Abţinere. Sentința nr. 6332/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6332/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 41165/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6332/2015
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. L.-G. în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ SA- Sucursala AL.I.C. având ca obiect obligație de a face-constatare caracter abuziv clauze contractuale-restituire sumă - Lg. 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 04 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 11 mai 2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub nr._ reclamanta G. L. - G. în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ SA- Sucursala AL.I.C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate ca fiind abuzive următoarele clauze contractuale incluse în contractul de credit bancar nr. 395/27.04.2007, respectiv art. 5 partea finală a primei fraze și recalcularea creditului la dobânda curentă de 10,95%, astfel cum a fost stabilită în primul an de creditare, art.6 în ceea ce privește mențiunea potrivit cu care D. include costuri pe care banca la momentul semnării nu i le-a defalcat și nu i-a explicit fiecare părticica, precum comision de analiza documentației, comision de acordare credit, comision de administrare, comision de urmărire riscuri precum și alte costuri, art.9 lit.a și restituirea acestui comision care a fost perceput la data semnării contractului, art.9 lit.c și restituirea acestui comision de la data semnării contractului,art.9 lit.d și restituirea acestui comision integral, art.9 lit.e și restituirea acestui comision integral, art.9 lit.f și restituirea acestui comision integral și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a contractat cu B. Comerciala R., în baza Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.396/27.04/2007 un credit în cuantum de 33.100 lei și că la momentul semnării contractului, banca nu avea în maniera sa de colaborare, obiceiul să ofere clientului-consumator, contractul acasă pentru a fi studiat, sens în care fără a fi lămurită cu privire la clauzele contractuale inserate în cuprinsul convenției, a semnat documentul asigurată fiind de lucrătorul băncii ca este singura varianta oferita de bancă și că prevederile contractuale nu se pot negocia de niciun fel.
Reclamanta a mai arătat că în raportul juridic cu banca are calitatea de consumator și calificarea raportului juridic ca fiind unul care intră sub incidența protecției consumatorului, obligă pârâta să se abțină de la inserarea în contractele cu consumatorii a clauzelor abuzive, comerciantul trebuind să îndeplinească o . obligații printre care obligația de informare și obligația de a se abține de la a insera în contractele cu consumatorii clauze abuzive.
În ceea ce privește cerințele necesare pentru ca o clauză să fie considerată ca abuzivă, reclamanta a arătat că acestea sunt: aceasta sa fi fost negociată direct cu consumatorul, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să se fi încălcat cerințele bunei credințe.
În ceea ce privește prima cerință, reclamanta a arătat că o clauză va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale, lipsa negocierii directe cu consumatorul fiind echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și cu imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei, situație în care se află și clauzele ce fac obiectul acțiunii de față.
În ceea ce privește a doua cerință, reclamanta a arătat că aceasta este îndeplinită în cauza de față deoarece sunt statuate în favoarea băncii drepturi foarte importante ca dreptul de a modifica rata dobânzii și a diferitelor comisioane stabilite, fără a fi prevăzute în contract motivele obiective care determină o asemenea modificare, dreptul de a aplica cea mai gravă sancțiune împrumutatului (declararea ca scadent anticipat a creditului) pentru neîndeplinirea oricăror obligații de către acesta, dreptul de a alege asigurătorul cu care trebuie să contracteze împrumutatul, dreptul de a debita depozitele împrumutatului, chiar neajuns la termen în cazul plaților ratelor de către împrumutat și deoarece transferă întregul risc contractual în sarcina împrumutatului.
În ceea ce privește a treia cerință, reclamanta a arătat că îndeplinirea acesteia rezultă din comportamentul general al pârâtei și din faptul că la o parcurgere nu foarte profundă a contractului se observa facil faptul ca abunda prin fraze lungi, întortocheate, greu lizibil, respectiv caracterul literelor este mic, special prezentat astfel, pentru a obosi la lectură ochiul și pentru a deturna prin oboseală și stres atenția de la ceea ce eventual ar putea părea greu de înțeles.
Sub același aspect, reclamanta a mai arătat că nu i-a fost oferit spre consultare amănunțită contractul și nici nu i-a fost pus la dispoziție un consultant care să-i explice fiecare clauză, neavând cunoștințe de specialitate, că au fost inserate comisioanele în contract fără a i se explica și fără a i se oferi posibilitatea înțelegerii a ceea ce urma să achite, transferându-se tot riscul contractului asupra sa, contrar prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000, art.79 din Legea nr.296/2004 și a OUG nr.21/1992.
În ceea ce privește dobânda, reclamanta a arătat că modalitatea în care pârâta și-a rezervat dreptul de a revizui dobânda, ar putea transforma contractul de credit într-unul aleatoriu, sens în care a arătat că solicită obligarea băncii să-i recalculeze dobânda fixă de 10,5% pe întreg contractul.
Reclamanta a mai arătat că a semnat un contract de adeziune a căruia clauze nu au fost negociate, ci ascunse și că discuțiile erau purtate cu privire la perioada de creditare și cu privire la sumă și nicidecum cu privire la costuri, clauze ce creează, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât ele sunt abuzive.
Reclamanta a mai arătat că prin hotărârea ce se va pronunța solicită să se anuleze toate clauzele abuzive, a comisioanelor neprevăzute inițial in contract, a majorării costurilor în mod arbitrar, în general a oricăror modificări intervenite pe durata derulării contractului de credit sau a oricăror clauze abuzive, conform legii, incluse în contract, încă de la semnarea acestuia și arătate detaliat în preambulul cererii și restituirea tuturor costurilor sub forma comisioanelor și a dobânzilor calculate abuziv și la care a fost obligată, fără a fi fost întrebată înainte de semnarea contractului.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr.193/2000, OUG nr.174/2008, OUG nr. 21/1992, Regulamentul BNR nr. 3/2007, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În dovedire reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice altă probă utilă cauzei.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art.29 lit.f din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care reclamanta a depus un exemplar semnat al acțiunii, a făcut dovada calității de reprezentant convențional, a indicat cuantumul fiecărei clauze denunțate ca abuzive și a cărei contravaloare solicită a fi restituită calculate de la data contractării și până la data stingerii creditului (314,45 lei cu titlu de comision de acordare, 1390 lei cu titlu de comision de administrare credit, 8184 lei cu titlu de comision de urmărire risc, 165 lei cu titlu de comision de primă solicitare, 33 lei cu titlu de comision pentru următoarele solicitări), a indicat mijloacele de probă de care înțelege să se folosească în soluționarea cauzei, a depus un exemplar suplimentar de pe acțiune și înscrisuri în vederea comunicării, atașând în copie conformă contract de credit bancar pentru persoane fizice nr.395/27.04.2007 fila 14, act adițional fila 14, plan rambursare din 30.09.2010 filele 16-18, condiții generale de creditare filele 20-23.
