Pretenţii. Sentința nr. 6486/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6486/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 837/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6486/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. E. D.
Grefier:D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâta I. T. P., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; s-a solicitat judecata în lipsă, după care:
Instanța verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 131 raportat la art. 94 lit.(j) si art.107 din Noul cod de procedură civilă.
În temeiul disp. art. 255 și 258 din Cod de procedură civilă, deliberând asupra probelor utile, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC instanța declara terminată cercetarea procesului și în temeiul art.394 NCPC declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr de dosar anterior menționat reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâta I. T. P. cu domiciliul în mun Iași . . B . solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care aceasta din urmă să fie obligat la plata sumei de 255,83 lei prețul serviciului de salubritate și 34.07 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și cererea reclamanta a arătat faptul că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii salubritate_/2008 iar pârâtul nu a înțeles să își execute obligația de plată a prețului serviciului prestat derivând din această convenție, ceea ce a condus la acumularea unui debit reprezentând prețul serviciului și la calcularea de penalități conform prevederilor din contract și dispozițiilor art.42 alineat 10 litera b) din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.
Pârâtul a fost invitat la sediul reclamantei pentru soluționarea amiabilă a litigiului, invitație căreia nu i s-a dat curs.
În drept s-au indicat prevederile art.1516 cod civil iar în baza art.242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu 24 lei taxă de timbru conform dovezii depusă la dosar.
În probațiune reclamanta a anexat cererii introductive înscrisuri (filele 5-20,19-21 dosar).
În conformitate cu dispozițiile articolului 201 alin.1 codul de procedură civilă instanța a dispus comunicarea și recomunicare către pârât a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare depuse de reclamantă, conform dovezilor de la filele 22 dosar.
În termenul fixat de instanță de 25 zile pârâtul nu a formulat în cauză întâmpinare.
În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Față de cererea reclamantei de judecarea a cauzei în lipsă și față de poziția procesuală a pârâtului, cauza s-a judecat în lipsa părților legal citate.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 01.01.2008 între reclamanta din cauză și pârâtă a intervenit contractul de prestări servicii salubritate numărul_ în baza căruia reclamanta s-a obligat să presteze în beneficiul pârâtei servicii de colectare, transport, depozitare a deșeurilor pentru un număr de 4 persoane, contractul fiind încheiat pe durată nedeterminată (art.1-2 din contract, fila 6 dosar).
În schimbul serviciului de salubritate prestat beneficiarul, pârâta în cauza de față, s-a obligat la plata contravalorii acestuia în baza facturilor emise de prestator lunar (art. 6.6 și art.6.9 contract).
Potrivit articolului 8.4 din contract părțile au convenit anticipat asupra daunelor moratorii datorate de beneficiar serviciului în caz de întârziere la plata prețului serviciului prestat, nivelul acestora fiind stabilit la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare.
În baza contractului reclamanta a furnizat serviciul de salubritate, facturând contravaloarea acestuia in intervalul ianuarie 2013- martie 2014 așa cum rezultă din facturile depuse la dosar (filele 8-13 dosar, 19-21 dosar).
Față de neplata facturilor de către pârâtă, cu adresele nr._/08.08.2013 și_/08.05.2014 aceasta a fost invitată la sediul reclamantei pentru soluționarea amiabilă a litigiului, invitație căreia nu i s-a dat curs (invitație și dovada expedierii fila 5 dosar).
În drept, instanța reține că sunt incidente situației de fapt anterior descrisă dispozițiile art.969(1), art.970(1) și art.1169 Cod civil din 1864 dat fiind faptul că raporturile juridice contractuale s-au născut sub imperiul acestor dispozițiile legale și față de disp. art.1 din Codul civil și ale art. 3 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil aprobat prin legea nr. 287/2009.
Dispozițiile art.969 alin.1 și art.970 alin.1 Cod civil consacră principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor.
Instanța arată că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, neexecutarea culpabilă se prezumă câtă vreme debitorul nu face dovada faptului plății sau al unei cauze exoneratoare de răspundere. Revine așadar debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art.249 c. pr. civ., conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Aplicând aceste principii la speța de față, instanța apreciază că facturile fiscale depuse la dosarul cauzei și necontestate de pârâtă, unite cu contractul de prestare servicii încheiat de părți, fac dovada deplină a existenței creanței solicitate de reclamantă prin acțiune, creanță lichidă și exigibilă astfel încât sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată s-a transferat asupra pârâtei care însă nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele pretinse de reclamantă.
În acest context probator instanța reține că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale și anume: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea de către acesta a unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial - prețul serviciului de salubritate, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa prezumată conform art.1082 C.civ., atât timp cât acesta nu a dovedit o cauză străină exoneratoare de răspundere contractuală.
Cât privește suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, instanța arată că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art.1068 și 1069 C.civ., în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere.
Potrivit art. 5.4 din convenția părților întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadenței atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului.
Această clauză contractuală reproduce dispozitiile art.42 alin.10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51 din 8 martie 2006 text potrivit căruia „Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:a)penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;b)penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;c)valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.”
Având în vedere convenția părților, dispozițiile legale anterior menționate, văzând tabelul de calcul detaliat al penalităților depus de reclamantă la dosar (fila 7 ds ) instanța constată că aceasta a aplicat procentul de penalitate în vigoare la data scadenței, că penalitatea astfel calculată nu depășește cuantumul debitului solicitat fiind așadar respectate dispozițiile contractuale și legale pe care convenția se grefează.
Așadar instanța va recunoaște reclamantei dreptul de a obține de la pârâtă plata acestor penalități aferente debitului principal solicitat.
Pentru toate motivele de fapt și de drept expuse instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 255,83 lei prețul serviciului de salubritate facturat în intervalul aprilie 2013- martie 2014 și suma de 34.07 lei penalități de întârziere pentru achitarea cu întârziere și neachitarea facturilor in intervalul ian.2013- martie2013 și respectiv aprilie 2013-martie 2014.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța reține dispozițiile art. 451,452, 453 C. conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată la cererea celeilalte părți să îi achite cheltuielile de judecată iar între aceste cheltuieli se enumeră și taxa de timbru achitată la reclamantă conform dovezii de la dosar.
Pentru motivele expuse instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în cuantum de 24 lei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiune in pretentii formulată de reclamanta .> cu sediul in mun. Iași . jud Iași în contradictoriu cu pârâta I. T. P. cu domiciliul în mun Iași Bvd Primăverii nr. 13 . B . jud Iași .
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 255,83 lei prețul serviciului de salubritate facturat în intervalul aprilie 2013-martie 2014, de 34,07 lei penalități de întârziere aferente intervalului ianuarie 2013- martie 2014, 24 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere de apel in termen de 30 zile de la comunicare prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică 12 mai 2015.
Președinte, Grefier,
D. C. E. V. D.
Red/teh/ced/ 4ex/28 mai 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6833/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6539/2015.... → |
|---|








