Plângere contravenţională. Sentința nr. 5226/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5226/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 37534/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. D. C.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5226/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent M. B. - I. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI, având ca obiect plângere contravențională .
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința din data de 09.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași plângerea formulată de către petentul M. B.-I. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI împotriva procesului-verbal . nr._/30.07.2014, încheiat de către Biroul Rutier Iași.
Plângerea a fost legal timbrată.
În motivare petentul a invocat excepția nulității absolute a procesului-verbal.
A menționat că, în conformitate cu prev. art. 19 din O.G. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu este de față, nu poate sau refuză să semneze, agentul constatator va face mențiune despre această împrejurare, care trebuie confirmată de cel puțin un martor.
De asemenea, procesul-verbal trebuia completat conform anexei 1D, astfel cum rezultă din prevederile art. 181 ale H.G. 1391, în caz contrar, neputându-se verifica dacă înregistrarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat.
Totodată, intimata avea obligația de a face dovada amplasării filtrului de control, dacă agentul constatator avea semnat un ordin de serviciu în acea zi, zona în care acționează și numele persoanelor care participă la acțiune.
În ceea ce privește fondul, a menționat că nu a depășit viteza legală.
Au fost invocate prev. art. 31 din O.G. 2/2001.
Au fost depuse înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal, întrucât a fost legal și temeinic întocmit.
Au fost invocate dispozițiile art. 148, 205, 315 C.pr.civ., O.G. 2/2001, O.U.G. 195/2002, H.G. 1391/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 223, 411 al. 2, teza finală C.pr.civ.
A fost depusă documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/30.07.2014, a fost sancționat petentul pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 al. 1, lit. c, pct. 3 din O.U.G. 195/2002, reținându-se că, în data de 30.07.2014, a condus auto cu nr. de înmatriculare_, echipat taxi, pe . și a fost înregistrat cu aparatul radar, cu viteza de 86 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h.
Instanța constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 modif., a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.
Referitor la martorul din lucrări, se menționează, în procesul-verbal, că nu a putut fi identificat, fiind respectate astfel prev. art. 19 din O.G. 2/2001, în sensul înscrierii motivelor pentru care nu a putut fi semnat actul constatator și de către un martor.
Se reține, totodată, că și în cazul în care nu s-ar fi efectuat vreo mențiune referitoare la martorul asistent, sancțiunea ar fi fost nulitatea relativă, care însă nu operează în cauză, petentul nefăcând dovada că, din acest motiv, a suferit o vătămare, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului constatator. Aceeași este situația și în cazul formularului folosit pentru întocmirea procesului-verbal, petentul nedovedind în ce fel a fost vătămat, în condițiile în care, în actul constatator, se menționează numărul autospecialei pe care era montat aparatul radar, numărul casetei pe care s-a efectuat înregistrarea și numele operatorului radar, la dosar fiind înaintate, de către intimat, copii de pe atestatul operatorului radar și de pe buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, cu mențiunea că acesta măsoară în regim staționar și în regim de deplasare (fl. 23-24 ds.).
Prin urmare, instanța va respinge excepția nulității procesului-verbal, ca nefondată.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, astfel cum s-a dovedit cu probatoriul administrat în cauză, respectiv înregistrarea video, coroborată cu raportul agentului constatator, din care rezultă depășirea vitezei legale (fl. 21-22 ds.).
Prin urmare, față de situația reținută, văzând și disp. art. 249 N.C.pr.civ., instanța va respinge plângerea ca nefondată, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment, având în vedere consecințele grave care pot decurge din nerespectarea normei legale pentru care petentul a fost sancționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția nulității procesului-verbal invocată de către petent, ca nefondată.
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul M. B.-I., domiciliat în Iași, .. 49, ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI, împotriva procesului – verbal . nr._/30.07.2014, întocmit de către Biroul Rutier Iași, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.
Președinte, A. D. C. | ||
Grefier, L. Irimița |
Red/Teh.C.A.D
4ex-14.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5071/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 5863/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








