Pretenţii. Sentința nr. 6085/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6085/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 6085/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 317
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. E.
Grefier N. M. D.
Sentința civilă nr. 6085/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . TERMO SERVICE SA în contradictoriu cu pârâtul G. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare precum și faptul că s-a depus la dosar cerere de renunțare la judecată de către reclamantă, prin compartimentul registratură.
În temeiul art. 104, alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte în instanță.
La a doua strigare făcută în ședință publică, lipsesc părțile.
Instanța, având în vedere că prezenta cerere este la primul termen de judecată, procedează din oficiu la verificarea competenței sale generale, materiale și teritoriale, în baza art. 131 Cod procedură civilă și constată că față de dispozițiile art. 94, alin. 1, lit. j și art.107 Cod procedură civilă, este competentă să soluționeze prezenta cerere. De asemenea constată că reclamantul a formulat o cerere de renunțare la judecată, cerere ce a fost comunicată pârâtului pentru acest termen de judecată. Având în vedere aceste aspecte, instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 25.02.2015 reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . TERMO SERVICE SA, a formulat a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. I., pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.069,69 lei reprezentând penalități de întârziere pentru debitul aferent perioadei martie 2012 – decembrie 2014.
În motivarea plângerii, reclamanta a învederat instanței, în esență, faptul că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 15, . 1203, nu și-a îndeplinit obligația de a plăti cotele de întreținere și totodată refuză efectuarea acestei plăți.
În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 230/2007, HG 1588/2007 și ale Codului de procedură civilă.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50, alin. 2 din Legea 230/2007.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a propune probe, ori a-și formula apărări.
Totodată, prin serviciul Registratură, la data de 01.04.2015, la dosar a fost depusă o cerere de renunțare la judecată din partea reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, pârâtul G. I. este proprietarul apartamentului nr. 15, situat în Iași, .-22-24, ., jud. Iași și membru al Asociației de P. . calitate, a beneficiat, în perioada martie 2012 – decembrie 2014, de furnizarea utilităților din partea reclamantei, iar ca urmare a plății cu întârziere a acestor servicii au fost calculate penalități de întârziere, potrivit listelor de plată a întreținerii, întocmite și afișate de către reprezentanții reclamantei.
Astfel, în perioada menționată, pârâtul a acumulat un debit restant în cuantum de 1.069,69 lei reprezentând penalități de întârziere, sumă ce o solicită prin prezenta acțiune reclamanta.
Cu toate acestea, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură, la data de 01.04.2015, o cerere de renunțare la judecată, motivat de faptul că pârâtul și-a adus la îndeplinire în integralitate obligația de plată față de reclamantă.
În drept, conform art. 406, alin. 1 Cod Procedură Civilă, reclamantul poate să renunțe la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
În aceste condiții, instanța urmează a lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, ținând cont și de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în Iași, .-22-24, ., prin ., cu sediul în Iași, ., PT2 Metalurgie, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul G. I., cu domiciliul în Iași, .-22-24, ., ..
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a recursului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2015.
PreședinteGrefier
E. CorinaDumitrescu N. M.
Red.E.C.
Tehn.DNM
4 ex/11.05.2015
| ← Succesiune. Sentința nr. 615/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 6109/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








