Pretenţii. Sentința nr. 237/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 237/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 33550/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 237/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât . SRL, având ca obiect pretenții.

Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 08.01.2015, încheierea de ședință de la aceea dată făcând parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când instanța, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta . solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta S.C. Valdy S P. S.R.L. să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 444 lei cu titlu de preț neachitat și suma de 42,71 lei cu titlu de penalități, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii salubritate iar aceasta nu și-a respectat obligația principală, de a achita contravaloarea serviciilor prestate, constând în colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere, acumulând astfel pentru perioada 03._ un debit restant în sumă de 444 lei.

De asemenea, reclamanta a precizat că în conformitate cu prevederile art.8 pct.3 din contractul de prestări servicii, pentru neplata facturilor la scadență au fost calculate penalități de întârziere, coeficientul aplicat fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel datorat pentru neplata obligațiilor bugetare, conform disp. lg. 51/2006, respectiv OUG nr.88/2010.

Reclamanta a mai precizat că a încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, pârâta refuzând să se prezinte la mediator în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1516 C.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie certificată, f.5-13, precum și copii certificate ale facturilor fiscale pentru întreaga perioadă.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța constată următoarele:

În fapt, între părți, prin încheierea contractului de prestări servicii salubritate nr._/03.05.2012 pe perioadă nedeterminată, s-au stabilit raporturi contractuale, generând obligații reciproce pentru acestea. Astfel, în schimbul obligației reclamantei de a colecta, transporta și depozita reziduurile menajere, pârâta urma să achite contravaloarea serviciilor prestate la scadență fiecărei facturi emise de către S.C. S. SA.

De asemenea, potrivit art. 8 pct. 3 din contract s-a stabilit că întârzierea în achitarea facturilor atrage perceperea unor majorări egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat, fiind aplicat de reclamantă un procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în perioada 03.2013–09.2013.

Din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar cu atitudinea procesuală a pârâtei instanța apreciază că aceasta, deși a beneficiat de prestarea serviciilor de salubritate nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a contravalorii lor, cu încălcarea principiilor de drept instituite de art.1270 N.C.civ, acumulând un debit restant în sumă de 444 lei, cu titlu de c/v preț, pentru perioada 03.2013 – 09.2013, la care se adaugă penalități calculate la facturi achitate cu întârziere pentru aceeași perioadă, acumulându-se cu acest titlu suma de 42,71 lei, sume cu privire la care instanța, având în vedere disp. art.1516 N.C.civ, incident la data încheierii contractului și aplicabil în speță, va admite cererea, obligând pârâta să le achite reclamantei.

În temeiul art. 453 alin.1 N.C.pr.civ, și având în vedere chitanța de plată a taxei de timbru instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., având J22-836/2002 și CUI_, cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C. Valdy S P. S.R.L., având J_ și CUI_, cu sediul în P., .. L2, .. Iași și punct de lucru în Iași, ., ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 444 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate aferente perioadei: 03._ și suma de 42,71 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.

Obligă pârâta să plătească reclamantei 39 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.

Președinte, Grefier,

M.G.T.M.P.

Red./Tehnored. M.G.T.

5 ex. /13.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 237/2015. Judecătoria IAŞI