Pretenţii. Sentința nr. 6881/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6881/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 40434/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6881/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. A-3 P. I., CU SEDIUL PROCEDURAL ALES LA CABINET DE AV.-B. RAIHEL și pe pârâții D. N. și D. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 20.04.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 06.05.2015 și ulterior pentru astăzi, 20.05.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A-3 P. I., CU SEDIUL PROCEDURAL ALES LA CABINET DE AV.-B. RAIHEL a chemat în judecată pe pârâții D. N. și D. E., solicitând instanței obligarea acestora la plata sumelor de 8958,50 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2011 - iunie 2014 și la plata sumei de 5994, 31 lei reprezentând penalități de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 - iunie 2014 precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând în fapt cererea, reclamanta susține că pârâții nu au mai plătit întreținerea și în lipsa altor posibilități de recuperare a debitului a fost obligat să îi acționeze în judecată.

In drept reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 46 și 50 din Lg.230/2007, art. 25 al 3 din HG 1588/2007.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform disp. art. 50 alin.2 din Lg.230/2007.

Alăturat cererii au fost depuse copii după inscrisurile de care intelege să se foloseasca in judecarea cauzei.

Pârâții, legal citați, nu au depus întâmpinare si nici nu s-au prezentat in fata instantei in vederea administrării de probe in apărare.

Instanta a administrat proba cu inscrisuri pentru reclamant.

Analizând cu prioritate, în temeiul art.248 din N. C.p.civ., excepția invocată din oficiu, se constată că aceasta este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, pentru considerentele de mai jos:

Dreptul la actiune are doua acceptiuni si anume, de drept la actiune în sens material si de drept la actiune în sens procesual. În sens material, dreptul la actiune înseamna posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obtine prin intermediul instantelor judecatoresti ori a altor organe jurisdictionale executarea unei obligatii sau recunoasterea unui drept contestat. În sens procesual, dreptul la actiune înseamna posibilitatea reclamantului de a sesiza instanta de judecata, într-un caz concret pentru apararea unui drept subiectiv încalcat sau contestat. Dreptul la actiune în sens procesual nu este limitat în timp, titularul dreptului subiectiv civil putând oricând sa se adreseze organelor de jurisdictie pentru apararea dreptului sau. Ceea ce se prescrie prin prescriptia extinctiva este numai dreptul la actiune în sens material, adica posibilitatea titularului dreptului civil subiectiv de a valorifica, pe calea constrângerii de stat, a dreptului încalcat sau contestat.

Asadar, exercitarea dreptului la actiune în sens material este limitata în timpul prevazut de lege denumit termen de prescriptie.

Prescriptia extinctiva poate fi de deci definita ca fiind stingerea dreptului la actiune în sens material, neexercitat în termenul prevazut de lege.

Astfel, in ceea ce priveste debitul principal solicitat cu titlu de cheltuieli de intretinere, instanta face amintire cu privire la prev art 49 al 2 din Legea nr 230/2007 potrivit căruia :

Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”

In consecinta, din momentul expirării termenului de 20 de zile incepe să curga termenul de 3 ani de zile,

urmând a admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune cu privire la pretentiile mai vechi de 3 ani de zile fata de data introducerii actiunii si va respinge ca prescrisă suma de 158,5 lei solicitata cu titlu de cheltuieli de intretinere aferenta lunii septembrie 2011.

In ceea ce privește penalitățile de intârziere, in vederea verificării termenului de prescriptie, s-au avut in vedere prev art. 49 din Legea nr 230/2007 potrivit căruia:

„ (1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat” . Astfel, abia după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadentei ( data scadentei fiind situată la momentul expirării termenului de 20 de zile calendaristice) începe să curgă pentru fiecare lista in parte termenul de prescripție de 3 ani de zile, constatând că pretentiile solicitate cu acest titlu aferente perioadei 09._ nu sunt prescrise.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține:

Instanța reține că potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligația de a achita cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației, iar în caz de neplată sau de întârziere în efectuarea plății în termenul stabilit, proprietarul este obligat să plătească și o penalitate în cuantumul determinat prin hotărârea adunării generale a asociației, conform dispozițiilor art. 49 din actul normativ invocat anterior.

În speță, obligațiile de plată ale pârâților au caracter legal, fiind prevăzute de dispozițiile art. 46 Lg. 230/2007 conform cărora: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform dispozițiilor art. 49 alin. 1 și 2 din același act normativ: „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice” (de la data fișării – n.j.).

În raport de actele depuse la dosar,instanta urmeaza a admite în parte actiuneași săoblige pârâții, în mod solidar, la plata către reclamantă sumelor de:

-8800 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere aferente perioadei 10._ si

-5994,31 lei cu titlu de penalități de intârziere aferente perioadei 09._ .

În temeiul art 453 Cod proc civ, va obliga pârâtii, in mod solidar, la plata sumei de 395,75 lei cu titlu de onorariu avocat, suma fiind acordata proportional cu pretentiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune cu privire la pretentiile mai vechi de 3 ani de zile fata de data introducerii actiunii si respinge ca prescrisă suma de 158,5 lei solicitata cu titlu de cheltuieli de intretinere aferenta lunii septembrie 2011.

Admite in parte cererea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. A-3 P. I., cu sediul în IAȘI, B- dul Independenței, nr. 11, ., ., J. IAȘI împotriva pârâtilor D. N. si D. E., ambii cu domiciliul în IAȘI, .. 3, ., ..

Obligă pârâții, in mod solidar, la plata către reclamantă sumelor de:

-8800 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere aferente perioadei 10._ si

-5994,31 lei cu titlu de penalități de intârziere aferente perioadei 09._ .

Obliga pârâtii in mod solidar la plata sumei de 395,75 lei cu titlu de onorariu avocat, suma fiind acordata proportional cu pretentiile admise.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, caz în care cererea se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi 20.05.2015 .

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./Tehnored. Z.I./4 ex/18.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6881/2015. Judecătoria IAŞI