Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2206/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2206/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2206/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 17 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2206/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât . LTD SRL, având ca obiect acțiune în răspundere contractuala .
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra excepției necompetenței teritoriale relative a Judecătoriei Iași au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției de necompetență, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.07.2014, reclamanta S.C. R. S.A. B. a solicitat obligarea pârâtei S.C. F. I. Trading LTD S.R.L. obligarea acestora la plata sumei de_,40 lei, reprezentând contravaloarea unor produse livrate și neachitate, precum și la plata unor penalități de întârziere în cuantum de_,23 lei, respectiv a celor calculate în continuare până la data plății efective.
În motivare, în esență, a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de livrare de produse farmaceutice și că aceasta nu a achitat facturile emise ulterior.
În ceea ce privește competența instanței, a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art.107 și 126 C.pr.civ., precum și cele ale art.12.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr.161/01.06.2010, conform cărora “eventualele litigii pot fi soluționate (…) de către instanțele judecătorești de la sediul vânzătorului sau de la sediile secundare ale vânzătorului”, astfel încât reclamanta este în drept să aleagă instanța competentă.
A anexat contractul menționat (f.21), situație debit, facturi etc..
Pârâta a depus întâmpinare la 31.10.2014 (f.110), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, arătând următoarele:
Deși prevederile contractuale ale art.12.1 sunt cele învederate de reclamantă, înțelegerea părților a fost ca instanțele de la sediul principal sau de la sediile secundare ale vânzătorului să fie competente în măsura în care raportul juridic născut între părți are o legătură cu respectivul sediu. Altfel, reclamanta ar avea un drept discreționar de a deschide oricând un sediu secundar pentru a atrage competența unei instanțe cu practică favorabilă.
Or, nu a existat niciodată vreo legătură cu municipiul Iași în cadrul derulării relațiilor contractuale, pentru a fi atrasă competența acestei judecătorii.
După cum a arătat în cererea de chemare în judecată, reclamanta a înregistrat trei cereri împotriva pârâtei cu privire la același pretins debit principal (două ordonanțe de plată și o cerere de deschidere a procedurii insolvenței), toate înregistrate la sediul lor din București. În aceste condiții, este abuziv să își încerce norocul și la instanța din Iași, care nu are nicio legătură cu raportul juridic.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Analizând excepția ridicată de pârâtă, reține următoarele:
Conform art.107 alin.1, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Mai pot fi avut în vedere și dispozițiile art.113 alin.1 pct.3, conform cărora „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract”.
Trebuie arătat, din start, că Judecătoria Iași nu este competentă în speță potrivit niciunuia dintre aceste criterii reglementate de art.107-113 C.pr.civ., acest lucru fiind relevant în contextul în care a fost ridicată în termen de către pârâtă excepția de necompetență relativă.
Cu toate acestea, potrivit 126 C.pr.civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Or, după cum rezultă din art.12.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr.161/01.06.2010 încheiat între părți (f.21 și urm.), acestea au stabilit că “eventualele litigii pot fi soluționate (…) de către instanțele judecătorești de la sediul vânzătorului sau de la sediile secundare ale vânzătorului”.
Se observă deci că între părți a intervenit practic o convenție de alegere a competenței, astfel încât trebuie să verifice condițiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească pentru a produce efecte.
Aceste condiții generale presupun ca (1) părțile să aibă capacitatea procesuală de exercițiu, iar consimțământul lor să fie neviciat, (2) convenția părților să fie expresă, (3) în această convenție să se determine exact instanța aleasă, iar (4) aceasta să nu fie necompetentă absolut.
Din punctul de vedere al acestei instanțe, în speță nu este îndeplinită cea de-a treia condiție dintre cele enumerate mai sus, deoarece părțile nu au determinat exact instanța competentă și nici nu au stabilit cu suficientă precizie criteriile de stabilire a acesteia într-un caz determinat.
Cu titlu preliminar, trebuie arătat că instanța nu poate reține teza avansată de pârâtă potrivit căreia convenția reală a părților ar fi fost mai precisă, în sensul de a permite introducerea acțiunilor la o instanță care are legătură cu raportul juridic dedus judecății, deoarece nu a fost făcută dovada unei asemenea convenții, dispozițiile contractuale neputând fi interpretate în această manieră. Cu atât mai puțin se poate ține cont de argumentul potrivit căruia această instanță nu este competentă deoarece au mai fost introduse acțiuni similare la alte instanțe, acest aspect fiind lipsit de relevanță, deoarece competența trebuie determinată în fiecare proces pe baza aplicării dispozițiilor legale incidente actelor și lucrărilor dosarului.
Chiar și după înlăturarea acestor argumente, instanța nu poate reține aplicabilitatea acelei convenții, deoarece o determinare atât de vagă a instanței competente echivalează practic cu lipsa unei determinări suficiente. Ideea care stă la baza acestei condiții necesare, dedusă pe cale de interpretare, este tocmai evitarea arbitrariului sau abuzurilor din partea celui care face alegerea de competență.
După cum a arătat și pârâta, este posibil din punct de vedere teoretic ca reclamanta să își deschidă sedii secundare în diferite localități cu scopul principal de a atrage competența instanțelor de circumscripție în unele litigii unde practica acelor instanțe este favorabilă. Este lipsit de relevanță faptul că ar fi puțin probabil să procedeze în această manieră ori că nu s-a procedat în speță sau că eventualul sediu secundar în Iași al reclamantei este deschis din cu totul altfel de motive, deoarece în materie de legiferare și, implicit, interpretare a legii, ceea ce interesează este principiul aplicabil.
În consecință, instanța va admite excepția de necompetență teritorială relativă a Judecătoriei Iași, ridicată de pârâtă. Subsecvent, va declina competența Judecătoriei Sectorului 2 din București, în a cărei circumsripție se găsește sediul pârâtei, căreia i se va trimite dosarul de îndată spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite excepția de necompetență teritorială relativă a Judecătoriei Iași, ridicată de pârâtă.
Declină competența Judecătoriei Sectorului 2 din București, căreia i se va trimite dosarul de îndată spre competentă soluționare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./27.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2199/2015. Judecătoria... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
