Plângere contravenţională. Sentința nr. 9386/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9386/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 9386/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9386/2015
Ședința publică de la 13 Iulie 2015
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE C. E.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul R. S. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI, având ca obiect plângere contravențională ., nr._
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică in data de 29.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 06.07.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe acestei instanțe la data de 26.02.2015 sub nr._, petentul R. S. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 12.02.2015 încheiat de către un agent din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Secția 1 Poliție, solicitând anularea acestuia.
În motivare, petentul a arătat, în esență, faptul că societatea . desfășoară activitate într-un număr de 23 de puncte de lucru pe teritoriul Municipiului Iași, spații ce aparțin societății ., iar bunurile necesare desfășurării activității aparțin acestei din urmă societăți, cu excepția aparatelor și licențelor pentru jocuri. Novotronic SRL, în calitate de deținătoare a spațiilor și bunurilor a organizat activitatea de pază, arătând că toate punctele de lucru sunt prevăzute cu seifuri pentru valorile monetare, au montate butoane de panică și telecomenzi mobile, de panică.
Petentul arată că la data de 12.02.2015 a fost întocmit procesul-verbal atacat, în care se reține faptul că nu a respectat măsurile minimale de securitate pentru 3 puncte de lucru. Susține că deși s-a reținut săvârșirea a trei contravenții s-a aplicat o singură sancțiune, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 10, alin. 1 din OG 2/2001.
Un alt motiv de nelegalitate invocat constă în aceea că descrierea faptei este defectuoasă, nefiind lizibil tot textul, ceea ce impietează asupra posibilității instanței de a analiza legalitatea sancțiunii, iar pe de altă parte, fapta, așa cum este descrisă, nu se încadrează în dispozițiile art. 3, alin. 1.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, ținând cont de buna-credință a societății în respectarea dispozițiilor privind paza obiectivelor.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și audierea unui martor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001, art. 4 din Legea 554/2004, Legea 333/2003, HG 301/2012 și Codul de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru conform OUG 80/2013 și a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, acesta a arătat că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate și temeinicie.
În dovedire, a depus înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 și HG 301/2012.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei următoarele: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 12.02.2015, dovada de comunicare, extrase ORC, factură fiscală, proces-verbal din data de 09.02.2015, raport agent constatator.
De asemenea, instanța a încuviințat pentru petent proba testimonială, fiind audiat în calitate de martor numitul A. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 12.02.2015 un agent constatator din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Secția 1 Poliție a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a constatat că la punctele de lucru din Municipiul Iași, ., nr. 49, . și Piața Voievozilor nr. 5, aparținând societății ., al cărei administrator este petentul R. S., au fost identificate, instalate și funcționând între 5-8 aparate de jocuri de noroc, tip slot machines, precum și activitatea de bar. S-a stabilit faptul că soldul monetar rezultat din încasări se depozitează în seifuri cu clasa la rezistență la efracție nedeterminată și neancorate conform instrucțiunilor producătorului. Fapta reținută este prevăzută de art. 3, pct. 1 din HG 301/2012, petentul fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei.
Potrivit art. 3, pct. 1 din HG 301/2012, constituie contravenție încălcarea prevederilor din normele metodologice, după cum urmează: 1. nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute la art. 2, alin. 2 din anexă.
Instanța, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, urmează a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, referitor la susținerea petentului conform căreia procesul-verbal este lovit de nulitate ca urmare a faptului că s-a reținut săvârșirea trei contravenții diferite, însă s-a aplicat o singură sancțiune, cu încălcarea dispozițiilor art. 10, alin. 1 din OG 2/2001, constată instanța că acest din urmă text de lege are următorul conținut: 1. dacă aceeași persoana a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. 2. când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru închisoarea contravențională ori obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității.
În primul rând, este de subliniat faptul că instanța nu își va însuși susținerea petentului conform căreia s-a reținut prin procesul-verbal săvârșirea a trei contravenții. Astfel, deși s-a consemnat faptul că măsurile minimale de securitate nu au fost respectate la trei puncte de lucru aparținând aceleiași persoane juridice, aceasta constituie o singură contravenție, astfel cum este ea reglementată de art. 3, alin. 1 din HG 301/2012, fiind vorba despre o obligație generală a persoanei juridice de a asigura cerințele minimale de securitate la fiecare punct de lucru. Agentul constatator s-a raportat, la stabilirea contravenției, în mod întemeiat, la persoana juridică și nu la fiecare punct de lucru.