Legal citată, în apărare, pârâta a formulat întâmpinare pe care a depus-o prin serviciul registratură de la data de 12.02.2015 prin care, pe cale de excepția a invocat excepția lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâtei B.
Comerciala Română SA - Sucursala AI. I. C. din Iași, excepția inadmisibilității capetelor 3 și 4 de cerere vizând restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive, excepția prescripției dreptului material la acțiune în restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobânzi și comisioane, excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzelor de la art.9 lit.d și e, excepția inadmisibilității unei acțiuni care vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze din Contracte care nu mai sunt în derulare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat, în esență, că prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 395/27.04.2007 (contractul) a acordat reclamantei un împrumut în cuantum de 33.100 lei cu o durată de rambursare de 120 de luni, contract ce a fost încheiat între bancă, pe de o parte, și G. L. G., în calitate de împrumutat, respectiv G. Nadea și G. Remo S. în calitate de coplătitori, pe de altă parte.
Arată pârâta că toate costurile contractului sunt contestate de reclamantă, deși acestea au fost acceptate de împrumutați fiind obligatorii pentru aceștia în virtutea principiului autonomiei de voință și a obligativității convențiilor, reclamanta având reprezentarea a ceea ce a semnat, fiind-i aduse la cunoștință costurile creditului atât prin contract cât și prin graficul de rambursare, fără a fi supusă vreunei presiuni sau captații din partea băncii și că este nepermis ca după mai bine de 7 ani de la data contractării, prevalându-se de abuzul de putere al comerciantului, să se solicite instanței de judecată constatarea caracterului abuziv al clauzelor unui contract încheiat de comun acord precum și restituirea unor sume de bani pe calea intervenției unui terț (instanța de judecată) în prețul contractului.
Pârâta a mai arătat că la data încheierii Contractului de credit, prin cererea nr. 4639/27.04.2007, reclamanta a solicitat băncii, închiderea cardului de credit nr._ prin refinanțare BCR, de unde rezultă că reclamanta a beneficiat anterior încheierii Contractului de credit, de alte servicii bancare având la bază tot mecanismul de creditare, sens în care nu se poate prevala în susținerea acțiunii de lipsa de experiență și necunoașterea termenilor privind dobânzile și comisioanele bancare, că la data de 25.08.2010, reclamanta a solicitat băncii aplicarea tratamentului de rescadențare a creditului contractat prin Contractul de credit, cu o rată lunară negociată pentru o perioadă de 12 luni și extinderea perioadei de creditare cu 120 de luni și ținând cont de situația financiară dificilă a împrumutatului, banca a acceptat negocierea condițiilor de restituire a creditului, în sensul micșorării ratei creditului pentru o perioadă de 12 luni și că în contextul producerii efectelor primei redactări a OUG nr. 50/2010, a propus reclamantei încheierea unui Act adițional, care nu a fost încheiat și nu a produs efecte juridice.
Pârâta a mai arătat că urmare a declarării scadenței anticipate a Contractului de credit pentru neplata ratelor de către împrumutat, a cesionat drepturile și obligațiile aferente Contractului către societatea KRUK ROMÂNIA SRL la data de 25.10.2013.
În ceea ce privește excepțiile procesuale invocate în cauză, pârâta a arătat că problemele de drept deduse judecății prin cererea principală urmează a fi analizate în lumina întregii legislații interne și comunitare referitoare la protecția consumatorilor și la raporturile contractuale ale acestora cu comercianții, că în verificarea echilibrului/ dezechilibrului contractual, instanța trebuie să pună în balanță toate plățile împrumutaților, cu toate contraprestațiile băncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității și capacității procesuale pasive a pârâtei B. C. Română SA - Sucursala Al. I. C., față de toate capetele de cerere formulate prin cererea introductivă, pârâta a solicitat admiterea acestea și respingerea întregii cereri de chemare în judecată pe toate capetele ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate și calitate procesuală pasivă, justificat de faptul că doar societatea mamă este titulara drepturilor și obligațiilor născute din contractul de credit încheiat cu reclamanta, de faptul că toate pretențiile formulate de reclamantă, nu pot privi, sub nicio formă, pe netitularul drepturilor și obligațiilor rezultând din acest contract, de faptul că subiectul care se obligă în sfera raportului juridic material este doar societatea -mamă, BCR, și nu Sucursala băncii care nu are patrimoniu propriu în baza căruia să se poată obliga, orice act semnat de prepușii băncii, fiind încheiat doar cu societatea mamă, în numele și pe seama ei, sucursala fiind un simplu dezmembrământ al societății mamă, lucrătorii din Sucursală (locul semnării contractului de credit), fiind prepușii societății mamă, în acord cu prevederile art.43 din Legea nr.31/1990 și cu practica ÎCCJ- decizia nr. 3649 din 7 ianuarie 2006.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capetelor 3, 4, 5, 6, 7 de cerere vizând restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive, pârâta a solicitat admiterea acestea justificat de faptul că premisa de la care pornește reclamanta este una greșită, sensul legislației speciale a protecției consumatorilor, nefiind acela de a distruge acordul de voință exprimat valabil la momentul semnării, ci acela de a stopa producerea efectelor considerate prea oneroase pentru consumator, și doar în măsura reechilibrării prestațiilor, și de faptul că sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv, încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității, în acord cu art. 6 alin. 1 coroborat cu art. 7 alin. 2 din Directiva Consiliului 93/13/CEE.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că în virtutea principiului pacta sunt servanda, aceste prevederi contractuale trebuie respectate, părțile fiind obligate să respecte interpretarea literală a clauzei, în considerarea căreia au încheiat contractul. Dacă instanța ar trece peste aceste aspecte, ea ar nesocoti voința reală a părților, existentă la momentul semnării contractului.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiunea în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea pretinsului caracter abuziv al clauzelor contractuale și în privința celor privind restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobândă, de comision de acordare credit, comision de administrare credit și comision de urmărire riscuri, respectiv cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării acțiunii, pârâta a solicitat admiterea acestea justificat de faptul că perioada în care o astfel de acțiune poate fi introdusă (acceptând că o atare acțiune ar fi admisibilă, ceea ce nu este cazul) este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanța dintre condițiile în care a crezut că a contractat, și condițiile pe care banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc că pasivitatea consumatorului pe o perioadă mai mare de 3 ani să fie sancționată prin aplicarea prescripției, concluzie susținută și de practica judiciară.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că în situația de față Contractul de credit a fost încheiat la data de 27.04.2007, de unde rezultă că termenul de prescripție a acțiunii în constatarea pretinsului caracterului abuziv al clauzelor acestuia, s-a împlinit, la data de 27.04.2010, cu mult timp înainte de formularea acțiunii la data de 17.11.2014.
