Plângere contravenţională. Sentința nr. 7270/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7270/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 7270/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier N. M. D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7270

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent I. C. - I. în contradictoriu cu intimat I.P.J. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 26.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 09.04.2015, 24.04.2015, 08.05.2015, 22.05.2015 și pentru azi, când,

INSTANȚA,

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul_, petentul I. C. I. a solicitat anularea procesului/verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 10.09.2014 de I. Iași, Biroul Rutier și anularea măsurii complementare a suspendării permisului de conducere.

Plângerea a fost legal timbrată.

În motivarea plângerii, depusă la dosar doar după ce i s/a pus în vedere să complinească această lipsă petentului, care și/a angajat și un apărător, se arată că, atunci când petentul a ajuns la trecerea de cale ferată BAJTM cu autoturismul pe care îl conducea, din față îi bătea soarele, așa că a oprit, s/a asigurat, a constatat că barierele sunt ridicate și a început traversarea liniilor de cale ferată și doar atunci când aproape termina traversarea, a observat că barierele au făcut o oscilație de câteva grade, fără a coborî pentru a nu mai permite accesul și a ajuns de partea cealaltă a liniilor de cale ferată.

Legal citat, intimatul, prin reprezentanții săi legali, a înaintat la dosar documentația aferentă procesului-verbal de contravenție contestat și întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, deoarece petentul, atunci când a ajuns cu autoturismul pe care-l conducea la trecerea la nivel cu calea ferată BJATM, nu a oprit, deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune.

Apărătorul petentului a vizionat CD-ul înaintat la dosar de către intimat, dar a solicitat audierea unui martor, deoarece din înregistrare nu reiese că s-au aprins luminile roșii de la barieră, probă admisă de către instanță.

Martorul propus de petent a declarat că era împreună cu petentul în mașină, întorcându-se de la serviciu, iar, când au ajuns la bariera de la trecerea cu calea ferată, semnalele acustice nu erau în funcțiune, însă nu a văzut, pentru că era pe bancheta din spatele mașinii, dacă semnalele luminoase erau în funcțiune.

Constatând că de pe înregistrarea de pe CD-ul depus la dosar de către intimat se observă cu certitudine că semnalele luminoase erau în funcțiune în momentul în care petentul a început traversarea căii ferate cu autoturismul pe care-l conducea, văzând și prevederile OG nr. 2/2001 republicată și ale art. 102 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 195/2002 rep., instanța urmează a respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul I. C. I., din Iași, ., ., . ales la Cabinet avocat V. I. - G., din Iași, ., ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 10.09.2014 de I. IAȘI, B.R.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 28.05.2015, în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.O.M./Teh.U.E.

4 ex./27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7270/2015. Judecătoria IAŞI