Pretenţii. Sentința nr. 6011/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6011/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 41638/245/2014
Dosar nr._
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6011/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât M. L. - S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.
În vederea prezentării părților, instanța de judecată lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită și că reclamanta a depune cerere de renunțare la judecată. De asemenea, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, observând că este primul termen de judecată cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, raportat la prevederile art. 94 și art. 107 noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Socotindu-se lămurită, precum și în considerarea faptului că părțile nu sunt prezente și că au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța de judecată constată rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta . solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta M. L. S. să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 326 lei cu titlu de preț neachitat și suma de 57,34 lei cu titlu de penalități, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii salubritate iar aceasta nu și-a respectat obligația principală, de a achita contravaloarea serviciilor prestate, constând în colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere, acumulând astfel pentru perioada 09._ un debit restant în sumă de 326 lei.
De asemenea, reclamanta a precizat că în conformitate cu prevederile clauzei penale din contractul de prestări servicii, pentru neplata facturilor la scadență au fost calculate penalități de întârziere, însumând 57,34 lei, pentru aceeași perioadă, coeficientul aplicat fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel datorat pentru neplata obligațiilor bugetare, conform disp. lg. 51/2006, respectiv OUG nr.88/2010.
Reclamanta a mai precizat că a încercat soluționarea litigiului pe calea concilierii directe, pârâta refuzând să dea curs invitației sale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1516 C.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie certificată, f.5-17, precum și copii certificate ale facturilor fiscale pentru întreaga perioadă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
La data de 31.03.2015, reclamanta a depus la dosar cerere scrisă prin care a arătat că renunță la judecarea contestației.
Față de cererea reclamantei prin care arată că renunță la judecata cererii, văzând că sunt îndeplinite cerințele art.406 alin.1 N.C.proc.Civ., instanța urmează a lua act de această manifestare de voință a părții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei S.C. S. S.A., având J22-836/2002 și CUI_, cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași, la judecarea cererii formulată în contradictoriu cu pârâta M. L. S., având CNP_, cu domiciliul ales în Iași, . și Sfînt, nr. 7, ., ., jud. Iași.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.
Președinte, Grefier,
T. M. GetaPentru grefier aflat în C.O. semnează grefierul șef de secție civilă P. L.
Red./Tehnored. M.G.T.
4 ex. / 02.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5624/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4947/2015.... → |
|---|