Pârâta a mai arătat că soluția împlinirii termenului de prescripție se impune a fi reținută și în ceea ce privește capetele de cerere privind restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor pretins abuzive, deoarece este vorba despre pretenții prin care se tinde la obligarea sa la executarea unor prestații cu caracter bănesc.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzelor de la art.9 lit.d și e, pârâta a solicitat admiterea acestea justificat de faptul că reclamanta nu a avut nici la momentul introducerii acțiunii și nici în prezent un interes care să fie născut și actual și de faptul că nici reclamanta și nici coplătitorii nu a formulat o cerere de transformare a monedei împrumutului din Ron în altă monedă, spre exemplu Euro, Franci elvețieni sau Dolari americani, mecanismele de la art. 8 lit. c) și d) nefiind niciodată activate.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității unei acțiuni care vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contracte care nu mai sunt în derulare, pe temeiul de drept reprezentat de Legea nr. 193/2000, pârâta a solicitat admiterea acestea justificat de faptul că din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 193/2000 reiese fără echivoc că prevederile acesteia se aplică numai contractelor în curs de derulare și de faptul că în ceea ce privește contractului de credit încheiat cu reclamanta, acesta a fost declarat scadent anticipat în anul 2013, fiind ulterior cesionat către ., sens în care reclamanta nu mai justifică un interes legitim și actual privind solicitarea de a se constata existența unor clauze abuzive, atât timp cât contractul nu se mai află în derulare.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat, în esență, că prevederile contractuale referitoare la dobândă și la comisioane din partea specială, și din Condițiile Generale de Creditare la contractul de credit bancar încheiat cu reclamanta exprimă, în mod clar și neechivoc, componentele de cost / de preț, individualizate distinct unele de altele, din redactarea clauzelor contractuale și din structura contractului de credit reieșind clar și neechivoc fiecare componentă de cost.
Pârâta a mai arătat că fiecare comision perceput de Bancă are, rațiunea lui de a fi perceput de la împrumutat, că în spatele fiecărui comision stă câte o contraprestație a băncii, în timp ce dobânda este percepută ca simplu fruct al sumei împrumutate, cauzele juridice fiind așadar, în mod necesar, diferite, că nu trebuie pierdut din vedere contextul legislativ mai larg, în care activează instituțiile financiar - bancare, și în care acestea își pot propune oferta comercială față de toți consumatorii, dintre care, unii le devin cocontractanți / împrumutați, că specificul activității bancare îi dă o anumită marjă de acțiune și că instanța trebuie să facă o analiză corectă a contractului de credit bancar, pentru a observa, că nici măcar reclamanta, în cererea de chemare în judecată, în virtutea principiului disponibilității, pare să nu fi invocat, cu adevărat, vreo cauză care să afecteze validitatea consimțământului ei, aceasta având reprezentarea corectă a tuturor componentelor de cost ale creditului (dobânda și comisioanele contestate) și că, prin comun acord, a fost stabilită legea părților, respectiv contractul în forma în care a fost agreat și semnat inițial în acord cu art.969 Cod civil.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că dispozițiile din Legea nr. 193/2000, aduc în activul legislativ o . criterii legale suplimentare, că vin să completeze analiza juridică ce păstrează în centrul său preceptele și principiile de drept „clasice", că nu vin să înlăture elementele sine qua non de care depinde validitatea unui contract, rolul lor fiind doar acela de a înăspri rigoarea cu care se analizau condițiile „clasice" de validitate și că în acord cu art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, instanța trebuie să observe că există un preț al creditului luat, compus din dobândă (definitorie pentru orice contract de credit, și cu atât mai mult, pentru unul bancar), dar și din comisioane plătite / plătibile de împrumutați, către împrumutător, pentru serviciile pe care acesta din urmă, le prestează / le-ar putea presta, pe parcursul derulării contractului.
Cu privire la intervenția instanței de fond în mecanismul contractual-capătul 1 al cererii de chemare în judecată referitor la recalcularea creditului la dobânda curentă de 10,95% așa cum a fost stabilită de bancă în primul an, pârâta a arătat că instanța nu poate interveni în mecanismul contractual în vederea modificării dobânzii comerciale, deoarece acest lucru ar fi în contradicție flagrantă cu principiile fundamentale de drept care guvernează încheierea și efectele contractelor, respectiv cu principiul autonomiei de voință, principiul forței obligatorii, principiul irevocabilității contractului și principiul relativității efectelor contractului, aspect statuat și de practica judiciară.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că dispozițiile art.5 din contract se completează cu prevederile din Condițiile generale ale contractului de credit, că împrumutul contractat de reclamantă nu este unul în care dobânda variabilă este
stabilită în funcție de Euribor, căruia să i se aplice dispozițiile art. 2.10.b din Condițiile
generale, fiind evident că în contractul din speță, părțile au stabilit ca preț al contractului o dobânda curentă variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă, care la rândul ei se poate modifica în funcție de costul resurselor de creditare care au la bază indicele de referință EURIBOR care este influențat de gradul de lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementată de B. Națională a României, costul cu rezerva minimă obligatorie care este calculată ca procent din pasivele băncii, cum ar fi depozitele clienților, și constituie un cost al băncii, costurile de lichidate care este un element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente, costuri care se stabilesc și care au la bază Reglementări ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul.
Pârâta a mai arătat că nivelul dobânzii de referință BCR este stabilit în funcție de o . factori care se iau în considerare la calcularea acesteia care pot determina o creștere a dobânzii chiar și în cazul scăderii indicelui Euribor, ca evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale, astfel încât să reflecte costurile de refinanțare ale băncii, primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare, costul datorat riscului de țară asociat pieței locale pe piețele internaționale, costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care banca trebuie să le blocheze la BNR, costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor, modificările reglementărilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru bancă.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că pe calea acțiunii în justiție, reclamanta nu este îndreptățită să obțină, pentru împrumutați, modificarea prețului contractului prin intervenția instanțelor, că libertatea economică protejată de art. 45 din Constituția României, face parte din categoria libertăților fundamentale, libertatea contractuală fiind o libertate constituțională, contractele legal încheiate între părți făcând parte din ordinea juridică internă, că potrivit dispozițiilor legale în materia protecției consumatorului, reducerea prețului este posibilă numai în cazul în care produsul oferit consumatorului este defectuos, situație neincidentă în speță, și că intervenția instanței de fond în sensul dorit de către reclamantă ar modifica însăși prețul contractului de credit încheiat cu BCR într-un mod care ar transforma acest contract din contract cu titlu oneros în contract cu titlu gratuit (în sensul dreptului comun de liberalități), reclamanta nefiind îndreptățită să obțină concursul forței coercitive a instanței pentru a obține revizuirea prețului contractului, dobânda comercială constituind prețul contractului de credit, preț care nu poate fi determinat în mod arbitrar de un terț, fie el și instanță, aspect statuat de Înalta Curte în Decizia nr. 1905/2012 și de Hotărârea pronunțată la 14.06.2012 în Cauza C-618, de Curtea Europeană de Justiție.
