Fond funciar. Sentința nr. 1824/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1824/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 26558/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1824/2015

Ședința publică de la 09 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier C. P. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. J. I. în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI BÂRNOVA și C. JUDEȚEANA DE FOND FUNCIAR IASI, având ca obiect fond funciar rectificare T.P..

Instanța a rămas în pronunțare în ședința publică din 26.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea formulată, reclamanta P. J. I. în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI BÂRNOVA și C. JUDEȚEANA DE FOND FUNCIAR IASI, a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/05.04.1995, emis pe numele reclamantei, în sensul arătat mai jos.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin titlul de proprietate nr._/05.04.1995 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha teren situat pe teritoriul comunei Bârnova, județul Iași.

În ce privește acest titlu de proprietate, urmează să constatați, că în mod greșit s-a înscris suprafața primită în proprietate, în tarlaua nr. 173, . mod corect fiind tarlaua 174.

De asemenea, această suprafață de teren în mod greșit a fost încadrată pe raza comunei Bârnova, jud. Iași, corect fiind extravilan Iași, așa cum reiese din

înscrisurile anexate.

În urma demersurilor făcute în vederea întocmirii cărții funciare, s-au constatat aceste nereguli, fiind astfel respinsă la intabulare.

Conform Hotărârii nr. 202/17.05.2013 a Comisiei Județene Iași, ce a fost adoptată în baza prevederilor art. 51 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.C.P.I. Iași procedează la modificarea/rectificarea titlurilor de proprietate, care nu au intrat în circuitul civil și nu au fost înscrise în cartea funciară, care conțin erori materiale provenite din documentațiile întocmire de comisiile locale de fond funciar sau din transcrierea eronată a datelor din procesele-verbale de punere în posesie aflate în arhiva O.C.P.I.

La cererea reclamantei, adresată Primăriei Comunei Bârnova – Comisiei Locale de Fond Funciar Bârnova, i s-a răspuns prin adresa nr. 4019/25.03.2014, că pentru modificarea identificatorilor cadastrali înscriși în titlul de proprietate nr._/1995 trebuie să se adreseze instanței de judecată.

Având în vedere dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, potrivit căreia pe baza hotărârii judecătorești definitive C. Județeană care a emis titlul de proprietate îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa, instanța urmează să dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/1995.

Față de aceste considerente, precum și față de înscrisurile anexate, reclamanta solicită instanței de judecată să admită acțiunea așa cum a fost formulată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 58 Legea nr. 18/1991, Hotărârea Comisiei Județene Iași nr. 202/2013.

Probe: înscrisuri, expertiză topometrică.

C. Județeană de Fond Funciar Iași a formulat întâmpinare, invocând dispozițiile art. 54 și art. 36 H.G. nr. 890/2005, referitoare la „verificările cadastrale de completare a titlurilor de proprietate efectuate de către OCPI și la anexele validate.

Analizând cererea, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, în spiritul dispozițiilor generale și speciale ce guvernează materia dedusă judecății, prezenta instanță apreciază:

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. 1 Cod procedură civilă „Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.”

Potrivit dispozițiilor art. 132 al. 1 Cod procedură civilă „ Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent” și alin. 4 „Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.”

Coroborarea acestor texte cu valoare de principiu cu statuările legale speciale conținute de Hot. 202/2013 emisă de C. județeană de fond funciar Iași – în temeiul art. 51 Lg. 18/1991 și a art. 36 din Regulament, conduce la concluzia potrivit căreia: „OCPI va proceda la modificarea/corectarea titlurilor de proprietate care nu au intrat în circuitul civil și nu au fost înscrise în cartea funciară – cum este situația în speță s.n. – care conțin erori materiale provenite din documentații întocmite de comisia locală de fond funciar sau din transcrierea eronată a datelor din procesul verbal de punere în posesie aflate în arhiva OCPI” potrivit art. 1 al. 1.

Așa cum se evidențiază în speță – terenul ce face obiectul titlului în discuție a fost identificat în mod eronat ca fiind înregistrat în tarlaua 173 . documentelor cadastrale efectuate în 1995 – pentru transcrierea eronată a datelor din procesul verbal de punere în posesie aflate în arhiva OCPI sau/și pentru erori materiale provenite din documentațiile întocmite de către comisiile locale de fond funciar.

Or, pentru aceste situații ce prezumă culpa acestor autorități abilitate de legiuitor cu punerea în aplicare a legilor fondului funciar, sunt incidente dispozițiile art. 1, art3, art. 5 și urm. din Hot. 202/2013.

Posibilitatea legislativă conținută de legea 165/2013 prin raportare la Hotărârea Comisiei județene de fond funciar nr. 202/2013 reprezintă, în opinia prezentei instanțe, tocmai soluția pentru „îndreptarea” acelor greșeli ce emană de la însăși autoritatea competentă să verifice și întocmească actele prealabile emiterii titlului de proprietate, care nemaiputând fi atacate cu succes pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute în temeiul art. III din Lg. 169/1997 – în condițiile inexistenței validării documentației cadastrale de către comisia județeană – nu pot fi decât „rectificate” pe această cale, în scopul restabilirii acelei legalități încălcate la momentul efectuării acelor proceduri admise de către acele autorități ce aveau și au competența legală în materie.

Opinăm că, excluderea intervenției instanței de judecată în această „falie quasijurisdicțională” dată expres în competența autorităților prevăzute de Legea 18/1991, de plano, chiar de la momentul intrării în vigoare a legii 18/1991 – nu reprezintă decât o „reevaluare” retroactivă a instituției revocării titlurilor de proprietate – în concepția dispozițiilor abrogate –, prin valorificarea soluției jurisdicționale de respingere ca fiind inadmisibile a acelor acțiuni judiciare de rectificare sau/și modificare a titlurilor, calificate ca fiind acțiuni în constatarea nulității absolute, dar care, în esență, conțin și reprezintă motive de „revocare”, actualmente, redefinite de legiuitor ca fiind „modificare sau/și „corectare” (legea 165/2012, Hot. 202/2013).

Din această perspectivă, dispozițiile art. 7, al. 1 Lg. 165/2012invocate de reclamantă privitor la suspendarea procedurii administrative referitoare la solicitarea de corectare a titlurilor de proprietate – vizează exclusiv procedura administrativă, fără nicio posibilitate de interpretare extensivă a acestui text și în ceea ce privește activitatea de judecată neexistând în opinia prezentei instanțe - nicio altă interpretare a acestui text explicit și restrictiv, care face aplicarea principiului general de drept potrivit căruia „acolo unde legea nu distinge, nici nouă interpreților nu ne este îngăduit a distinge”.

Pentru aceste considerente, prezenta instanță apreciază, finalmente, pe calea prezentei hotărâri, faptul că excepția necompetenței generale a instanței de judecată este întemeiată, cu efectul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.

Respinge cererea formulată de reclamanta P. J. I. domiciliată în Iași, ..10, ., ., jud. Iași în contradictoriu cu C. LOCALĂ BÂRNOVA DE FOND FUNCIAR cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR cu sediul în Iași, jud. Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică azi, 09.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Ș.B./Teh.U.E.

5 ex./10.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1824/2015. Judecătoria IAŞI