Plângere contravenţională. Sentința nr. 6111/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6111/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 6111/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6111/2015

Ședința publică de la 04 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent M. O. și pe intimat C. SA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar prin C. Registratură, intimatul a depus la dosar răspuns la solicitarea instanței,iar petentul a depus la dosar precizări într-un singur exemplar, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.01.2015, petentul M. O. a solicitat în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN anularea acestuia .

În motivare, petentul a precizat că masina de care se face vorbire in procesul verbal de contraventie a fost instrăinata la data de 13.02.2013 .

Cererea nu a fost motivată în drept .

Cererea a fost legal timbrata.

La plângere, a anexat copie de pe înscrisurile de care a inteles să se folosească ( filele 6-13 ds).

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare.

În motivare, intimata a solicitat respingerea plângerii, pentru considerentele expuse, considerând ca petentul a fost legal sanctionat.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept pe prev OG nr. 15/2002 și pe prev. OG 2/2001.

La primul termen de judecată instanta a invocat exceptia necompetentei teritoriale.

Potrivit prevederilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze.

Astfel, în drept, sunt incidente prevederile art.32 din O.G. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, potrivit cărora plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se soluționează de către judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare fiind de competența exclusivă a acestei instanțe. Competența stabilită de textul legal menționat este de ordine publică.

În consecință, având în vedere faptul că locul săvârșirii contravenției, menționat în procesul-verbal de contravenție . nr._/13.01.2015, este DN 72 A km 7 + 810 m, Priseaca, localitate care se află, conform Hotărârii Guvernului nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Târgoviște, în temeiul prevederilor art.248 alin.1, art. 131 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin.1 din O.G. nr. 2 din 2001, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată din oficiu și să decline competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetentei teritoriale invocate din oficiu.

Declină competenta de soluționare a cauzei privind pe petentul M. O. cu domiciliul în IAȘI, ., nr. 8, .. D, ., J. IAȘI în contradictoriu cu intimata C. SA cu sediul în sector 6, București, .. 401A, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.05.2015 .

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./Tehnored. Z.I./4 ex/15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6111/2015. Judecătoria IAŞI