În ceea ce privește faptul că dobânda și comisioanele sunt parte a obiectului contractului, pârâta a arătat că jurisprudența comunitară nu a clarificat până în acest moment problema interpretării art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CE în sensul că toate clauzele care fac vorbire de o componentă de cost (cum sunt dobânda și comisioanele în prezent contestate) sunt excluse din sfera de aplicare a criteriilor în baza cărora o clauză contractuală oarecare poate fi considerată abuzivă, pentru a fi lovită de sancțiunea juridică a nulității, că din perspectivă strict comunitară, sancțiunea este aceea a neproducerii efectelor juridice ale clauzelor considerate abuzive doar pentru viitor, pentru perioada de timp imediat ulterioară „constatării caracterului abuziv și că sancțiunea nulității clauzelor contestate de reclamantă, nici nu este aleasă în mod expres, de legiuitorul național român, astfel că este necesară interpretarea dreptului comunitar, nefiind aplicabilă în speță situația avută în vedere de CJUE în cauza C-484/08, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că dacă în 2009, pentru cauza Caja de Ahorros, la nivel principial, accentul cădea pe posibilitatea limitării principiului autonomiei de voință a părților la contract, la sfârșitul anului 2011, pentru cauza Perenicova, accentul a fost mutat pe reafirmarea principiului autonomiei de voință cu aplicația sa de libertate contractuală, vorbindu-se, chiar, de prezervarea / apărarea securității juridice a raporturilor născute din contractele încheiate cu consumatorii, recentrare spre apărarea securității juridice care trebuie urmată și de instanțele naționale pentru că, însăși CJUE a constatat în jurisprudența sa, că se pot produce derive prin absolutizarea protecției consumatorilor, că pentru respectarea noii logici a fost publicată Directiva 2011/83/UE și că rezultă, în mod indubitabil, faptul că intenția legiuitorului european a fost acea ca obiectul unui contract, descrierea acestuia, precum și raportul dintre calitate/preț, să fie excluse de la aprecierea caracterului abuziv.
Pârâta a mai arătat că din interpretarea jurisprudenței Pohotovost- C-76/2010, rezultă că elementele care configurează întinderea obligației consumatorului reprezintă costul creditului, cost ce trebuie adus la cunoștința consumatorului și care intră sub incidența excluderii prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CE, în condițiile în care clauza referitoare la acest cost este redactată într-un mod clar și inteligibil, o interpretare directă a noțiunii de „obiect" și „preț" în cazul contractelor specifice serviciilor bancare fiind efectuată de Curtea Supremă a Marii Britanii în cauza The Office of Fair Trading (Pârâți) v Abbey N. pic & Others (Reclamant), sens în care, în cazul unui contract de împrumut, acele sume care sunt percepute de bancă, dobânda variabilă ca fruct civil, iar comisioanele ca preț al serviciilor prestate de bancă, fac parte din noțiunea de „preț", astfel cum este definită în art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CE.
În ceea ce privește conformitatea clauzelor privind elementele de cost al creditului cu legile aplicabile în materia protecției consumatorilor, pârâta a arătat că, contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune"sau „contract standard pre formulat" astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, că în literatură s-a impus în unanimitate concepția care admite caracterul contractual al acestuia, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, că deși odată cu demitizarea autonomiei de voință s-a diminuat și rolul manifestării de voință, totuși consimțământul la încheierea contractului își păstrează valența și că forma tipizată a contractului, deși prezentată unui număr nelimitat de aderenți, atrage manifestări de voință distincte ale acestora și de aceea naște contracte diferite, contractul de credit bancar fiind supus unui regim juridic strict reglementat având în vedere importanța activității de creditare.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că Avizul privind accesul la credite pentru consumatori și familii: practici abuziveredactat de Comitetul Economic și Social European stabilește că una dintre principalele soluții pentru crearea unei piețe transparente a creditelor este o și mai mare standardizare a produselor de credite, că în timp ce Contractul de credit bancar presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea împrumutatului, presupune o executare uno ictu din partea sa, prestație pe care banca și-a executat-o, aspecte care trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract, că dreptul său născut la data încheierii contractului corespunde obligației corelative de plată a prețului ce incumbă reclamantei, ce include nu doar dobânda la cuantumul stabilit de părți, ci și orice alte costuri agreate de comun acord, cum sunt comisioanele și că nu ar mai subzista cauza contractului dacă obligația sa deja executată nu și-ar mai găsi echivalentul în plata prețului astfel cum a fost agreată de părți (dobânda + comisioane).
Pârâta a mai arătat că acordul în cauză nu a fost încheiat în contextul unui monopol al său asupra activității de creditare, reclamanta având libertatea de a alege orice produs bancar al oricărei instituții financiare, că ea nu este decât una dintre instituțiile financiare care desfășoară activități de creditare pe piața românească, că un cocontractant al unei bănci alege un anumit produs financiar, pe criterii diverse, intrinseci sau extrinseci dispozițiilor contractuale și că o eventuală susținere conform căreia banca ar fi impus reclamantei încheierea contractului de credit sau că ar fi obținut semnarea lui prin dol sub orice formă, este departe de adevăr, reclamanta trebuind să-și respecte obligațiile contractuale așa cum și banca a făcut-o.
În ceea ce privește clauza privind dobânda, pârâta a arătat că nu este abuzivă deoarece această clauză a fost negociată, a fost introduse în contract cu bună-credință și deoarece nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților la contract.
În ceea ce privește prezumția de caracter abuziv a tuturor clauzelor ce sunt redactate în prealabil (înainte de momentul propriu-zis al semnării contractului), pârâta a arătat că aceasta este doar o prezumție simplă, instituită de art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, și nu una absolută, că Legea nr. 193/2000 nu reia dispozițiile acestui articol, astfel că trimiterea poate fi făcută doar la norma juridică de drept comunitar derivat, că interpretarea sistemică și teleologică a art. 3 din Directiva 93/13/CEE duce la concluzia că în sistemele de drept ale statelor membre, și mai larg, în ordinea juridică comunitară, contractele de adeziune nu sunt interzise de plano și, prin urmare, nici considerate ilicite, de plano, fiind posibil ca o clauză, chiar dacă nu este negociată, să nu fie, totuși, abuzivă, pentru că nu sunt întrunite celelalte condiții repertoriate pentru clauzele abuzive.
