Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 12242/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 27 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. C. E.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul B. G., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR IAȘI, având ca obiect plângere contravențională - ., nr._.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește petentul și reprezentantul legal al intimatei.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 13.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.10.2015, când,

INSTANȚA

Asupra plângerii de față deliberând constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe petentul B. G., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR IAȘI, a solicitat instanței de judecată anularea procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/06.04.2015 prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 1500 lei .

În motivarea plângerii petentul a arătat în esență următoarele: a fost sancționat deoarece la data de 06.04.2015 se afla în târgul obor Scânteia iar agentul constatator a reținut că ar fi avut la comercializare 15 purcei care nu aveau elemente de identificare și înregistrare, pentru care nu deținea documente sanitar veterinare. Petentul a arătat că în procesul verbal nu este indicat județul și că cei 15 purcei i-a cumpărat de la o persoană necunoscută urmând să-i transporte la locuința sa unde urma să îi înregistreze potrivit legii și apoi să îi crească în continuare. Agentul constatator nu i-a adus la cunoștință conținutul procesului verbal ci doar a cerut petentului să îl semneze iar petentul l-a semnat din timiditate.

În drept s-au invocat dispozițiile OG nr.2/2001.

În dovedire s-a anexat copia procesului verbal contestat (f.4,5 dosar ).

Prin adresa emisă în temeiul art.200 codul de procedură civilă s-a adus la cunoștința petentului obligația timbrării plângerii și obligația de a indica mijloacele de probă, adresa fiindu-i comunicată la data de 07.05.2015.

Ca răspuns la această adresă la data de 13 mai 2015 petentul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru de 20 lei, conform art.19 din OUG nr.80/2013 (f.8,9 dosar).

Petentul nu a indicat mijloace suplimentare de probă, altele decât înscrisurile anexate plângerii.

La data de 18 mai 2015 petentul a trimis la dosar Precizări scrise prin care a reiterat susținerile din plângerea formulată. Petentul nu indicat alte mijloace de probă (f.11 dosar ).

În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea plângerii către instituția intimată; în termenul acordat aceasta a depus întâmpinare (fila 21 dosar).

În cuprinsul întâmpinării intimata a învederat că procesul verbal este legal și temeinic întocmit și s-a solicitat menținerea actului. Intimata a susținut că la data sancționării petentului s-a întocmit un proces verbal de constatare 6697/06.04.2015 în care s-a reținut că la data și locul menționate în procesul verbal s-au verificat mai multe unități și agenți economici iar petentul a fost depistat având asupra sa 15 purcei de 2-3 luni fără elemente de identificare și înregistrare în BND (baza națională de date) fiind sancționat în conformitate cu prevederile HG nr.984/2005.

Susținerile petentului din plângerea sa conform căreia ar fi cumpărat animalele de la o persoană necunoscută sunt puerile; petentul nu ar fi trebuit să achiziționeze animalele fără documente de identificare.

În drept s-au invocat dispozițiile OG nr.2/2001 și ale HG 984/2005 .

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri, fiind anexate întâmpinării procesul verbal de constatare din 06.04.2015 orele 10.30, procesul verbal de constatare și sancționare contravențională, declarația din 06.04.2014 a petentului (f.23-25 dosar).

Întâmpinarea formulată a fost comunicată petentului; în termenul de 10 zile, prevăzut de lege, acesta u a depus un răspuns scris la întâmpinare (f.28 dosar).

În acest răspuns petentul a învederat că nu sunt reale susținerile intimatei deoarece el în calitate de cumpărător nu a achitat taxa de piață, el nu are în gospodărie scroafe de prăsilă, în registrul agricol figurând cu 5 păsări, în piața respectivă nu exista nici un afișa din care să rezulte că era interzisă cumpărare de animale fără elemente de identificare.

Petentul a mai susținut că a semnat procesul verbal în necunoștință de cauză, din timiditate de frica polițiștilor, care au făcut exces de zel .

Petentul a solicitat judecarea cererii în lipsa sa.

În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisurile depuse la dosar de părți. Față de cererea părților de judecarea a cauzei în lipsă instanța a reținut plângerea spre soluționare la primul termen de judecată.

La data de 14 octombrie, în termenul de amânare a pronunțării petentul a remis la dosar Precizări scrise prin care a solicitat ca instanța să țină cont de faptul că procesul verbal s-a încheiat în mod abuziv, el fiind intimidat. Petentul a arătat că dacă instanța nu va admite plângerea sa nu va achita amenda care este nelegală deoarece este o persoană cu handicap, cu soție casnică, cu doi copii cu probleme de sănătate, fără alte venituri decât indemnizațiile complementare.

Analizând plângerea formulată, probele administrate, apărările formulate si dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele :

În fapt:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/06.04.2015 întocmit de agent constatator din cadrul instituției intimate din cauza de față, petentul a fost sancționat cu sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 1500 lei pentru fapta contravențională prevăzută de dispozițiile art.3 litera b pct.9 din HG nr.984/2005 fiind reținută în sarcina sa faptul că la data de 06.04.2015 acesta se afla în Târgul obor Scânteia și avea la comercializare 15 purcei în vârstă de 2-3 luni fără elemente de identificare și înregistrare în BND (baza națională de date), fără documente sanitar veterinare.

Potrivit declarației dată de petent la data constatării faptei purceii erau destinați comercializării, erau proprietatea sa, nu erau crotilați, petentul nu avea pentru aceștia documente sanitar veterinare ( declarația fila 25 dosar).