Pe de altă parte, instanța nu poate identifica interesul petentului în susținerea acestei apărări, întrucât, în fapt, acesta argumentează că a săvârșit trei contravenții, pentru care ar fi trebuit să i se aplice trei sancțiuni diferite, însă i s-a aplicat în mod greșit, doar o sancțiune. Practic, petentul urmărește să se recunoască o situație mai gravă în sarcina sa. Ori, chiar și dacă s-ar accepta ideea că această apărare este o cauză de nulitate ce ar duce la desființarea actului atacat, raționamentul pe care s-ar întemeia o astfel de anulare, în cazul în care ar fi întemeiată, este unul discutabil, în măsura în care s-ar proceda la desființarea actului de sancționare ca urmare a recunoașterii unei răspunderi agravate a petentului.
Având în vedere cele de mai sus, instanța nu va reține ca întemeiat motivul de nulitate invocat de petent.
Referitor la aceea că descrierea faptei este defectuoasă, nefiind lizibil tot textul, ceea ce impietează asupra posibilității instanței de a analiza legalitatea sancțiunii, constată instanța că nu este justă această afirmație. Astfel, instanța a putut da citire descrierii situației de fapt, așa cum a arătat și mai sus, cele consemnate de agentul constatator fiind lizibile; iar pentru a proba cele afirmate, arată instanța că în procesul-verbal, textul considerat nelizibil de către petent are următorul conținut: „și neancorate conform instrucțiunilor producătorului”. Așadar, descrierea faptei, ori textul ilizibil, din punctul de vedere al petentului, nu a pus instanța în imposibilitatea de a analiza legalitatea sancțiunii.
Având în vedere cele de mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._ din 12.02.2015 fiind legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de contravenție ce conține constatările personale ale agentului constatator face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Hotărârea A. împotriva României, nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Prezumția de răspundere a petentului stabilită prin procesul-verbal de contravenție este una relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, sarcina probei fiind stabilită în conformitate cu art. 10, alin. 1 și art. 249, alin. 1 din Codul de procedură civilă.
A conferi relevanță probatorie unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci reprezintă tocmai o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 par.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De altfel, în jurisprudența sa în materie contravențională, Curtea Europeană nu a statuat că procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi lipsit de orice putere probatorie sau că organele administrative ar avea obligația ca pe lângă constatările personale, să prezinte și alte probe din care să rezulte vinovăția persoanei sancționate.
O asemenea interpretare, ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale de gravitate redusă, dar numeroase.
Or, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Ceea ce este imperios necesar constă în acordarea contravenientului a unor garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare. În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.
În concret, sub aspectul temeiniciei, constată instanța că petentul nu neagă săvârșirea faptei, respectiv faptul că pentru seifurile aflate la cele trei puncte de lucru ar deține înscrisuri din care să reiasă clasa de rezistență la efracție determinată, precum și faptul că ar fi ancorate conform instrucțiunilor producătorului.
Mai mult de atât, chiar martorul propus de petent, numitul A. M., care este și administratorul societății Novotronic SRL, a declarat în fața instanței (fila 58), faptul că niciunul din seifurile deținute la punctele de lucru nu este prevăzut cu certificat de agrementare tehnică. A motivat lipsa acestor înscrisuri pe aceea că seifurile deținute sunt modele mai ieftine, iar pe de altă parte, atunci când a întocmit planurile de pază pentru punctele de lucru, acestea au fost avizate de IPJ Iași, fără a se solicita și astfel de certificate de agrementare tehnică.
