Pretenţii. Sentința nr. 4394/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4394/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 4394/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier M. U.

SENTINTA CIVILA NR. 4394

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. și pe pârâții C. P., C. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, din oficiu verificându – și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.

Instanța admite proba cu înscrisuri ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, cf. disp. art. 255 NCPC.

Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an de la primul termen de judecată.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri și probe în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la numărul de mai sus, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâții C. P. și C. A. solicitând obligarea acestora să plătească sumele de: 318,30 lei reprezentând preț, 44,48 lei penalități și 30 lei cheltuieli de judecată (timbraj).

În motivare, a arătat că pârâții nu a achitat contravaloarea serviciilor de salubritate și transportul și depozitarea deșeurilor municipale, pe care i le-au prestat în baza contractului nr._/2012 și pentru care a emis facturi necontestate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1516 cod civil și contractul dintre părți.

În susținerea acțiunii, a depus în copii: calculul sumelor pretinse, calculul penalităților, contractul dintre părți și dovada achitării taxei de timbru (30 lei).

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu și-au propus probe în contradovadă, achiesând astfel tacit la pretențiile reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În baza relațiilor contractuale, reclamanta a prestat pârâților servicii de salubritate pentru perioada 02.2013 – 03.2014, dar aceștia nu au achitat contravaloarea lor (318,30 lei –preț).

Conform art. 969 Cod civil „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Prin urmare, pârâții îi datorează reclamantei și penalități pentru perioada în care au fost emise facturi, de 44,48 lei, (pentru 15.03.2013 – 15.04.2014).

Față de cele reținute, rezultă că prezenta acțiune este întemeiată și, în baza art. 1361, art. 969 Cod civil și art. 451-453 Noul Cod procedură civilă, Legii 196/2002, contractului dintre părți, instanța o va admite și îi va obliga pe pârâți să plătească reclamantei sumele de: 318,30 lei reprezentând preț; 44,48 lei reprezentând penalități; și 30 lei cheltuieli de judecată (timbraj).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta .>, J 22-836-2002 – Iași, ., în contradictoriu cu pârâții C. P. și C. A. – CNP_ Iași, ., ., .> Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei sumele de 318,30 lei reprezentând preț, 44,48 lei penalități și 30 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 30.03.2015, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red.D.P./01.04.2015

Tehnored.M.U/4ex/17.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4394/2015. Judecătoria IAŞI