Pretenţii. Sentința nr. 9338/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9338/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 9338/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9338/2015
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. MOARA DE FOC PT 2A, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
Cererea a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 25.06.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 26.03.2015 sub nr_ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâta ASOCIATIA DE P. MOARA DE FOC PT 2A solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 1014,66 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii nr.6430/2009, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată.
Intrucat pârâta nu a respectat termenul prevazut conform art. 8.3 - contractul de prestari servicii salubritate nr.6430/26.11.2009, privind plata serviciilor de salubritate prestate, in temeiul aceluiași articol - punctul 4, s-au calculat penalitati in sumă de 1014,66 lei, pentru achitarea cu intarziere a facturilor emise in perioadele: februarie 2013-iulie 2013, noiembrie 2013martie 2014, iunie 2014, octombrie 2014, conform notelor de calcul anexate.
Coeficientul de penalizare aplicat este de 0,04 lei pentru fiecare zi de întârziere, „egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare”- conform art. 42, alin.10, lit.b din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice si 0,03 % conform OUG 8/2014.
Contractul legal incheiat, semnat si stampilat de catre debitoare, o obliga pe aceasta sa respecte clauzele contractuale stipulate. Conform art.8 pct.7 din contract, debitoarea cunoaste faptul că „Plata contravalorii serviciilor se face pe baza facturilor emise de prestator sub forma de numerar”, iar potrivit art-6 pct.6 beneficiarul se obliga „să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator in termenele legale”.
Pârâta a fost invitata la sediul societatii reclamante, prin adresa nr.3325/26.08.2015, în scopul solutionării litigiului pe cale amiabilă, invitatie căreia nu i-a dat curs.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1516 Cod civil, solicitându-se totodată conform art. 223 alin. 3 și 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de77 lei.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul pentru prestări servicii salubritate nr.6430/2009.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii nr 6430/2009, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. În temeiul acestui act juridic, pârâta s-a obligat, conform art. 4.8 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termen de 30 de zile de la emiterea facturii. De asemenea, părțile au convenit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 5.4 din contract).
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că în art. 5.4 din contract părțile au prevăzut că neplata la termen a prețului atrage plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetare.
Partile au stabilit sa aplice un coeficient de penalizare conform O.U.G. nr.88/2010, adică penalități egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare respectiv de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise.
Instanta ia act ca reclamanta nu a precizat cuantumul debitului la care a aplicat aceste penalitati
Totodata reclamanta nu a face dovada ca pârâta nu și-a îndeplinit la termenul stabilit în contract obligația de achitare a contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă,
F. de aceasta situatie de fapt instanța apreciază că în mod netemeinic reclamanta a dat eficienta clauzei penale stabilite în contract și a calculat penalități de întârziere
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . sediul in Iași, ., jud. Iași, prin reprezentant legal, RO14816433, în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. Moara de Foc PT 2A, cu sediul în Iași, ., nr. FN, județul Iași, C._.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 09. 07. 2015, în ședință publică.
Președinte, pentru Grefier sef sectie civila aflat in CO,
Semneaza grefier desemnat cu atributiile grefierului sef sectie civila, A. M. B.
C.C.
RED. CC/TEHNORED.:ASM
4 EX/ 4.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9339/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9331/2015.... → |
|---|








