesta suma este nefondata.
In dovedire parata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiza in construcții, expertiza contabila si proba cu un martor .
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.1025 NCPC: „Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si nici in ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitării autorității publice. Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusa prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competenta, prin posta sau prin orice alte mijloace care asigura transmiterea formularului si confirmarea primirii acestuia.
Potrivit art.1029 NCPC, procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este scrisa si se desfășoară in întregul ei in camera de consiliu . Instanța poate dispune înfățișarea parților, daca apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre parți. Instanța poate sa refuze o astfel de solicitare in cazul in care considera ca, ținând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează in scris si nu poate fi atacat separat. După primirea formularului de cerere completat corect, instanța va trimite de îndată paratului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. In termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), paratul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum si copii de pe înscrisurile de care înțelege sa se folosească. Paratul poate sa răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fara utilizarea formularului de răspuns. Instanța poate încuviința si alte probe in afara înscrisurilor depuse de parți. Nu vor fi insa încuviințate acele probe a căror administrare necesita cheltuieli disproporționate fata de valoarea cererii de chemare in judecata sau a cererii reconvenționale.
Rezultă așadar că procedura cererilor de valoare redusă constituie o procedură urgentă, delimitată din punct de vedere al etapelor strict de către legiuitor, procedură ce permite reclamantului să obțină judecarea cu celeritate a cererii sale, în contextul îndeplinirii tuturor cerințelor legale.
Cercetând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma condițiilor răspunderii civile contractuale, instanța reține că între părți a fost încheiat de închiriere nr. 4134/13.04.2007 prin care reclamanta a închiriat paratei spațiul situat in Iași, ., ., parter.
Contractul a fost încheiat pe o perioada de 3 ani începând cu data de 01.05.2007, la art. 2 din contract fiind prevăzuta posibilitatea reînnoirii exprese sau tacite a acestuia.
După expirarea perioadei de 3 ani prevăzute in contract acesta a fost prelungit in mod tacit, parata predând spațiul închiriat reclamantei la data de 29.04.2013, așa cum rezulta din procesul verbal de la fila 15 dosar.
Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Astfel, în raport de data încheierii contractelor dintre parți instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este Vechiul Cod civil.
Cercetând contractul semnat de părți si necontestat de nici una dintre acestea, instanța reține că potrivit art. 22 din contract parata s-a obligat sa achite furnizorilor, daca nu a încheiat contracte in nume propriu cu aceștia, in numele proprietarului, toate cheltuielile cu utilitățile aferente spațiului închiriat in termenul prevăzut in contractele încheiate cu furnizorii de utilități.
In baza acestei dispoziții contractuale reclamanta a emis facturile fiscale nr._/05.03.2013 pentru suma de 248,05 lei (fila 17 dosar) contravaloare consum gaze naturale pentru luna decembrie 2012 ( factura emisa in baza facturii EON . EON nr._ scadenta la data de 25.03.2013), nr._/01.04.2013 pentru suma de 1635,57 lei (fila 19 dosar) contravaloare consum gaze naturale regularizare (factura emisa in baza facturii fiscale EON . EON nr._ scadenta la data de 22.04.2013) si factura nr._/22.05.2013 pentru suma de 1071,87 lei (fila 22 dosar), factura emisa in baza facturii EON . EON nr._ scadenta la data de 17.06.2013).
Mai retine instanța ca prin chitanța . nr._/14.10.2013 reclamanta a achitat către asociația de proprietari suma de 198,88 lei contravaloare cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2013-aprilie 2014.
Întrucât parata nu a achitat sumele la care s-a obligat prin art. 22 din contract reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare in judecata.
Conform art. 969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, iar potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.
Întrucât, conform art.969 Cod civil prin facturi și contract reclamanta a probat nașterea raportului juridic și obligația paratei de a achita suma de 3154,37 lei cu titlu de contravaloare cheltuieli de întreținere si utilități aferente folosinței imobilului închiriat, revenea pârâtei sarcina contraprobei conform art.1169 Cod civil, în sensul exonerării ei de obligația de plată, probă neprodusă în cauza de față.