În ceea ce privește cerința negocierii, pârâta a mai arătat că reclamanta a avut la dispoziție mai multe pârghii contractuale pentru a influența negotium-ul părților, prezentând relevanță din perspectiva directivei ca cel protejat să fi putut negocia și că o negociere cu forța, care să fie începută intempestiv de bancă, chiar și împotriva disponibilității împrumutatei (care se grăbea să obțină suma de bani, trecând ea însăși peste etapa negocierii) nu este avută în vedere de textul comunitar.
În ceea ce privește cerința bunei credințe, pârâta a arătat că în acord cu interpretarea corectă a considerentului al 16-lea al Directivei 93/13/CEE și potrivit opțiunii reclamantei din momentul contractării, dobânda curentă era de 10,95% pe an și era revizuibilă semestrial, dobânda curentă formată din dobânda de referință revizuibilă semestrial, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă o marjă fixă de 1,20 pp, mecanism de calcul al dobânzii, cunoscut de reclamantă la momentul semnării contractului.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că dobânda de referință revizuibilă semestrial a băncii, se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, fiind independentă de voința acesteia, și are la bază elemente ca indicele reprezentând evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale, care reflectă costurile de refinanțare ale băncii (Euribor/Robor), primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare, costul datorat riscului de țară asociat pieței locale pe piețele internaționale, costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care banca trebuie să le blocheze la BNR, costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor, modificările reglementărilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru bancă, costuri care se stabilesc și au la bază Reglementări ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul, băncilor fiindu-le permis, potrivit dispozițiilor legale aplicabile contractului, să acorde credite în raport de o dobândă de referință proprie.
Pârâta a mai arătat că nu se poate susține că dobânda a fost modificată unilateral de către ea și nici nu se poate vorbi de un dezechilibru între contraprestații, reclamanta datorând numai sumele ce constituie costul contractului, calculat în modul și după criteriile la care acesta a consimțit, în condițiile în care depozitele băncii nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, banca trebuind să ia credite de la alte bănci, împrumuturi care generează costuri suplimentare care diferă de la o țară la alta, și de la o bancă la alta, modificările unilaterale ale dobânzii fiind firești, fiind rezultatul fluctuațiilor înregistrate de dobânda variabilă la care s-a convenit, variația dobânzii fiind reglementată chiar în cuprinsul contractului, la fel ca și posibilitatea băncii de a modifica cuantumul acesteia în funcție de costul resurselor de creditare și că Legea nr. 193/2000 interzice băncilor modificarea unilaterală a contractului (deci a clauzelor contractuale), iar nu a nivelului dobânzii variabile, ea nemodificând niciodată contractul, ci doar a perceput dobânda variabilă, calculată cu respectarea strictă a clauzelor contractuale agreate de părți.
În ceea ce privește clauzele privind comisioanele, pârâta a arătat că nu sunt abuzive deoarece costurile activității de creditare, ca activitate financiar-bancară cu un caracter complex și care se prelungește pe o perioadă de timp îndelungată, cuprind și alte elemente în afară de dobândă care reprezintă numai echivalentul lipsei de folosință a capitalului, deoarece pentru bănci, activitatea de creditare presupune punerea în mișcare a unui mecanism complex, care dă naștere unor costuri de natură extrem de variată, depinzând atât de factori interni, cât și de o . factori externi și deoarece, pentru a-și asigura resursele financiare necesare, instituțiile de credit instituie o . comisioane menite a compensa o parte din costurile activității de creditare, precum costurile cu analiza dosarului de creditare în vederea acordării creditului (comisionul de acordare), costurile de administrare a creditelor deja acordate (comisionul de administrare), costurile de punere la adăpost în privința riscului de neplată a creditului (comisionul de urmărire riscuri), precum și costurile aferente fiecărei solicitări de transformare a creditului dintr-o valută în alta (comisionul pentru prima și următoarele solicitări), comisioanele fiind recunoscute ca făcând parte din costul total al creditului atât în legislația internă cât și în cea europeană.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că nivelul comisioanelor a fost stabilit prin convenția părților, în funcție de aprecierea subiectivă a acestora, că prin semnarea contractului, reclamanta și-a asumat obligația de a suporta pe lângă dobândă, și comisioanele în cuantumul și modalitatea de plată prevăzute atât în contract cât și în graficul de rambursare, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor și că instanța urmează să constate că valoarea acestor comisioane nu s-a modificat pe parcursul derulării Contractului, aspect care nu a fost și nici nu poate fi contestat de către reclamantă.
În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de acordare credit, pârâta a arătat că acestea nu sunt abuzive, deoarece comisionul de acordare credit este unanim recunoscut de prevederile incidente în materia contractelor financiar-bancare și protecția consumatorului, deoarece se achită o singură dată, pentru operațiunile realizate de angajații băncii cu ocazia acordării creditului, operațiuni ce presupun efectuarea unui număr mare de verificări și parcurgerea unui volum semnificativ de documente, deoarece acesta acoperă costurile băncii generate de procesarea și analiza temeinică a dosarului clientului, de verificarea bonității acestuia și a garanțiilor oferite, de deschiderea contului de credit, de comisioanele acordate intermediarilor, deoarece nivelul comisionului este determinat ca procent din valoarea creditului acordat tocmai pentru a se asigura un echilibru just între prestația bănci și cea a clienților, deoarece este de notorietate faptul că B. trebuie să se asigure că, pe întreaga perioadă de acordare a creditului, gradul total de îndatorare a solicitanților se încadrează în nivelul maxim admis aplicabil acestuia, eforturi financiare care trebuie să aibă o contraprestație pecuniară din partea împrumutatului, deoarece obiectul verificărilor sale a fost însăși situația reclamantei, operațiuni efectuate cu consimțământul său expres, în urma unui proces de negociere și cu asumarea suportării costurilor aferente și deoarece nicio prevedere legală în vigoare la momentul încheierii Contractului de credit nu interzicea perceperea unui asemenea comision.
În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de administrare, pârâta a arătat că acestea nu sunt abuzive, deoarece acesta se percepe pentru administrarea contului de credit și deoarece cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului, fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului și fiind firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că diligențele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni, că lucrătorii băncii care asigură pentru bancă prestația din spatele comisionului de administrare, nu muncesc mai puțin atent, sau, pur și simplu, mai puțin, atunci când „administrează" evoluția creditului, doar pentru că soldul scade permanent, că nici întreținerea sistemelor informatice nu costă mai puțin în funcție de soldul rămas de achitat de împrumutat și că este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ, și nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.
