Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 14973/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 14 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - C. E.
Grefier - I. A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind reclamanta . pârâta C. M., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 04.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.08.2015 reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâta C. M., solicitând ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 190,48 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate, a penalităților de întârziere în cuantum de 10,58 lei, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 20 lei.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii salubritate nr._/14.11.2013 având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale. A mai arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, acumulând un debit în valoare de 190,48 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate emise în perioada iunie 2014 - martie 2015.
Reclamanta a mai învederat că, în temeiul art. 8, pct. 4 din contract, s-au calculat penalități de 10,58 lei, coeficientul de penalizare fiind de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 42, alin. 10, lit. b din Legea nr. 51/2006. A mai arătat că pârâta a fost invitat la sediul societății în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, invitație căreia aceasta nu i-a dat curs.
În dovedire au fost depuse următoarele înscrisuri: contract pentru prestări servicii de salubritate nr._/14.11.2013, invitație la conciliere directă și confirmarea de primire a acesteia, calcul penalități, certificat de înregistrare, facturi fiscale aferente perioadei 06.2014 – 03.2015.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1516 Cod Civil.
Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Copii de pe cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate au fost comunicate pârâtei, însă aceasta nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, între reclamanta .. și pârâta C. M. s-a încheiat contractul nr._/14.11.2013, având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, însușit de părți prin semnătură. Pentru serviciile prestate de reclamantă pârâtei, cea dintâi a emis facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (filele 11-15), având o valoare totală de 190,48 lei, fiind aferente perioadei 06.2014 – 03.2015.
Analizând facturile fiscale emise și anexate la dosar, se poate observa că acestea individualizează corespunzător părțile, perioada de facturare, serviciile prestate, echivalentul acestora, penalizările aplicate pentru debitele anterioare, data emiterii, a scadenței,cuantumul procentual al penalităților ce vor fi percepute pentru neplata debitului și data de la care vor începe a fi calculate, locul de consum, îndeplinind astfel cerințele contractuale, dar și pe cele stabilite de lege.
În drept, conform art. 1270, alin. 1 cod civil „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit art. 1516, alin. 1 Cod Civil „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”, iar în caz contrar are dreptul la daune interese, astfel că dacă pârâta a beneficiat de serviciile prestate de reclamantă, aceasta este obligată la plata prețului.
Altfel spus, convențiile sunt obligatorii și nu facultative, dând naștere la obligații de la care părțile nu se pot sustrage. De aceea, neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți.
Astfel, existența sau inexistența unei încălcări a obligației contractuale se va stabili prin aplicarea art. 10, alin. 1 și 249 Cod de procedură civilă, creditorul care pretinde executarea unei creanțe trebuind să dovedească existența ei, iar debitorul care pretinde că s-a eliberat, trebuind să facă dovada plății.
Sub acest aspect, instanța constată faptul că reclamanta a dovedit existența unor raporturi contractuale între părți, precum și îndeplinirea propriilor sale obligații, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv contract pentru prestări servicii de salubritate nr._/14.11.2013, invitație la conciliere directă și confirmarea de primire a acesteia, calcul penalități, certificat de înregistrare, facturi fiscale aferente perioadei 06.2014 – 03.2015.
Astfel, conform art. 6, pct. 2 din contractul părților, însușit de pârât prin semnătură, acesta din urmă avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor executate de prestator, iar termenul de achitare al acestora este de 15 zile de la primire, conform art. 8, pct. 3 din același contract.
Așadar, ținând cont de cele arătate anterior, constată instanța faptul că suma de 190,48 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate prestate în perioada iunie 2014 - martie 2015, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei este neîndoielnică, rezultând din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 662, alin. 2 Cod de procedură civilă, cuantumul acesteia este determinat prin înscrisurile care o constată, acestea fiind opozabile debitorului, conform art. 662, alin. 3 Cod de procedură civilă, iar termenul prevăzut în favoarea sau și în favoarea debitorului s-a împlinit.
În condițiile dovedirii de către reclamantă a relațiilor contractuale dintre părți, dar și a îndeplinirii obligațiilor sale ce au decurs din acest contract, s-a transferat în sarcina pârâtei proba stingerii obligațiilor sale prin plată.
Pârâta C. M. nu a solicitat administrarea de probe din care să rezulte că și-a îndeplinit în întregime și la termen obligațiile în cauză și nici nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare.
Pentru toate cele arătate mai sus, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale și anume: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea de către aceasta a unor obligații contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial - lipsa încasărilor aferente serviciilor prestate, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția pârâtei prezumată atât timp cât aceasta nu a dovedit o cauză străină exoneratoare de răspundere, instanța urmează a admite capătul de cerere constând în obligarea pârâtei la achitarea către reclamantă a sumei de 190,48 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate prestate în perioada iunie 2014 - martie 2015.
În ceea ce privește capătul de cerere constând în obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, se constată că potrivit dispozițiilor art. 1538 Cod civil ce reglementează instituția clauzei penale: ,,clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală. Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită. Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu”, iar conform art. 8, pct. 4 din contractul încheiat între părți, neachitarea contravalorii facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar valoarea acestora nu poate depăși cuantumul debitului.
Penalitățile prevăzute în cadrul convenției părților reprezintă o clauză penală, aceasta constituind o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor, fixându-se anticipat valoarea acestuia, iar pentru a da efect acestei clauze penale, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 10,58 lei (fila 10), fiind aferente perioadei pentru care s-a solicitat debitul principal. Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, la clauzele stipulate în contractul părților, dar ținând cont și de principiul acoperirii integrale a prejudiciului contractual suferit de reclamant, instanța consideră întemeiat și acest capăt de cerere, așa încât va dispune obligarea pârâtei la plata acestei sume către reclamantă.
În temeiul art. 451 și 453 Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâta, ce se află în culpă procesuală, la plata către creditoare a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta C. M., CNP_, cu domiciliul în ., ., ., jud. Iași.
Obligă pârâta sa plătească reclamantei suma de 190,48 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate pentru perioada iunie 2014 – martie 2015, precum și suma de 10,58 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei iunie 2014 – martie 2015.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.12.2015.
Președinte, Grefier,
E. C. A. I.
Red./Tehn. Jud. E.C.
4 ex/24.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








