Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2955/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2955/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 38942/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 27 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr. 2955/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . și pe pârât ., având ca obiect cerere de valoare redusă .

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe SUB NR._ reclamanta .. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta S.C. F. B. S.R.L. la plata sumei de 4726,78 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, precum și a cheltuielilor de judecată.

În acest scop, a depus formularul la care face referire art. 1028 alin. 1 și 2 C.pr.civ., pentru declanșarea procedurii privind cererile de valoare redusă.

În motivare, a arătat că, în baza relației contractuale dintre părți, reclamanta a emis facturile menționate, în cuantumul indicat, pe care pârâta nu le-a plătit, deși s-a încercat și convocarea sa la conciliere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1025 C.pr.civ..

În dovedirea celor afirmate, a propus proba cu înscrisuri.

Pârâta nu a depus întâmpinare, deși i s-a comunicat legal cererea de chemare în judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Prin încheierea de la ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, dar și legislația incidentă, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1270 alin.1 din Noul cod civil (aplicabil în speță, ținând cont de data încheierii contractului), contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Totodată, potrivit art. 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Instanța reține că reclamanta a făcut dovada creanței sale, creanță ce nu a fost contestată de pârâtă.

Având în vedere procedura utilizată de reclamantă, instanța constată și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1025 din Noul C.pr.civ..

Cum pârâta nu a dovedit plata integrală a sumelor de bani respective, instanța va admite acțiunea pentru debitul principal.

În temeiul art.1031 din C. pr. civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (contravaloarea taxelor judiciare).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta .., cu sediul în București, ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta S.C. F. B. S.R.L., cu sediul în ., jud. Iași.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4726,78 lei reprezentând c/v servicii prestate și neachitate și suma de 448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2015.

Președinte, Grefier,

B. M. M. A.

Red/tehnored. M.B.

18.03.2015 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2955/2015. Judecătoria IAŞI