Plângere contravenţională. Sentința nr. 5939/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5939/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 36474/245/2014

Cod operator 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5939

Ședința publică din data de 30 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: - judecător A. M.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. I. și pe intimatul I.P.J. IAȘI -P.P. MOȘNA, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 30.04.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că la data de 10.10.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_, plângerea promovată de petentul M. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2014, solicitând anularea acestuia și înlăturarea sancțiunii amenzii în suma de 810 lei.

În fapt motivează petentul că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, folia de pe geamurile laterale din spate ale autoturismului pe care îl conducea, fiind omologată.

Plângerea, timbrată cu taxa de timbru de 20 de lei a fost însoțită de împuternicire avocațială și de copii după proces verbal de contravenție contestat și după dovada . nr._/2014.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

La primul termen de judecată, instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași, având în vedere că fapta a fost constatată pe raza localității G..

Petentul, prin avocat, a lăsat soluționarea excepției la aprecierea instanței.

Intimatul nu si-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepția invocată.

Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:

Potrivit art. 32 din OG 2/2001, judecarea plângerii contravenționale este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Având în vedere că potrivit mențiunilor din procesul verbal de contravenție presupusa contravenție a fost săvârșită pe raza localității G., jud. Iași, localitate arondată Judecătoriei Răducăneni, instanța apreciază ca excepția invocată este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința declinării competenței în favoarea Judecătoriei Răducăneni, județul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină în favoarea Judecătoriei Răducăneni, jud. Iași competența de soluționare a plângerii formulate de petentul M. I., cu domiciliul ales la cabinet avocat C. M. situat în Iași, .. 27, ., jud. Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de I. Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red./Tehnored. A.M.

2ex./25.05.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5939/2015. Judecătoria IAŞI