Plângere contravenţională. Sentința nr. 7640/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7640/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 7051/279/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – judecător M. A.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7640

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. O. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, având ca obiect plângere contravențională (OUG 195/2002R) CP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13 Mai 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 29 Mai 2015 și ulterior pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că la data de 29.07.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., sub nr. de dosar_, plângerea promovată de petentul B. O., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2014, solicitând anularea acestuia.

În fapt motivează petentul că în urma faptului că a pierdut controlul volanului nu au existat victime și nici pagube materiale la terți ci doar avarierea autovehicului său, astfel că amenda aplicată putea fi înlocuită cu avertisment, în condițiile în care pagubele propriului autoturism sunt foarte mari.

Plângerea, formulată în termen legal și timbrată cu taxă de timbru de 20 de lei, a fost însoțită de copii certificate după permis de conducere, proces verbal de contravenție contestat, chitanța cu care face dovada achitării amenzii aplicate prin procesul verbal.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

La primul termen de judecată, instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Piatra N., având în vedere locul săvârșirii pretinsei contravenții.

Părțile nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la excepția invocată.

Prin sentința civilă nr. 740/2015 a Judecătoriei Piatra N., a fost admisă excepția de necompetență teritorială, fiind declinată competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Iași.

Pe rolul Judecătoriei Iași, plângerea a fost înregistrată la data de 23.03.2015.

Nu s-a solicitat administrarea altor probe în cauză.

Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/2014, petentul B. O. a fost sancționat cu 6 puncte amendă în valoare de 540 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 al. 1 pct. 9 din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 23.07.2014, la ora 16.20, în localitatea B., a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe direcția P. Iloaiei - Tg. F., iar la ieșirea din localitatea B. a pătruns în curbă și nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Procesul verbal a fost semnat de petent, fără a se formula obiecțiuni.

Analizând legalitatea procesului-verbal întocmit, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Analizând temeinicia aceluiași procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.

Potrivit art. 101 al. 1 pct. 9 din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament.

Instanța constată că petentul nu a negat săvârșirea contravenției, ci a solicitat reindividualizarea sancțiunii.

Cu privire la reindividualizarea sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 7 din OG 2/2001, avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

În cauza de față, instanța apreciază că fapta petentului nu poate fi considerată ca având o gravitate redusă, iar împrejurarea că fapta sa nu a avut ca rezultat decât avarierea propriului autoturism nu poate constitui motiv pentru înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment.

Apreciind că petentul se face vinovat de contravenția reținută și că sancțiunea a fost corect individualizată – petentului aplicându-i-se sancțiunea în cuantumul minim prevăzut de lege, instanța va respinge plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea promovată de petentul B. O., domiciliat în Piatra N., .. 40, ., ., CNP_, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2014 întocmit de IPJ Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

Pentru grefier aflat în concediul de odihnă,

semnează grefierul șef al secției civile,

Red / Tehnored. A.M

4 exemplare /02.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7640/2015. Judecătoria IAŞI