Pretenţii. Sentința nr. 7024/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7024/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 40259/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7024/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier D. B.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. ., . pe pârât I. I., pârât I. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.11.2014 sub nr._, reclamanta Asociatia de P. . . în judecată pe paratii I. I. si I. E., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1467,16 lei reprezentand cheltuieli de intretinere pentru perioada mai 2013-septembrie 2014 si a sumei de 388,18 lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei noiembrie 2012-septembrie 2014, la plata in continuare a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,05 % pana la achitarea efectiva a debitului constand in cheltuieli de intretine, sistarea furnizarii apei reci prin debransarea instalatiei, precum si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea actiunii, reclamanta a învederat că paratii in mod voit nu si-au achitat obligatiile ce le revin privind plata cheltuielilor de intretinere, in calitate de proprietari, desi au beneficiat lunar de serviciile furnizorilor si nici nu au contestat in termen de 10 zile de la afisarea listelor de plata modul de calcul al cotei de contributie la cheltuielile asociatiei ..

În drept, cererea a fost intemeiata pe dispoz. Legii nr. 230/2007.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar: fișa de cont pentru operații diverse a pârâtei, tabel de calcul al penalităților, decizii cu privire la penalitatile de intarzirere, copii de pe listele de plată aferente fiecărei luni din perioada solicitată.

Pârâtii ,desi legal citati, nu au formulat întâmpinare si nici nu s-au prezentat in instanta pentru a propune probe in aparare sau pentru a-si exprima pozitia procesuala .

La data de 26.02.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizari, prin care a invederat instantei ca de la data introducerii actiunii, paratii au achitat suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere si suma de 100 lei cu titlu de penalitati de intarziere, astfel incat debitul ramas este de 667,16 lei reprezentand cheltuieli de intretinere pentru perioada ianuarie-septembrie 2014 si a sumei de 288,18 lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei mai 2013-septembrie 2014.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele.

În fapt, paratii I. I. si I. E. au calitate de proprietari ai imobilului situat în mun. Iasi, ., ., ., aspect care atrage incidenta dispozițiilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Din analizarea listelor de plată coroborate cu fișa de cont a pârâtilor astfel cum au fost depuse la dosar de către reclamantă, rezultă că acestia au înregistrat în perioada ianuarie-septembrie 2014 un debit în cuantum de 667,16 lei reprezentând cheltuieli de întreținere si penalitati de intarziere in valoare de 288,18 lei, pentru perioada mai 2013-septembrie 2014.

Față de această situație, instanța reține că potrivit HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și care abrogă dispozițiile HG 400 din 2003, administratorul asociației are obligația de a afișa lista de plata în termen de maxim 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Tot astfel, potrivit art. 25 din același act normativ și a art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, data care trebuie sa fie înscrisă în lista de plată respectivă. De asemenea, instanța reține și dispozițiile art. 24 din HG 1588/2007, în scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar prin plata sumelor afișate pe lista de plată.

Conform dispozițiilor art. 32 din același act normativ și art. 46 al. 1 din Legea nr. 230/2007, toți propietarii au obligația să achite lunar, conform listei de plată cotele de contribuție ce le revin la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Totodata instanta retine ca paraiia nu si-au indeplinit obligatiile de plata a debitelor cu titlu de intretinere, astfel cum rezulta din precizarile reclamantei .

In ceea ce priveste penalitatile de intarzire, instanta retine ca potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, „ Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.

In ceea ce priveste solicitarea reclamantei de pronuntare a unei hotarari prin care sa sisteze paratii de la furnizare apei reci, instanta apreciaza ca aceasta cerere este neintemeiata, nefiind depuse la dosarul cauzei din care sa rezulte cele afirmate de catre reclamanta, avand in vedere ca aceasta nici nu a indicat temeiul de drept al solicitarii sale, imprejurare fat de care cererea va fi respinsa ca neintemeiata .

F. de aceste imprejurari, instanta apreciind intemeiata in parte cererea formulata de catre reclamanta astfel cum a fost precizata, va admite in parte actiunea si, in consecinta va obliga pârâtii la plata in solidar către reclamantă a sumei de 667,16 lei reprezentand cheltuieli de intretinere pentru perioada ianuarie-septembrie 2014 si a sumei de 288,18 lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei mai 2013-septembrie 2014 si la plata in continuare a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,05 % pana la achitarea efectiva a debitului constand in cheltuieli de intretinere .

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere ca la dosar nu au fost depuse inscrisuri cu privire la efectuarea unor asemenea cheltuieli .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea de chemare in judecata astfel cum a fost precizata, cerere formulata de catre reclamanta Asociatia de P. . . in mun. Iasi, ., ., parter, jud. Iasi, CUI_ in contradictoriu cu paratii I. I., CNP_ si I. E., CNP_, domiciliati in mun. Iasi, ., ., ., jud. Iasi .

Obliga paratii la plata in solidar catre reclamanta a sumei de 667,16 lei reprezentand cheltuieli de intretinere pentru perioada ianuarie-septembrie 2014 si a sumei de 288,18 lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei mai 2013-septembrie 2014 si la plata in continuare a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,05 % pana la achitarea efectiva a debitului constand in cheltuieli de intretinere .

Respinge ca neintemeiate celelalte capete de cerere .

Respinge ca neintemeiata cererea reclamantei de obligare a paratilor la plata cheltuielilor de judecata .

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicarea hotararii, ce se depune la Judecatoria Iasi .

Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.05.2015 .

Președinte, Grefier,

G. C. M. D. B.

Red./tehnored.MGC

5ex/30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7024/2015. Judecătoria IAŞI