Contestaţie la executare. Sentința nr. 7119/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7119/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 42926/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7119/2015

Ședința publică de la 26 Mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. R.

Grefier: A.-E. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 12.05.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 09.12.2014, contestatoarea . SRL a chemat în judecată pe intimata ., solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 448/2014 al B. A. C. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, aceasta a arătat, în esență, că actele de executare comunicate la data de 03.12.2014 sunt nelegale și netemeinice iar biletul la ordin în temeiul căruia s-a pornit executarea silită trebuie anulat deoarece îmbracă laturile constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

În ceea ce privește biletul la ordin, contestatoarea a arătat că la data încheierii contractului nr._ din 15.03.2007, intimata i-a pus în vedere să garanteze acest contract cu un bilet la ordin în alb semnat de administratorul societății și ștampilat, această modalitate de garantare fiind nelegală, însă contestatoarea a acceptat și a înmânat biletul la ordin în alb. În urmă cu vreo 6 ani, contestatoarea a încetat să mai colaboreze cu Banca ABN AMRO Bank, fapt pentru care a închis contul, în prezent având cont deschis la BCR Iași, astfel că biletul la ordin emis de ABM AMRO BANK și-a pierdut valabilitatea și nu putea fi învestit cu formulă executorie.

În ceea ce privește suma înscrisă în biletul la ordin, contestatoarea a precizat că o consideră nereală pentru că nu a fost completată de reprezentantul legal al societății, la data contestației având față de intimată o datorie de_,28 lei potrivit fișei client. Suma reprezentând penalități este nelegală deoarece contractul intervenit în 2007 nu mai este în vigoare, fiind valabil numai un an și nemaifiind prelungit.

Contestatoarea a susținut referitor la somație și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare că sumele stabilite cu titlu de cheltuieli trebuie anulate pentru că eroarea judiciară din acest dosar de executare prin învestirea unui bilet la ordin fără valabilitate nu îi aparține debitoarei.

În drept, au fost invocate disp.C.p.c.

În susținerea cererii, au fost anexate înscrisuri.

Contestația la executare a fost legal timbrată.

Prin precizările depuse la fila 35, contestatoarea a arătat că renunță la judecata cererii de suspendare a executării silite.

În ceea ce privește motivele de drept, contestatoarea a invocat disp. art. 711-717 C.p.c., precum și că învestirea biletului la ordin s-a făcut în cameră de consiliu și nu în ședință publică, debitoarea nefiind citată pentru a-și prezenta punctul de vedere.

Motivele de nulitate ale biletului la ordin constă în faptul că biletul la ordin nu a fost completat de reprezentantul legal al firmei, nu mai putea fi folosit ca instrument bancar și garanție la contract, suma datorată este mult mai mică.

Instanța a dispus atașarea dosarului de executare nr. 448/2014 al B. A. C., în copie conformă cu originalul.

Prin întâmpinarea formulată la data de 06.02.2015, intimata a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulate. În speță devin incidente disp. art. 712 alin.2 C.p.c., și art. 62 din Legea 58/1934, deoarece debitoarea avea deschisă calea opoziției la executare. În ceea ce privește criticile contestatoarei, intimata a precizat că debitoarea a emis biletul la ordin la data de 21.08.2014 în Iași, cu scadență la 22.08.2014, locul plății fiind Iași. La momentul introducerii la plată, biletul la ordin a fost refuzat deoarece debitoarea avea contul închis, fără a fi notificată creditoarea. Intimata a arătat că la data de 19.02.2012 între părți s-a încheiat contractul cadru prin care părțile au stabilit principiile relației contractuale, cu durată nedeterminată, prin care s-a prevăzut și o clauză penală. Față de contract, facturile emise acceptate la plată de debitoare și neachitate, intimata a completat biletul la ordin inclusiv cu penalități de întârziere. Creanța este certă, lichidă și exigibilă.

În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea părților, și a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul din 28.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității contestației la executare.