În consecință, instanța urmează să admită capăt de cerere formulat de reclamanta și în consecință va obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.154,37 lei contravaloare cheltuieli de întreținere si utilități aferente folosinței imobilului închiriat (din care 248,05 lei contravaloare factura nr._/05.03.2013, 1.635,57 lei contravaloare factura nr._/01.04.2013, 1.071,87 lei contravaloare factura nr._/22.05.2013 si 198,88 lei achitata de reclamanta conform chitanței . nr._/14.10.2013).
In ce privește cererea reclamantei de obligare a paratei la plata dobânzii legale aferente sumei anterior menționate instanța retine ca potrivit art. 3 alin. 2 din O.U.G. 13/2011: Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
În consecința instanța va obliga parata la plata dobânzii legale penalizatoare calculate in conformitate cu art. 3 alin. 2 din O.U.G. 13/2011 de la data scadentei facturilor pana la plata integrala a debitului.
Reclamanta a mai solicitat si obligarea paratei la plata sumei de 2000 lei contravaloarea unei uși metalice.
Instanța retine ca acest capăt de cerere este nefondat.
Astfel, ușa metalica la care reclamanta face trimitere nu este menționata in procesul verbal de predare primire nr. 1531/30.04.2007 – fila 16 din dosar, proces verbal încheiat cu ocazia predării spațiului închiriat către parata
Reclamanta nu a făcut dovada prin probele administrate cu privire la existenta ușii metalice menționate in cererea de chemare in judecata.
In ce privește contravaloarea detectorului de gaz (in suma de 250 lei conform susținerilor din cererea de chemare in judecata) instanța retine ca si acest capăt de cerere este nefondat.
Astfel, reclamanta, căreia ii revine sarcina probei, nu a făcut dovada in cauza ca detectorul de gaz menționat nu se mai regăsea in spațiu la momentul predării acestuia de către parata.
In consecința instanța va respinge ca nefondata cererea de obligare a paratei la plata sumei de 2000 lei contravaloare ușa dubla de fier si la plata sumei de 250 lei contravaloare detector de gaz.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în prezenta cauză s-a făcut proba a plății taxei de timbru de 200 lei si a onorariului de avocat in cuantum de 250 lei.
Având in vedere dispozițiile art. 453 N.C.P.C. precum si împrejurarea ca cererea de chemare in judecata va fi admisa doar in parte instanța va obliga parata la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care 200 lei taxa judiciara de timbru si 150 lei onorariu de avocat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea de chemare în judecată formulată în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă de către reclamanta S.C. L. G. Invest S.R.L. înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO_, cu sediul în Iași, ., ., ., in contradictoriu cu parata S.C. R.&R. S.A., înregistrată la ORC sub nr. J 40/_/1994, CUI RO_, cu sediul în București, .. 73-75, Clădirea Forum 2000, faza I, ., București.
Obliga parata la plata sumei de 3.154,37 lei contravaloare cheltuieli de întreținere si utilități aferente folosinței imobilului închiriat (din care 248,05 lei contravaloare factura nr._/05.03.2013, 1.635,57 lei contravaloare factura nr._/01.04.2013, 1.071,87 lei contravaloare factura nr._/22.05.2013 si 198,88 lei achitata de reclamanta conform chitanței . nr._/14.10.2013)
Obliga parata la plata dobânzii legale penalizatoare calculate in conformitate cu art. 3 alin. 2 din O.U.G. 13/2011 de la data scadentei facturilor pana la plata integrala a debitului.
Respinge ca nefondata cererea de obligare a paratei la plata sumei de 2000 lei contravaloare ușa dubla de fier si la plata sumei de 250 lei contravaloare detector de gaz.
Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata de 350 lei din care 200 lei taxa judiciara de timbru si 150 lei onorariu de avocat.
Executorie de drept.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.02.2015.
Președinte, Grefier,
G.E. P.M.
RED./TEHNORED.: G.E.
4 EX./08.04.2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1824/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2955/2015. Judecătoria... → |
|---|








