Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6528/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6528/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 37271/245/2012
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 13.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6528
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții D. D., D. M., C. M., D. D., D. P., D. D., M. E., M. F., în contradictoriu cu parații C. L. DE FOND FUNCIAR LEȚCANI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială T.P.; obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 06.05.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi,13.05.2015, când:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2012, pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul de înregistrare_, reclamanții D. D.,D. M., C. M., D. D., D. P., D. D., Miaucă E. și Miaucă F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. Lețcani pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/1994, cu privire la suprafața de 8028 mp extravilan, . emiterea unui nou titlu de proprietate cu aceeași suprafață de teren.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorul lor D. G. a dobândit terenurile predate la CAP, printr-o eroare s-a înscris în titlurile de proprietate nr._/1994 și nr._/1996 aceeași suprafață de teren de 8028 mp extravilan, . 532/8.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 18/1991.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare..
În prezenta cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și cu expertiza tehnică judiciară topometrică.
La termenul din 08.04.2015, reclamanții au precizat că prin cererea de chemare în judecată se solicită doar constatarea nulității absolute parțiale a titlului nr._/1994 și nu se solicită și eliberarea unui alt titlu de proprietate.
Conform art. 137 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865 instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz cercetarea în fond a cauzei. În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.
Fiind invocată din oficiu la termenul din 06.05.2015 excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii, instanța reține următoarele:
La data de 31.01.1994 a fost emis de către C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor titlul de proprietate nr._ în beneficiul numiților D. D., D. Th. E. și D. Gh. G. pentru suprafața totală de 5ha5800m pe raza comunei Lețcani, fila 9.
La data de 30.10.2001 a fost emis certificatul de moștenitor nr. 82 de către Biroul Notarului Public P. C. I. în dosarul succesoral nr. 82/2001 prin care s-a stabilit faptul că de pe urma defunctului D. Gh. G. au rămas următorii moștenitori: D. E., soție postdecedată, D. M., fiu, C. M., fiică, D. G., nepoată de fiu predecedat, D. A. M., nepoată de fiu predecedat, D. S. C., nepot de fiu predecedat și D. D., nepot de fiu predecedat, fila 723.
Din analiza documentației ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/31.01.1994, filele 204, 205, 207, 54,, 56, 58, instanța constată că acest titlu de proprietate a fost emis pe numele beneficiarilor D. D., D. Th. E. și D. Gh. G., în calitate de moștenitori ai autorului comun D. T. G.. Aceeași concluzie rezultă și din raportul de expertiză tehnică judiciară topometrică realizat în prezenta cauză de către expertul tehnic judiciar S. G., fila 190.
Conform art. 47 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiilor lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.
Titlul de proprietate emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor are o naturặ juridicặ complexặ, conferitặ pe de o parte, atat de caracterul autoritặtii emitente, respectiv acela de autoritate administrativặ, cat si de procedura specialặ administrativặ de emiterea actului, iar, pe de altặ parte, de caracterul drepturilor care decurg in puterea legii din acesta, respectiv dreptul de proprietate cu toate prerogativele sale: posesia, folosinta si dispozitia.
Instanța constată că în cadrul oricărei acțiuni ce privește valabilitatea/eficacitatea oricărui titlu de proprietate, ca a oricărui act juridic, trebuie să participe toate părțile respectivului act, pentru ca acestea să-și poată asigura apărarea și pentru ca o eventuală hotărâre de desființare a acestui titlu să fie pronunțată în contradictoriu cu toate părțile.
Chemarea în judecată a tuturor părților a unui titlu de proprietate într-o acțiune ce privește eficacitatea acestui act este o necesitate juridică obiectivă, deoarece nu este de conceput ca același act să fie în același timp valabil pentru unuii dintre beneficiari și nevalabil față de alții, și totodată pentru a oferi posibilitatea de exercitare a dreptului la apărare a tuturor beneficiarilor. În acest caz coparticiparea procesuală este obligatorie, iar ignorarea acestui aspect conduce la respingerea acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale.
Prin urmare, față de efectele unei acțiuni în constatarea nulității titlului de proprietate se impune ca soluționarea unei astfel de cauze să se realizeze cu respectarea principiului dreptului la apărare al tuturor beneficiarilor cât și al principiului contradictorialității, deziderat ce nu se poate atinge în lipsa coparticipării procesuale a beneficiarului, sau după caz beneficiarilor.
Astfel instanța constată că în prezenta cauză nu participă nici în calitate de reclamanți dar nici de pârâți toți moștenitorii beneficiarului defunct al titlului de proprietate nr._/31.01.1994, D. Gh. G.. După cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 82/2001, fila 73 de pe urma acestui defunct au rămas 7 moștenitori, din care 6 moștenitori în viață, iar în prezenta cauză participă doar 3 dintre aceștia.
Constatând că în prezenta acțiune privind nulitatea Titlului de proprietate nr._/31.01.1994emis de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iași nu participă toți moștenitorii beneficiarului defunct D. Gh. G., respectiv D. G., D. A. M. și D. S. C., instanța va admite excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii și va respinge cererea de chemare în judecată ca urmare a lipsei coparticipării procesuale obligatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii, invocată din oficiu.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții D. D., cu domiciliul in .,judetul Iasi,D. M.,domiciliat in oras P. Iloaiei,..10,.,. C. M., D. D., D. P., D. D., Miaucă E. și Miaucă F.,toti cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in .,judetul Iasi, la familia D. D., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. Lețcani pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca urmare a lipsei coparticipării procesuale obligatorii.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
12 ex/08.06.2015
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 6081/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7119/2015. Judecătoria... → |
|---|