Analizând actele dosarului, prin prisma excepțiilor invocate, în temeiul art. 248 alin.1 C.p.c., instanța reține următoarele:

Prezenta cauză reprezintă un incident la executarea silită declanșată în dosarul de executare nr. 448/2014 al B. A. C., la solicitarea intimatei .. Aceasta a înregistrat cererea de executare silită la data de 06.10.2014. Raportat la disp. art.24 C.p.c., legea procesuală aplicabilă contestației la executare este cea în vigoare la data cererii de executare silită, codul de procedură civilă și Legea 58/1934 în forma de la data de 06.10.2014.

Raportat la natura cererii de chemare în judecată, motivele invocate de contestatoare în susținerea solicitării de anulare a executării silite se înscriu integral în dispozițiile legii speciale, potrivit căreia în termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare. Contestația se va introduce la instanța de executare, care o va judeca potrivit Codului de procedurã civilã, de urgențã și cu precãdere, înaintea oricãrei alte pricini. Hotãrârea pronunțatã asupra contestației va putea fi atacatã numai cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare(art. 62). Art. 63 prevede că în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19. Excepțiunile personale vor trebui sa fie grabnica soluțiune și întotdeauna întemeiate pe o proba scrisă. Excepțiunile cambiale trebuesc propuse la primul termen de înfățișare. Prin primul termen de înfățișare se înțelege primul termen la prima instanță, când procedura fiind îndeplinită, părțile pot pune concluzii în fond chiar dacă paratul sau oponentul nu se prezintă.

Simpla invocare a dispozițiilor prevăzute de codul de procedură civilă referitoare la contestația la executare, fără indicarea vreunui text legal care în aprecierea contestatorului nu a fost respectat în desfășurarea executării silite, cu ocazia încheierii actelor de executare, nu reprezintă formularea unei contestații la executare de drept comun.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare, instanța observă că prin modificările aduse de Legea 76/2012 legii 58/1934, opoziția la executare prevăzută de art.62 a fost redenumită contestație la executare, păstrându-se însă dispozițiile derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește motivele, termenul de promovare, calea de atac specifice instituției anterioare. Așadar, contrar susținerilor intimatei, potrivit Codului de procedură civilă și Legii 58/1934 în forma aplicabilă executării silite în cauză, debitoarea avea la dispoziție atât o contestație la executare întemeiată pe disp. art. 62 din legea cambiei și biletului la ordin cât și o contestație la executare întemeiată pe dreptul comun, fiecare însă cu regulile ce le caracterizează. Prin prezenta cerere, debitoarea a înțeles să invoce motivele de nevalabilitate a biletului la ordin care constituie titlul executoriu din dosarul nr. 448/2014, așadar, sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate speciale la care face referire art. 712 alin.2 C.p.c.

În ceea ce privește excepția tardivității contestației la executare, instanța observă din cuprinsul dosarului de executare că la data de 07.11.2014, executorul judecătoresc a emis somațiunea de executare potrivit art. 61, 106 din Legea 58/1934, pe care a comunicat-o debitoarei contestatoare la sediul său social, împreună cu încheierea de deschidere, procesul-verbal de cheltuieli, încheierea de actualizare, copia încheierii de încuviințare a executării silite la data de 14.11.2014(f.62).

La data de 18.11.2014, a fost emisă și somația potrivit art. 666 și 667 C.p.c., comunicată contestatoarei la 03.12.2014, împreună cu alte acte de executare și copie a titlului executoriu. (f.112)

Contestatoarea a formulat contestație la executare la data de 09.12.2014, cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la comunicarea somațiunii – termen stabilit de art. 62 din Legea 58/1934, citat mai sus -, ceea ce determină admiterea excepției tardivității invocate și respingerea contestației la executare pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimată, ca neîntemeiată.

Admite excepția tardivității contestației la executare, invocată din oficiu.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în Iași, ., ., ., cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat B. C. O., cu sediul în ., ., județul Iași, în contradictoriu cu intimata S.C. U. A. SRL, cu sediul în Cluj N., . județul Cluj,ca tardivă.

Cu drept de apel în 15 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2015.

Președinte, Grefier,

R. R. B. A.-E.

RED./TEHNORED. R.R.

4 EX./26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7119/2015. Judecătoria IAŞI