Plângere contravenţională. Sentința nr. 4953/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4953/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 4953/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4953/2015

Ședința publică de la 08 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. F.

Grefier A. - M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. B., cu domiciliul procedural ales la C.. de av.Pintili A. și pe intimata POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională .

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 31.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 08.04.2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, petentul C. B. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.10.2014, în contradictoriu cu POLITIA LOCALA Iași, solicitând anularea acestuia, iar in subsidiar, inlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție întocmit este este neîntemeiat iar agentul constatator nu a facut dovada savarsirii de catre petent a faptei retinute.

Plângerea a fost întemeiată pe dispozitiile CEDO.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata pentru motivele pe larg expuse in continutul intampinarii.

În dovedirea plângerii, petentul a înaintat copie după procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.10.2014.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.10.2014, încheiat de către organul constatator POLITIA LOCALA Iași, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin.(1) lit. B pct.7 din OUG nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, constatându-se că la data de 30.10.2014 în localitatea Iași, petentul a stationat neregulamentar cu autoturismul marca VW cu nr. de inmatriculare_, pe trecerea pentru pietoni de pe . fata Policlinicii nr.1, Iasi.

Instanța constată că din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

În cauză, procesul verbal de contravenție, conținând constatările personale ale agentului care l-a întocmit, reprezintă prin el însuși proba situației de fapt astfel cum a fost expusă în cadrul acestuia, instituind o prezumție cu privire la temeinicia acestuia, și revenind petentului obligația de a solicita, aduce și prezenta probe care să dovedească în sens contrar.

Prezumția de legalitate nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează, se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate.

Analiza trebuie să urmărească în mod esențial asigurarea condițiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Acesta trebuie să aibă posibilitatea efectivă de a combate în mod real procesul verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra, iar în cazul în care această posibilitate nu există, organului constatator îi revine obligația probării temeiniciei procesului verbal.

În cauză, prezumția petentului de nevinovăție nu este susținută prin nicio probă de natură să răstoarne prezumția de temeinicie a situației de fapt expuse în procesul verbal cu privire la fapta reținută.

Contraventia retinuta vizeaza textul de lege al ART. 108 din OUG 195/2002:

(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:

7. staționarea neregulamentară;

ART. 65 din OUG 195/2002 prevede:

Cazurile și condițiile în care oprirea, staționarea sau parcarea pe drumul public este permisă se stabilesc prin regulament, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

Astfel, HOTĂRÂREA nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede:

ART. 142

Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:

a) în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă";

b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la o distanță mai mica de 50 m înainte și după acestea;

c) pe poduri, pe și sub pasaje denivelate, precum și pe viaducte;

d) în curbe și în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;

e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;

f) în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mica de 25 m de coltul intersecției;

g) în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;

h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația a două vehicule venind din sensuri opuse, precum și în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens ar fi obligați, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;

i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;

j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificațiile "Drum îngustat", "Prioritate pentru circulația din sens invers" sau "Prioritate față de circulația din sens invers";

k) pe pistele obligatorii pentru pietoni și/sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;

l) pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puțin de 50 m de acestea, dacă circulația vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;

m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres și a celor naționale europene (E);

n) pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor;

o) pe pistele pentru biciclete;

p) în locurile unde este interzisă depășirea.

ART. 143

Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor:

a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;

b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația "Staționarea interzisă" și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;

c) pe drumurile publice cu o lățime mai mica de 6 m;

d) în dreptul cailor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;

e) în pante și în rampe;

f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația "Staționare alternantă", în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația "Zona de staționare cu durata limitată" peste durata stabilită.

Instanta constată că din continutul procesului verbal de contraventie, a carei prezumtii de temeinicie nu a fost rasturnata de catre petent, coroborat cu continutul mijlocului material de proba constand in fotografia depusa la fila 18 dosar, continut necontestat de catre petent, că petentul a incalcat dispozitiile art. 108 alin.1 lit.b ptc.7 din OUG 195/2002 raportat la art. 142 lit. e si art. 143 lit. a din HG 1391/2006.

Din probele administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției care a fost reținută în sarcina sa iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social ridicat al faptei.

Pentru toate acestea, instanța va respinge plângerea formulată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. B., CNP_, cu domiciliul în oraș Negrești, ., jud. V., cu domiciliul ales la C.. Av. Pintili A., .. 3, .), mun. Iasi în contradictoriu cu intimatul POLITIA LOCALA IASI, cu sediul în ., jud. Iasi, C.I.F._, ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8.04.2015.

Președinte, Grefier,

F. R. M. S. A. M.

Red. Tehn. R.M.F.

08.06.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4953/2015. Judecătoria IAŞI