Pretenţii. Sentința nr. 3657/2015. Judecătoria IAŞI

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 04.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.12.2014 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul I. V. pentru ca acesta să fie obligat să plătească suma de 170,4 lei cu titlu de preț și la plata sumei de 20,08 lei, reprezentând penalități de întârziere. S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și de mediere.

În motivarea acțiunii reclamanta arată ca între părți este încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nr._/2005 în baza căruia pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în perioada aprilie 2013 – martie 2014 reclamanta a emis facturi în cuantum de 170,4 lei, pe care pârâtul nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere, conform art. 5 pct.4 din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010. Contractul legal încheiat și semnat de debitor, arată reclamanta, îl obligă pe acesta să respecte clauzele contractuale stipulate. Pârâtul a fost chemat la conciliere, însă nu a înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat și a refuzat de asemenea să se prezinte în fața mediatorului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, 411 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: copii certificate conform cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat, adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii, tabel calcul penalități de întârziere.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține :

Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, în raport de data încheierii contractului de prestări servicii de salubritate nr._/2005, instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este vechiul Cod civil.

Prin contractul de prestări servicii de salubritate nr._/2005, reclamanta s-a obligat, în conformitate cu dispozițiile art.3-4 să ridice și să transporte deșeurile menajere conform graficului stabilit, să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni, iar pârâtul s-a obligat să achite debitele 30 zile de la data emiterii facturii, iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 5 alin. 4 din contract.

În baza contractului, au fost emise facturi în perioada aprilie 2013 – martie 2014 aflate în copie la dosar, pentru debitul de 170,4 lei, pârâtul nefăcând dovada stingerii debitului prin plată, deși, față de pretențiile reclamantei probate prin înscrisurile de la dosar, îi revenea sarcina probei liberațiunii conform art.1169 C.civ.

Penalitățile de întârziere însă, nu au fost calculate corect, raportat la data scadenței calculată în concordanță cu dispozițiile contractuale Astfel, instanța reține că prin contractul dintre părți s-a stabilit ca scadența facturilor să fie în 30 de zile de la emitere. Or, din tabelul de calcul depus de reclamantă la dosar, rezultă cu evidență că acestea au fost calculate începând cu a 15-a zi de la emiterea facturii (respectiv calculul retroactiv de la 26.08.2014 raportat la numărul de zile de întârziere imputate conduc la data începerii calculului ca fiind data de 15 a lunii următoare emiterii facturii, iar nu data de 31/01, așa cum ar fi fost corect ), cu consecința calculării unor penalități de întârziere mai mari.

În drept, potrivit art.969 Cod civil, contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1073 C civ, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.

Față de cele de mai sus, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar pretenția reclamantei este dovedită în ceea ce privește debitul în totalitate și doar în parte în privința penalităților, conform argumentelor prezentate anterior, sens în care va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 170,4 lei reprezentând debitul principal (facturi neachitate aprilie 2013 – martie 2014) și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere ce vor fi calculate corect de reclamantă asupra fiecărui debit lunar neachitat din perioada aprilie 2013 – martie 2014 începând din a 31-a zi de la data emiterii facturilor de către reclamantă până la 28.06.2014 (data calculului penalităților solicitate prin acțiune) fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.

Față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dând eficiență dispozițiilor art. 453 NCPC potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat, cu privire la taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea promovată de reclamanta .> cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul I. V. (CNP_), cu domiciliul în Iași, ., ., ..