Obligaţie de a face. Sentința nr. 6833/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6833/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9386/245/2013
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier M. U.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6833
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. V., P. G. și pe pârâții P. L. G., P. R., având ca obiect obligație de a face daune - disjungere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta P. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării invocate de instanță, din oficiu. La dosarul cauzei a fost depusă prin serviciul registratură al instanței precizări formulate de către reclamanți și o cerere de amânare a cauzei formulată de pârâți pentru angajare avocat.
Reclamanta, având cuvântul, solicită continuarea judecății cauzei.
Instanța respinge cererea de amânare pentru angajare avocat formulată de pârâtul P. L. G. și cererea de continuare a judecății cauzei formulată de reclamanți, deoarece nu mai subzistă motivul suspendării, respectiv dosarul nr._ a fost soluționat irevocabil.
Instanța, constată cercetarea judecătorească încheiată și în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii de față înregistrată sub nr._, constată următoarele:
Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 14.05.2013, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Instanța constată că în dosarul nr._ al Tribunalului Iași, în baza căruia a fost suspendată prezenta cauză, s-a pronunțat sentința civilă nr. 49/16.01.2014 și a rămas definitivă și irevocabilă la data de 15.03.2014 prin nerecurare . Contestația în anulare a fost înregistrată sub nr._, iar prin sentința civilă nr. 1245/22.05.2014 a fost respinsă contestația în anulare, sentința a rămas definitivă prin nerecurare.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 C. pr. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 248 și ale art. 252 C. proc. civ.:
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanții P. V. și P. G., domiciliați în Iași, stradela P. nr. 8 în contradictoriu cu pârâții P. L.-G. și P. R., domiciliați în Iași, ..
Cu recurs (care se depune la Judecătoria Iași) în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2015.
Președinte, grefier,
Red. /tehnored . U.M./29.05.2015
6 exem.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6360/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 6486/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








