Plângere contravenţională. Sentința nr. 2296/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2296/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2296/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2296/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier D. B.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent U. A. TERITORIALĂ PRIMĂRIA ȚIGĂNAȘI și pe intimat ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE PRIN ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. PRUT BÂRLAD, având ca obiect plângere contraventionala excepția perimării.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii de față înregistrată sub nr._, constată următoarele:

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20.03.2013, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, motivat de faptul că petenta nu și-a îndeplinit obligațiile puse în vedere prin citație, respectiv să precizeze clar cine formulează plângerea contravențională UAT Țigănași sau Primăria Țigănași.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 C. pr. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca plangere contraventionala, privind pe petenta U. A. Teritoriala Primaria Tiganasi, cu sediul in . si pe intimata Administratia N. Apele Romane prin Administratia Bazinala de Apa Prut Barlad, cu sediul in mun. Iasi, .. 10, jud. Iasi .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015 .

Președinte, Grefier,

G. C. MocanuDoina B.

Red.tehnored.:M.C.G

2 exemplare/11.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2296/2015. Judecătoria IAŞI