În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de transformare, pârâta a arătat că acestea nu sunt abuzive, deoarece aceste se percepe numai ca urmare a negocierii încheierii unui act adițional în vederea transformării creditului dintr-o valută într-alta, numai la data semnării unui act adițional și reprezintă echivalentul serviciului prestat de Bancă pentru reorganizarea creditului într-o altă valută decât cea negociată inițial.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că acest comision acoperă, costurile băncii generate de reorganizarea creditului și a tuturor elementelor adiacente acestuia ca urmare a solicitării împrumutaților, că nivelul comisionului este determinat ca procent din valoarea creditului acordat tocmai pentru a se asigura un echilibru just între prestația băncii și cea a clientului în condițiile în care schimbarea valutei creditului presupune o regândire a acestuia, ofertele Băncii fiind de obicei particularizate în funcție de valuta în care se acordă creditul, că acest comision se încasează numai la data încheierii actului adițional, motiv pentru care se exclude de plano absența unei negocieri a băncii cu reclamanta în acest sens și că o modificare care să antreneze perceperea unui astfel de comision este dependentă de manifestarea de voință a reclamantei în acest sens și de încheierea unui act adițional (care implică existența unei negocieri a părților).
În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de urmărire riscuri calculat la valoarea creditului, pârâta a arătat că acestea nu sunt abuzive, deoarece instanța trebuie să parcurgă aceleași etape ca și în cazul comisionului de administrare în ceea ce privește raportarea la dreptul aplicabil, cu mențiunea că reclamanta contestă, aici, chiar rațiunea perceperii acestui tip de comision, deoarece unghiul din care aceasta trebuie să analizeze existența / inexistența rațiunii perceperii unui astfel de comision trebuie să fie unul care să aibă în vedere fundamentul comisionului în cauză, pentru a putea verifica dacă se confundă cu cel de administrare, fie chiar și parțial și deoarece nu avem de a face cu o singură operațiune, comună, de administrare și de urmărire a riscurilor, fiind două seturi de operațiuni distincte, efectuate de lucrători / departamente din cadrul oricărei bănci.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că în timp ce administrarea creditului are în vedere toate acele operațiuni bancare (în sensul că sunt efectuate de lucrători ai băncii, pentru bancă - profesionist al creditului) care sunt desfășurate pe întreaga durată a creditului pentru corecta și la timp parcurgere a tuturor etapelor creditului, operațiuni care țin, toate, strict, de relația contractuală dintre bancă și împrumutat, urmărirea riscurilor presupune un alt set de operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutatului în legătură cu acele evenimente din piață bancară, ce pot impacta capacitatea acestuia de rambursare a creditului, operațiuni mai complexe, decât simpla administrare și care impun analiza evoluției creditului, în contextul mai larg, al activității băncii împrumutătoare, precum și al evoluțiilor de pe piața interbancară, reprezentate de intervențiile pe care B. centrală le poate avea pentru a modifica anumiți parametri (cum ar fi de exemplu cursul valutar, deosebit de important pentru creditele în monedă străină) dar și de intervențiile altor bănci.
Pârâta a mai arătat că ea nu poate face abstracție de specificul sectorului de activitate bancară, că nu poate acorda un împrumut, pentru a se dezinteresa de evoluția pieței, de după momentul văzut uno ictu, al semnării contractului de credit, banca trebuind să urmărească riscurile ce vin dinspre piață, deci din afara relației contractuale cu împrumutatul, care îi pot afecta capacitatea de rambursare, că nicio altă garanție, înscrisă în contract, nu acoperă aceste riscuri, urmărite în contul comisionului de urmărire riscuri, pentru riscuri diferite, banca percepând componente diferite de cost, că garanțiile imobiliare aduse de client acoperă riscul insolvabilității acestuia, codebitorii, fiind menționați pentru a suplini sarcina de plată (temporar sau definitiv), iar asigurările de viață, pentru a acoperi riscul capital al dispariției împrumutatului, că riscurile urmărite în contul comisionului cu același nume, vin dinspre piață spre relația contractuală dintre bancă și împrumutat, neîncetând pe durata contractului, chiar dacă soldul scade și că oricât de mare ar fi împrumutul luat, și oricât de repede ar scădea soldul acestui împrumut, piața interbancară va evolua în ritmul și după regulile ei, setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionului de urmărire a riscurilor fiind necesar, spre folosul clientului care nefiind profesionist, nu ar ști cum să se pună la adăpost, proporțional și adecvat față de pericolul potențial repertoriat pe piață și fundamental diferit de setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionul de administrare.
În ceea ce privește lipsa unei definiții în cuprinsul propriu-zis al contractelor de credit, pârâta a arătat că aceasta este o condiție impusă fără temei legal, articolul 4 din Legea nr. 193/2000 nevorbind despre o astfel de obligație de a defini termenii utilizați, comisionul fiind comision, iar riscurile fiind cele de pe piață (pentru că ele nici nu ar putea fi același pentru care se constituie garanții, se aduc codebitori, sau se încheie asigurări de viață), că la cea mai simplă analiză, consumatorul cu înțelegere medie, nemaivorbind de cei avizați, putea înțelege că toate aceste componente de cost țin de riscuri legate de persoana sa, în timp ce piața bancară are și ea riscurile ei și că acest risc trebuie urmărit atent, cu cea mai mare implicare și promptitudine posibile, instanța trebuind să respingă cererea introductivă, prin raportare la efectivitatea prestației băncii, specificul operațiunilor de urmărire a unor riscuri foarte reale și din cele mai complexe, și nu în ultimul rând prin raportare la dispozițiile legale aplicabile.
În ceea ce privește anularea clauzelor contestate, pârâta a arătat că o atare soluție ar conduce la nerespectarea dreptului său la proprietate privată și la libertate economică și la negarea speranței legitime de câștig a băncii, constând în dobânzile și comisioanele agreate de către părți, deoarece aceste câștiguri nu sunt niciodată ipotetice, ci reprezintă consecința executării obligațiilor în mod liber asumate de către reclamantă.
Sub același aspect, pârâta a mai arătat că pe lângă prevederile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anularea clauzelor în mod netemeinic criticate ar cauza o lezare directă a prevederilor art.16 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europeneși a art.45 din Constituție, că dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu pot restrânge exercitarea acestei libertăți, lipsind banca de beneficiile activității sale, de câștigul prefigurat și urmărit în mod legal, în condițiile specifice unei economii de piață și că admiterea acțiunii ar genera nu doar abuzuri față de bancă la nivel particular, dar și grave dezechilibre în ordinea juridică, ajungându-se, treptat, la negarea principiului autonomiei de voință în ceea ce privește o categorie vastă și răspândită de acorduri contractuale și la producerea de prejudicii substanțiale unui întreg sector economic.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu prevederile art. 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, dispozițiile Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, dispozițiile Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice în vigoare la momentul încheierii contractului, art. 969 și urm Cod civil, Decretul nr.167/1958, celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul întâmpinării, Noul Cod Civil, Noul Cod de procedură civilă, precum și principiile de drept în care își are sediul materia.