În drept :

Conform art.3 litera b pct.9 din HG nr.984/2005, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor „Urmãtoarele fapte constituie contravenții la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animalã, furajelor sau a produselor medicinale și a altor produse de uz veterinar și se sancționeazã dupã cum urmeazã: b) cu amendã de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor sãvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendã de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor sãvârșite de persoanele juridice:…9. deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fãrã documente sanitare veterinare

Conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat în termen legal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Analizând așadar cu prioritatea legalitatea, sub aspect formal, a actului de sancționare, instanța reține că în privința elementelor de formă, astfel cum sunt acestea prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, actul contestat răspunde cerințelor de valabilitate reglementate de lege, inclusiv pe cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, conform art.17 din O.G. nr.2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data și locul săvârșirii faptei, semnătura agentului.

În ceea ce privește temeinicia actului de sancționare instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia actului normativ rezultă că procesul-verbal contravențional în măsura în care cuprinde constatările nemijlocite ale agentului constatator procesul verbal de contravenție, întocmit cu respectarea exigențelor de formă cerute de lege, se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate. Prezumția legală conferă actului de sancționare forță probantă prin el însuși.

În cauză procesul verbal a fost întocmit pe baza constatării făcute de agentul constatator- medic veterinar inspector din cadrul instituției intimate. De asemenea prin declarația dată la 06.04.2015, petentul a recunoscut faptul că animalele erau proprietate sa, nu sunt înregistrare și dorește să le comercializeze.

Prin plângerea adresată instanței petentul a susținut că declarația sa din 06.04.2015, conform căreia intenționa să comercializeze cei 15 purcei, a fost dată sub imperiul stării de timiditate și că de fapt el cumpărase cei 15 purcei de la un necunoscut și intenționa să îi ducă la gospodăria sa.

Petentul a mai susținut că s-a comis un abuz asupra sa; el nu a precizat exact despre ce formă de abuz este vorba: agresiune verbală, agresiune fizică sau consideră că încheierea procesului verbal în sine reprezintă un abuz.

În orice caz instanța reține că petentul nu a produs nicio dovadă sau măcar început de dovadă cu privire la pretinsul abuz. D. fiind locul constatării faptei – un târg public –și ora constatării (aproximativ orele 10) ipoteza abuzului agentilor de poliție apare instanței neverosimilă. Pe de altă parte dacă ar fi existat un abuz fizic, petentul putea să formuleze o plângere împotriva acestor agenți, adresată organelor ierarhice/organelor de urmărire penală, și putea depune la dosar dovada înregistrării unei astfel de sesizări, ceea ce nu este cazul.

Or, în atare condiții instanța reține că abuzul despre care a făcut petentul vorbire nu a fost dovedit.

Conform art.249 Codul de procedură civilă cel care face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească.

Simpla temere reverențioasă (timiditate) a petentului față de organele de control nu invalidează declarația din 06.04.2015 și nu dovedește că a fost dată sub imperiul constrângerii pentru ca instanța să nu țină instanța seama de ea.

Pentru motivele expuse instanța va reține că fapta reținută în sarcina petentului există, în mod corect fiind atrasă răspunderea sa contravențională.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentului instanța reține că potrivit disp. art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 „Instanța competentă să soluționeze plângerea …. hotărăște asupra sancțiunii”.

Textul anterior redat abilitează așadar instanța de judecată ca în cadrul unei plângeri contravenționale să aprecieze inclusiv dacă sancțiunea aplicată este legală precum și dacă aceasta răspunde criteriilor de individualizare instituite de actul normativ de referință.

În cauză, instanța reține că pentru săvârșirea contravenției reținută în procesul verbal petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum maxim.

Potrivit art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei săvârșite iar potrivit dispozițiilor art.21 alin. 3 din OG nr.2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

În efectuarea operațiunii de individualizare a sancțiunilor contravenționale, punctul de plecare îl constituie fapta contravențională corelată cu datele ce pot indica periculozitatea ei socială, iar ca punct final, situația contravenientului privită în raport cu împrejurările ce țin de atitudinea acestuia față de fapta săvârșită.

Din descrierea faptei reținută în procesul verbal instanța nu decelează circumstanțe de comitere de natură să imprime faptei un pericol social atât de ridicat încât să justifice aplicarea amenzii în cuantum maxim.

Nu s-a probat că petentul ar fi avut alte abateri de aceeași natură (sarcina probei pentru o atare situație ar fi revenit intimatei) și că prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare in cuantum minim nu s-ar realiza scopul preventiv și coercitiv prevăzut de legiuitor.

Pentru motivele expuse, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. G. în contradictoriu cu intimata Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași și se va dispune reducea cuantumul amenzii aplicate petentului prin procesul verbal contestat, . nr._/06.04.2015, de la 1500 lei la minimul prevăzut lege, respectiv 720 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. G. cu domiciliul în or. Cașvana jud Suceava CNP_ în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR IAȘI cu sediul în mun. Iași Al. M. S. nr.10 jud Iași.

Reducea cuantumul amenzii aplicate petentului prin procesul verbal contestat, . nr._/06.04.2015, de la 1500 lei la minimul prevăzut lege, respectiv 720 lei.

Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată astăzi, 27 oct.2015.

Soluția se va pune la dispoziția părților, la cerere, prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE,

D. C. E.

GREFIER,

J. V. G.

Red/teh/ced

27.01.2016,4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria IAŞI