Plângere contravenţională. Sentința nr. 6325/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6325/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 4268/245/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. E.
Grefier N. M. D.
Sentința civilă nr.6325
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent A. L. și pe intimat I.P.J. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 04.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2015 sub nr._, petentul A. L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 01.02.2015 încheiat de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.
În motivare, petentul a arătat, în esență, faptul că procesul-verbal a fost întocmit fără a i se prezenta verificarea metrologică a aparatului radar și autorizația de operator radar pentru cel care a încheiat procesul-verbal. Se mai invocă faptul că procesul-verbal nu cuprinde datele de identificare ale mijloacelor tehnice cu ajutorul cărora a fost constatată contravenția, dar și faptul că potrivit art. 3.1.1 lit. b din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/2005 eroarea maxim tolerată este de 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h. Petentul susține și faptul că aparatul radar nu își terminase autotestarea, așa încât pozele efectuate nu au valoare probantă. În continuare, petentul invocă în apărarea sa prezumția de nevinovăție consacrată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, făcând o amplă prezentare a acesteia.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, ținând cont de faptul că aceasta trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și obligarea intimatului la prezentarea probelor ce atestă existența contravenției.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002 și Codul de Procedură Civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru conform OUG 80/2013 și a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, acesta a arătat că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate și temeinicie.
În dovedire, a depus înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înregistrarea video și înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei următoarele: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 01.02.2015, raport agent constatator, fotografiile efectuate după filmarea video, buletinul de verificare metrologică nr._/03.04.2014, atestat operator.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, instanța reține următoarele:
La data de 01.02.2015 un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a constatat că petentul A. L. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe ., în localitatea Iași, cu viteza de 86 km/h, într-o zonă cu limitare de viteză de 50 km/h. Fapta săvârșită este prevăzută de art. 108, alin. 1, lit. c, pct. 3 din O.U.G. 195/2002, aplicându-i-se o amendă contravențională în cuantum de 585 lei și 4 puncte de penalizare.
Potrivit art. 108, alin. 1, lit. c, pct. 3 din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu 4 puncte de penalizare depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, urmează a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._ din 01.02.2015 fiind legal întocmit.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, acesta se bucură de o prezumție relativă de veridicitate. Cade în sarcina petentului să răstoarne această prezumție. Simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Aplicarea acestei norme și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor trebuie privită din perspectiva sarcinii probațiunii, raportat la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, în limite rezonabile.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, H. împotriva României).
În cauza H. împotriva României, Curtea a constatat conformitatea procedurii cu exigențele art. 6 CEDO și că instanțele naționale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de polițiștii rutieri, în lumina circumstanțelor particulare și și-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea per a contrario A. contra României), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.
Hotărârea A. împotriva României, nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, iar prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul-verbal nu este una nerezonabilă (Cauza Blum contra Austriei).
În materie de circulație rutieră, Curtea a stabilit că art. 6 par. 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
Prezumția de răspundere a petentului stabilită prin procesul-verbal de contravenție este una relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, sarcina probei fiind stabilită în conformitate cu art. 10, alin. 1 și art. 249, alin. 1 din Codul de procedură civilă.
A conferi relevanță probatorie unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci reprezintă tocmai o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 par.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De altfel, în jurisprudența sa în materie contravențională, Curtea Europeană nu a statuat că procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi lipsit de orice putere probatorie sau că organele administrative ar avea obligația ca pe lângă constatările personale, să prezinte și alte probe din care să rezulte vinovăția persoanei sancționate.
O asemenea interpretare, ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale de gravitate redusă, dar numeroase.
Or, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Ceea ce este imperios necesar constă în acordarea contravenientului a unor garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare. În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.
Potrivit art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța constată că înregistrarea a fost efectuată cu respectarea tuturor acestor dispoziții legale.
Cele constatate prin procesul-verbal contestat - că petentul a condus cu viteza de 86 km/h în localitate sunt confirmate de imaginile surprinse de aparatura video-radar montată pe auto_, atestată conform buletinului de verificare metrologică nr._ din 03.04.2014. Aceleași aspecte sunt puse în evidență și de înregistrarea video.
Totodată, la dosar a fost depus atestatul operatorului radar nr._/19.06.2012. Cu toate acestea, nedepunerea atestatului de operator radar nu este de natură a atrage nulitatea procesului-verbal, în condițiile în care, dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005, anterior citat, nu prevăd necesitatea existenței unui atestat de operator radar pentru a exista o legală constatare a unei contravenții. Mai mult de atât, art. 4.2 din NML 021-05/2005 care făcea referire la atestatul operatorului radar a fost abrogat.
În ceea ce privește problema erorilor maxime tolerate, potrivit art. 1.1. din NML 021-2005, „norma de metrologie legală stabilește cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, în scopul aplicării prevederilor legislației rutiere”. Rezultă că în principal, domeniul de aplicare se referă la emiterea autorizațiilor de funcționare și la punerea în funcțiune a cinemometrelor rutiere. Respectarea acestor norme se verifică cu aceste ocazii.
În ceea ce privește art. 3.1.1 din NML 021-05 care stabilește erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, instanța apreciază că nu se poate da eficiență unei astfel de erori care se are în vedere exclusiv la momentul verificării cinemometrului. În caz contrar, s-ar ajunge la situații absurde în care toate procesele-verbale ar trebui anulate pe motiv că nu a fost reținută viteza reală a autoturismului.
Privitor la lipsa mențiunilor referitoare la numărul și . radar, instanța constată faptul că procesul-verbal cuprind suficiente informații cu privire la autoturismul pe care a fost montat cinemometrul, în cadrul acestuia menționându-se că aparatul radar a fost montat pe auto_, pentru a se constata corelarea dintre acesta și buletinul de verificare metrologică.
Referitor la susținerea petentului conform căreia art. 3.2.6 din NML 021-05 prevede că „înregistrarea efectuată trebuie să conțină mențiunea că a fost efectuată autotestarea aparatului”, constată instanța că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că textul legal invocat are următorul conținut: „3.2.6. Cinemometrul trebuie sa fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care sa poată pune în evidență orice defect sau dereglare funcțională, ce pot avea influență asupra exactității de măsurare. Această funcție trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocată”. Așadar, nicio dispoziție legală nu prevede obligativitatea ca înregistrarea să conțină mențiunea că a fost efectuată autotestarea, ci, după autotestare, care are loc în mod automat la fiecare punere în funcțiune a aparatului radar, în cazul apariției unui defect sau dereglare funcțională, acestea vor fi puse în evidență. Ori, în condițiile în care nu au fost semnalate astfel de dereglări, ținând cont și de faptul că aparatul radar se afla în perioada de valabilitate a verificării metrologice, se poate presupune că acestea nu au existat.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, lui îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. L., cu domiciliul în Câmpulung Moldovenesc, ., ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 01.02.2015.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.05.2015.
PreședinteGrefier
E. CorinaDumitrescu N. M.
Red.EC
Tehn.DNM
4 ex/20.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6584/2015.... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 6081/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