În dovedire, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei și orice alte probe a căror utilitate ar ieși din dezbateri, atașând în copie conformă circulară nr.89/28.11.2007 fila 61, transmitere reglementări interne BCR către BNR fila 63, raportul BNR referitor la rata medie a dobânzii comerciale în depozite fila 65, explicații BCR privind modificări ale dobânzii variabile filele 67-73, dovadă informare la sediile BCR privind diferite tipuri de dobândă fila 75, modificarea procedurii rescadențarea creditelor persoane fizice filele 77-90, procedură-rescadențare credite persoane fizice angajate în sectorul public filele 92-93, adresă ANPC nr.1048/29.07.2010 fila 95, Hotărâre CJUE-C-137/08 filele 97-101, avizul comitetului economic și social european privind accesul la credite pentru consumatori și familii filele 103-105, evoluția dobânzii de referință variabilă BCR în perioada 2007-2014, componența dobânzii variabile filele 107-110, Buletinul lunar aferent perioadei martie 2007-decembrie 2010 referitor la evoluția dobânzii comerciale în spațiul EURO filele 111-131, Hotărâre CJUE-C-618/10 filele 133-140, componența comisioanelor aplicabile creditelor filele 142-145, opinii filele 147-149, Hotărâre CJUE-C-26/13 filele 151-168, dosarul de creditare al reclamantei filele 170-290.
Întâmpinarea a fost comunicată reclamantei care nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin serviciul registratură de la data de 15.04.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei notificări reclamantă filele 296-319 și contract cesiune nr.174/25.10.2013 filele 320-338.
La termenul din 18.05.2015, ca urmare a poziției procesuale a părților cu privire la necesitatea introducerii în cauză a numiților G. REMO-S., G. NADEA, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei coparticipării procesuale active a numiților G. REMO-S., G. NADEA, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.
La același termen, pârâta a depus la dosarul cauzei factura . nr._/19.02.2005, extras de cont din 30.04.2015 filele 343-344.
Reclamanta, prin apărător, a depus concluzii scrise la dosarul cauzei prin care, în esență, a arătat că în acord cu prevederile art.78 Cod procedură civilă, rolul activ al instanței de judecată și principiul aflării adevărului prevalează în fața principiului disponibilității, că mandatul de avocat o privește doar pe ea și nu și pe numiții G. REMO-S., G. NADEA și că implicarea fără nicio consultare prealabilă sau aducere la cunoștință din partea instanței de judecată către cei doi plătitori, ar presupune o asumare a tuturor efectelor juridice pe care le presupune câștigarea sau pierderea cauzei, apărătorul neputând încuviința ca cei doi plătitori, în lipsa unui acord al lor făcut expres, să figureze ca reclamanți, decât în situația în care instanța de judecată îi introduce din oficiu în virtutea rolului activ.
Analizând cu prioritate, în acord cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, excepția lipsei coparticipării procesuale active a numiților G. REMO-S., G. NADEA, excepție invocată de instanță din oficiu la termenul din 18.05.2014, excepție de fond, absolută și dirimantă, apare ca întemeiată și urmează a fi admisă ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, la data de 27.04.2007, reclamanta G. L. – G., în calitate de împrumutat, numiții G. REMO-S., G. NADEA, în calitate de coplătitori, și pârâta B. C. ROMÂNĂ SA prin Sucursala AL.I.C., în calitate de bancă, au încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 395 (Convenția) prin care primii, au obținut de la cea din urmă, suma de 33.100 lei cu titlu de credit de trezorerie nenominalizat, pentru o perioadă de 120 luni care se calculează de la data primei trageri din credit, astfel cum rezultă din art.1 și 2 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.395/27.04.2007 filele 174-178, contract ce a fost modificat prin actul adițional la data de 29.09.2010 fila 259.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta G. L.- G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ SA- Sucursala AL.I.C., ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, să constate ca fiind abuzive următoarele clauze contractuale incluse în contractul de credit bancar nr. 395/27.04.2007, respectiv art. 5 partea finală a primei fraze și recalcularea creditului la dobânda curentă de 10,95%, astfel cum a fost stabilită în primul an de creditare, art.6 în ceea ce privește mențiunea potrivit cu care D. include costuri pe care banca la momentul semnării nu i le-a defalcat și nu i-a explicit fiecare părticica, precum comision de analiza documentației, comision de acordare credit, comision de administrare, comision de urmărire riscuri precum și alte costuri, art.9 lit.a și restituirea acestui comision care a fost perceput la data semnării contractului, art.9 lit.c și restituirea acestui comision de la data semnării contractului, art.9 lit.d și restituirea acestui comision integral, art..9 lit.e și restituirea acestui comision integral, art.9 lit.f și restituirea acestui comision integral.
Conform art. 7.1 lit. d din condițiile generale ale convenției, împrumutatul și coplătitorii se obligă să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele aferente la termenele scadente prevăzute în graficul de rambursare.
La termenul din 18.05.2015, instanța, în temeiul rolului activ și a prevederilor art.78 Cod procedură civilă, a pus în discuția părților, necesitatea introducerii în cauză în calitate de introduși în cauză, a numiților G. REMO-S., G. NADEA, față de care părțile inițiale au arătat că se opun.
În drept, potrivit art.32 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru a se promova o acțiune în justiție, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții, și anume, capacitate procesuală, calitate procesuală, afirmarea unui drept recunoscut de lege, actual și exercitat cu bună credință și afirmarea unui interes legitim, actual, direct și personal.
Potrivit art.36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului, respectiv obligației unei persoane de a participa ca parte în proces. Această justificare nu presupune stabilirea existenței unui drept subiectiv sau a unei obligații, ca element al raportului juridic. Pe cale de consecință, calitatea procesuală reprezintă în esență titlul legal ce îndreptățește o persoană să figureze în calitate de reclamant sau pârât în cadrul unei acțiuni în justiție.
Potrivit art. 249 Cod procedură civilă reclamantul (în speță reclamanta) are obligația justificării atât cu privire la calitatea procesuală activă, cât și cu privire la cea pasivă.
Potrivit art.59 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.
Potrivit art.78 alin.2 Cod procedură civilă, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.
Textul art.59 Cod procedură civilă, reglementează litisconsorțiul sau coparticiparea procesuală, care, față de poziția părților în proces, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Coparticiparea procesuală activă reprezintă transpunerea în plan procesual a pluralității subiectelor active a raportului juridic civil substanțial. În principiu, în funcție de rolul voinței părților în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, dar sunt situații în care, având în vedere natura litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară.
