Pretenţii. Sentința nr. 6282/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6282/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 6282/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6282/2015

Ședința publică de la 07 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. G.

Grefier M. G. P.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâtul N. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată.

S-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților.

Verificând competența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j) și 107 Cod procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă și având în vedere data înregistrării cererii, instanța estimează necesară o durată de șase luni pentru cercetarea procesului.

Instanța constată că în cauză s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20.01.2015 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul N. A. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 249,5 lei cu titlu de preț și suma de 47,42 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/01.12.2011 în baza căruia pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în perioada 12._ reclamanta a emis facturi în cuantum de 249,5 lei, pe care pârâtul nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere în valoare de 47,42 lei, conform art. 8 pct.4 din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010.

Contractul legal încheiat și semnat de debitor, arată reclamanta, îl obligă pe acesta să respecte clauzele contractuale stipulate. Pârâtul a fost chemată la conciliere, însă nu a înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, alin. 3 si 411 alin. 1 pct. 2 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii, facturi, tabel calcul penalități de întârziere.

Paratul nu a formulat întâmpinare in cauza.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Astfel, în raport de data încheierii contractului de prestări servicii de salubritate nr._/01.12.2011, instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este Noul Cod civil.

Retine instanța ca între reclamantă și pârât a intervenit un contractul nr._/01.12.2011, privind prestarea serviciilor de salubritate de către reclamantă, contract prin care reclamanta s-a obligat sa presteze paratului servicii de colectare si transport a deșeurilor menajere, in baza căruia a emis o . facturi fiscale, facturi pentru care paratul nu a făcut dovada plații .

Părțile au convenit că, în caz de neîndeplinire a obligației de plată, să fie calculate majorări de întârziere în procent egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere.

Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada 12._, în temeiul contractului nr._/01.12.2011 încheiat de către părți, pârâtul a acumulat un debit în cuantum de 249,5 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă.

În temeiul art. 8 pct. 4 din contractul încheiat între părți, au fost calculate penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea acestora să fie mai mare decât cuantumul debitului, procentul de penalitate aplicat fiind de 0,04 %, potrivit Legii nr. 51/2006 .

În drept, potrivit art.1516 din noul Cod civil, „1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;

2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.1270 alin.1 Cod civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”

Potrivit prevederilor art. 662 alin 2, 3 și alin. 4 Noul C.proc.civ., instanța reține că reclamanta din prezenta cauză deține împotriva pârâtului o creanță certă și lichidă în cuantum de 249,5 lei reprezentând contravaloare facturi salubritate pentru perioada 12._ si in cuantum, de 47,42 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade .

Având în vedere prevederile din art. 8 pct. 3 din contractul nr._/01.12.2011, instanța reține și caracterul exigibil al creanței reclamantei.

Constatând că, în concordanță cu prevederile legale anterior menționate, reclamanta . făcut dovada pretențiilor sale, instanța apreciază ca cererea este întemeiata si in consecința o va admite si îl va obliga pe parat la plata sumei de 249,5 lei reprezentând contravaloare facturi de salubritate emise în perioada 12._ si a sumei de 47,42 lei penalități de întârziere.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în prezenta cauză s-a făcut proba a plății taxei de timbru de 24 lei.

Având in vedere dispozițiile art. 453 N.C.P.C. potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat, urmând a obliga paratul la plata sumei de 24 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul in Iași, ., jud. Iași, J 22-836-2002, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul N. A., CNP_ cu domiciliul în .. 86, ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 249,5 lei reprezentând contravaloare facturi de salubritate emise în perioada decembrie 2011-iulie 2014 si suma de 47,42 lei penalități de întârziere aferente facturilor emise in aceeași perioada.

Obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata de 24 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică din 07.05.2015.

Președinte, Grefier,

G.E . P.M.

RED./TEHNORED. G.E.

4 EX./02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6282/2015. Judecătoria IAŞI