Pretenţii. Sentința nr. 2479/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2479/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 2479/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. D. C.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2479/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât C. N., având ca obiect pretenții .
Instanța a rămas în pronunțare în data de la 12.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 19.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamanta S.C. „S.” S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. N. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta din urmă la plata sumei de 305,55 lei cu titlu de preț și 43,37 lei cu titlu de penalități de întârziere.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/2011, care constă în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
Pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 305,55 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate emise în perioada mai 2012 – martie 2014.
S-a mai precizat că în conformitate cu prevederile din contract, au fost calculate penalități în sumă de 43,37 lei, pentru neachitarea facturilor emise în perioada mai 2012 – martie 2014, coeficientul de penalizare aplicat fiind egal cu cel utilizat pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv de 0,04% pe zi de întârziere, cf. Lg. 51/2006.
Reclamanta a mai menționat că pârâtul a fost convocat în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, însă nu a dat curs invitației.
În drept au fost invocate prevederile art. 1516 C. civ.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza contractului nr._/01.03.2011 încheiat între părți, reclamanta a prestat servicii de salubritate pârâtului, aceasta din urmă având obligația de a achita contravaloarea lor la data scadentă, cf. art. 8.1 din contract.
Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, neachitând facturile emise în perioada mai 2012 – martie 2014 la termenele scadente, a acumulat un debit de 305,55 lei, fiindu-i calculate și penalități de întârziere de 43,37 lei, cf. art. 8.4 din contract. (copii contract, facturi și calcul penalități – fl. 6-17 ds.).
Prin urmare, față de situația de fapt reținută, având în vedere și prevederile art. 969 C.civ., în vigoare la data încheierii contractului, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să-i achite reclamantei suma de 305,55 lei cu titlu de c/val facturi salubritate și 43,37 lei cu titlu de penalități de întârziere, ambele aferente perioadei mai 2012 – martie 2014.
În temeiul art. 453 al. 1 N.C.pr.civ., va obliga pârâtul să-i achite reclamantei suma de 28 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. „ S.” S.A. cu sediul în Iași, Șoseaua Națională nr. 43, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/836/14.08.2002, CUI RO14816433 în contradictoriu cu pârâtul C. N., CNP_, cu domiciliul în Iași, ..16, ., . consecință:
Obligă pârâtul să-i achite reclamantei suma de 305,55 lei cu titlu de c/val facturi salubritate și 43,37 lei penalități de întârziere, ambele aferente perioadei mai 2012-martie 2014.
Obligă pârâtul să-i achite reclamantei suma de 28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.
Președinte, A. D. C. | ||
Grefier, L. Irimița |
Red/Teh.C.A.D
4ex-18.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2473/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 931/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