Deși coparticiparea procesuală activă prezintă de regulă un caracter facultativ, aceasta dobândește caracter obligatoriu atunci când subiectele se găsesc într-un raport juridic unic și indivizibil care impune soluționarea unitară a litigiului cu privire la toți coparticipanții printr-o singură hotărâre. Este cazul spre exemplu a proceselor privitoare la sistarea stării de indiviziune, litigiu unde trebuie să participe toți coproprietarii, întrucât, în caz contrar, partajul este nul.
În cazul actelor juridice, pentru existența coparticipării procesuale obligatorii, trebuie ca persoanele semnatare ale actului juridic să fie unite printr-un drept sau o obligație comună sau ca între drepturile și obligațiile părților să existe o strânsă legătură.
Distincția dintre litisconsorțiul facultativ și cel necesar prezintă importanță și pentru speța de față prin eliminarea clauzelor contractuale abuzive, prevăzute de art. 5 partea finală a primei fraze, art.6, art.9 lit.a, art.9 lit.c, art.9 lit.d, art.9 lit.e, art.9 lit.f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.395/27.04.2007.
Așadar, în cadrul oricărei acțiune ce privește valabilitatea clauzelor unui contract de împrumut, cum este cazul contractului nr. 395/27.04.2007, trebuie să participe toate părțile respectivului act juridic, pentru ca acestea să-și poată exprima poziția procesuala și pentru ca o eventuală hotărâre de desființare a unei clauze contractuale să fie pronunțată în contradictoriu cu toate părțile semnatare.
În prezenta cauză, coparticiparea procesuală activă este obligatorie, întrucât nu se poate reține că același contract de credit poate fi anulat, fie și doar parțial, pentru o parte și poate să rămână valabil pentru o altă parte, întrucât atât împrumutata cât și coplătitorii sunt uniți printr-o obligație comună, în acord cu prevederile art. 7.1 lit. d din condițiile generale ale convenției și întrucât pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă în materia actelor juridice.
În aceste condiții, ne aflăm în fața unei coparticipări procesuale active subiective și obligatorii, derogatorie de la regula generală potrivit căreia coparticiparea este facultativă, obligativitatea coparticipării reieșind din faptul că toate cele trei persoane menționate în convenție sunt în legătură, având drepturi și obligații egale, legătură ce presupune o soluționare unitară a litigiului.
Cu toate acestea, prezenta cauză care are ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute de art. 5 partea finală a primei fraze, art.6, art.9 lit.a, art.9 lit.c, art.9 lit.d, art.9 lit.e, art.9 lit.f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.395/27.04.2007, este formulată doar de împrumutat, reclamanta G. L. – G., și nu și de coplătitorii G. REMO-S., G. NADEA, deși conform art. 7.1 lit. d din condițiile generale ale convenției, împrumutatul și coplătitorii se obligă să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele aferente la termenele scadente prevăzute în graficul de rambursare.
Așadar, promovarea sau soluționarea cauzei în contradictoriu cu toți semnatarii convenției este o necesitate juridică obiectivă, deoarece nu este de conceput ca același act, expresie a unuia și aceluiași consimțământ să fie în același timp valabil pentru o parte și nevalabil față de cealaltă, drepturile și obligațiile părților derivând din contractul de credit fiind indivizibile. Prin urmare, se impunea formularea cererii de chemare în judecată și de către numiții G. REMO-S., G. NADEA, iar ignorarea acestui aspect urmează a conduce la respingerea acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale.
Constatând că în prezenta acțiune privind nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 5 partea finală a primei fraze, art.6, pct.9 lit.a, pct.9 lit.c, pct.9 lit.d, pct.9 lit.e, pct.9 lit.f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.395/27.04.2007, nu participă toate părțile acestui contract, având în vedere existența litisconsorțiului activ obligatoriu, având în vedere că părțile inițiale s-au împotrivit la introducerea în cauză a numiților G. REMO-S., G. NADEA și apreciind că prezenta pricină nu poate fi soluționată fără participarea acestora, excepția invocată apare ca întemeiată, urmând ca acțiunea să fie respinsă pentru lipsa coparticipării procesuale active a numiților G. REMO-S., G. NADEA.
În ceea ce privește susținerea reclamantei din concluziile scrise potrivit căreia mandatul de avocat o privește doar pe ea și nu și pe numiții G. REMO-S., G. NADEA și că implicarea fără nicio consultare prealabilă sau aducere la cunoștință din partea instanței de judecată către cei doi plătitori, ar presupune o asumare a tuturor efectelor juridice pe care le presupune câștigarea sau pierderea cauzei, apărătorul neputând încuviința ca cei doi plătitori, în lipsa unui acord al lor făcut expres, să figureze ca reclamanți, apare ca neîntemeiată în condițiile în care prevederile art.78 alin.2 tz.II sunt explicite, fiind necesar acordul unei din părțile inițiale și nu a terților, pentru introducerea acestora în cauză.
În ceea ce privește susținerea reclamantei din concluziile scrise potrivit căreia instanța de judecată introduce din oficiu terții în virtutea rolului activ, apare ca neîntemeiată în condițiile în care prevederile art.78 Cod procedură civilă sunt explicite cu privire la pașii de urmat în situația în care instanța constată existența unui litisconsorțiu obligatoriu, cât și cu privire la consecințele juridice ale opunerii părților la lărgirea cadrului procesual.
În temeiul art.451 și urm. Cod procedură civilă, având în vedere soluția de mai sus, în raport de care reclamanta apare ca fiind în culpă procesuală și având în vedere că reclamantă urmează a cădea în pretenții, cererea sa de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare; cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată apare ca neîntemeiată și prin raportare la faptul că reclamanta nu a făcut dovada suportării acestora, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că deși reclamantă urmează a cădea în pretenții, văzând și dispozițiile art. 451 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei, deoarece nu a făcut dovada suportării acestora, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă, factura . nr._/19.02.2005 și extras de cont din 30.04.2015 filele 343-344 neputând constitui o dovadă în acest sens atât timp cât nu individualizează cauza civilă de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei coparticipării procesuale active a numiților G. REMO-S., G. NADEA, excepție invocată de instanță din oficiu.
Respinge acțiunea având ca obiect obligație de a face-constatare caracter abuziv clauze contractuale-restituire sumă formulată de reclamanta G. L. G. CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. P. din Iași, ., .,., prin reprezentant convențional av.D. Plamadeala în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A.-Sucursala AL.I.C. J_, CUI_, cu sediul în București, ..5, sector 3, București și cu sediul procesual ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, din București, Complex Bucharest Business Park, ..1A, ., sector 1, București, prin reprezentant convențional SCA N. N. D. KINGSTON PETERSEN, pentru lipsa coparticipării procesuale active a numiților G. REMO-S., G. NADEA.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E. L. M. S. M.
Red.Tehnored.
E.L.A.- 08.06.2015
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7119/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6825/2015. Judecătoria... → |
|---|
