Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 13197/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 12.11.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. M. G.
GREFIER Grumeș M. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâtul T. C., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
Instanta dispune lasarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei faptul ca prezenta cauza se afla la primul termen de judecata, cu procedura de citare legal indeplinita, ca a fost solicitata judecarea cauzei si in lipsa si ca reclamanta a depus relatii prin care solicita instantei sa constate ca fiind ramasa fara obiect actiune.
Instanta analizand cauza, ramane in pronuntare.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta . solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul T. C. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 302,40 lei cu titlu de preț neachitat, a sumei de 68,66 lei cu titlu de penalități precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul un contract de prestări servicii salubritate iar acesta nu și-a respectat obligația principală, de a achita contravaloarea serviciilor prestate, constând în colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere, acumulând astfel pentru perioada 02._ un debit restant în sumă de 302,40 lei.
De asemenea, reclamanta a precizat că în conformitate cu prevederile art.8 pct.4 din contractul de prestări servicii, pentru neplata facturilor la scadență au fost calculate penalități de întârziere, însumând 68,66 lei pentru aceeași perioadă, coeficientul aplicat fiind de 0,04% și 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel datorat pentru neplata obligațiilor bugetare, conform disp. lg.2010/2005, OUG nr.88/2010 și OUG nr.8/2014.
Reclamanta a mai precizat că a încercat o conciliere directă cu pârâtul pentru a stabili de comun acord modalitatea de plată a debitului dar acesta nu a luat măsuri de achitare a sumelor datorate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1516 C.civ.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
La data de 27.10.2015, reclamanta a formulat precizări scrise prin care a învederat instanței că pârâtul a achitat integral pretențiile solicitate prin acțiune.
Față de precizarea reclamantei privind achitarea integrală a debitului de către pârât, ulterior introducerii acțiunii, instanța constată că aceasta a rămas fără obiect și urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. identificata prin CUI_, cu sediul in Soseaua N., nr. 43, jud. Iasi în contradictoriu cu pârâtul T. C. avand CNP_, cu domiciliul in Iasi, ., .. C, ., fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.
P., Grefier,
T. M. GetaGrumes M. A.
Red. Tehnored. T. M. G.
4ex. 11.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