Totodată, petentul a invocat faptul că, fapta, așa cum a fost descrisă, nu se încadrează în dispozițiile art. 3, alin. 1 din HG 301/2012. Așa cum s-a mai arătat acest text de lege prevede că reprezintă contravenție încălcarea prevederilor din normele metodologice, după cum urmează: 1. nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute la art. 2, alin. 2 din anexă. Art. 2, alin. 2 din anexă prevede că: cerințele minimale de securitate, pe zone funcționale și categorii de unități, sunt prevăzute în anexa nr. 1. Iar, art. 16, alin. 4 din anexa nr. 1 are următorul conținut: valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistență la efracție determinată, ancorate conform instrucțiunilor producătorului.
Netemeinicia susținerilor petentului este evidentă, întrucât, din coroborarea textelor de lege anterior menționate se poate constata cu ușurință împrejurarea că fapta, așa cum a fost descrisă, se încadrează în dispozițiile art. 3, alin. 1 din HG 301/2012.
Așadar, reiese fără dubiu faptul că petentul nu deține seifuri cu clasă de rezistență la efracție determinată și ancorate conform instrucțiunilor producătorului, astfel că nu a fost răsturnată prezumția relativă de temeinicie a procesului-verbal atacat, ci, din contră, cele consemnate în cuprinsul acestuia au fost confirmate de mijloacele de probă administrate în cauză.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, lui îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțe personale ale contravenientului.
Totodată, se constată că amenda contravențională de 2.000 lei stabilită pentru săvârșirea acestei contravenții a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege - conform art. 3, pct. 1 raportat la art. 4, alin. 1, lit. b din HG nr. 301/2012. Instanța consideră că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea.
În ceea ce privește oportunitatea înlocuirii sancțiunii aplicate cu avertismentul, reține instanța că petentul își motivează această cerere pe aceea că a dat dovadă de bună-credință și de diligență în respectarea dispozițiilor privind paza obiectivelor, a realizat o activitate de protecție și pază susținută, pentru fiecare punct de lucru în parte, există planuri de pază avizate de poliție pentru fiecare punct de lucru, a încheiat un contract de colaborare cu o firmă specializată în paza obiectivelor, există la toate punctele de lucru seifuri în care sunt depozitate valorile monetare, sunt agenți de pază angajați la fiecare punct de lucru, există sisteme de supraveghere video și câte două butoane de panică, unul fix și unul mobil pentru fiecare punct de lucru. În primul rând, toate aspectele arătate mai sus sunt simple susțineri ale petentului, ce nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă. Ori, în lipsa unui elementar material probator, aceste împrejurări nu pot fi avute în vedere de instanță.
Însă, chiar și în situația în care cele de mai sus ar fi dovedite de către petent, consideră instanța că nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, deoarece, prin toate susținerile făcute de petent, dar și din depoziția martorului porpus de el, ce are calitatea de angajat al său, a reiesșit fără dubiu faptul că petentul nu intenționează să achiziționeze seifurile prevăzute cu clasă de rezistență la efracție determinată și ancorate conform instrucțiunilor producătorului, întrucât consideră că a realizat suficiente măsuri de securitate ale punctelor de lucru, iar, pe de altă parte, seifurile solicitate de agentul constatator sunt mai scumpe decât cele deținute. Dar, atât timp cât legea stabilește o anumită obligație a petentului cu privire la seifurile pe care trebuie să le dețină, simpla apreciere a acestuia că a depus suficiente diligențe pentru a asigura paza punctelor de lucru nu este de natură a-l exonera de răspunderea contravențională, dar nici nu reprezintă o atitudine ce s-ar impune a fi sancționată cu avertisment.
Pentru cele de mai sus, instanța consideră că nu se impune înlocuirea sancțiunii aplicate, deoarece nu există motive pentru care instanța să considere că în prezenta cauză gradul de pericol social concret nu este la nivelul celui caracterizat ca pericol contravențional și evaluat abstract de către legiuitor prin reglementarea din art. 3, pct. 1 raportat la art. 4, alin. 1, lit. b din HG nr. 301/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. S., CNP_, cu domiciliul în ., jud. Iași și domiciliul ales la Cabinet Avocat C. U., în Iași, .. 24, ., parter, jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.02.2015.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.07.2015.
PREȘEDINTEGREFIER,
E. CorinaAnichitei C.
Red. / tehnored. E.C. / 4 ex / 16.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9331/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 9451/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
