Pretenţii. Sentința nr. 7559/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7559/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7559/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7559
Ședința publică din data de 03.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. F.
Grefier: A. M. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. E. G., în contradictoriu cu pârâta Z. L. E., având ca obiect “pretenții – restituire împrumut”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 29.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat consecutiv pronunțarea la data de 13.05.2015, 20.05.2015, respectiv 03.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea inițială înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2013, reclamanta G. E. G. a chemat în judecată pe pârâta Z. L. E., solicitând instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3233 lei raportată la rata inflației prezente, cu titlu de împrumut de consumație nerestituit.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a și pârâta sunt colege de serviciu, iar în cursul anului 2011 a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 5700 lei, cu termen de restituire în 2-3 luni, fără consemnarea operațiunii într-un înscris, datorită relațiilor de colegialitate. Banii cu care a împrumutat-o pe pârâtă proveneau din împrumuturi ale reclamantei la instituții financiare, astfel: în ianuarie 2011 reclamanta a contractat un împrumut la TBI în valoare de 4200 lei, în aprilie 2011 a împrumutat de la BCR P. suma de 500 lei, iar în septembrie la BancPost suma de 1000 lei. A arătat reclamanta că în luna decembrie 2011 pârâta i-a returnat suma de 1000 lei, în decembrie 2012 suma de 1500 lei, iar în aprilie 2013 suma de 800 lei, în total 3300 lei reprezentând credit plus dobânzi. Arată că a cerut restul sumei, de 3233 lei, însă pârâta a devenit agresivă verbal. Învederează că în octombrie 2012 a reclamat-o pe pârâtă la poliție, sesizarea făcând obiectul lucrării_/23.10.2012, pârâta recunoscând în declarațiile date că îi datora bani.
În drept, art.2158, 2159 NCC.
În probațiune, a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei și cu înscrisuri, anexând grafic simulat BCR, contract fideiusiune, grafic rambursare BCR, grafic rambursare B. Post, chitanțe depunere numerar, înscris olograf.
Odată cu precizările depuse în etapa regularizării (f.24), la 12.06.2013, reclamanta a mai depus 3 contracte împrumut cu amanet, contract de credit Provident, proces verbal întrerupere alimentare cu gaze naturale, chitanțe plată Eon garanție, tarif deconectare/conectare, utilități, chitanța plata CAR.
Odată cu taxa de timbru depusa în etapa regularizării (f.58), la 12.07.2013, reclamanta a mai depus somație Cetelem.
Pârâta a depus întâmpinare (f.65), solicitând respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. A arătat că dintr-un împrumut făcut la TBI reclamanta i-a dat 821 euro, convenția fiind ca banii să fie returnați lunar pentru ca reclamanta să achite ratele acestui credit. În luna mai 2011 reclamanta a hotărât să refinanțeze creditul luând un credit mai mare la BCR, din care 4700 lei au fost pentru închiderea creditului de la TBI, defalcat de celelalte sume la care s-a obligat reclamanta. Au convenit părțile ca suma să fie plătită în 24 de rate a câte 106 lei lunar, iar 21 de rate a câte 121 lei lunar, aspect care rezultă din înscrisul depus de reclamantă la dosar. Arată că a achitat 8 rate a câte 106 lei, după care reclamanta i-a cerut toată suma anticipat și cu dobândă, a devenit foarte agitată și a exercitat presiuni psihice asupra sa, astfel că, deși trebuia să achite suma împrumutată prin rate lunare până în 2016, a contractat credite și a efectuat plăți către reclamantă, respectiv la 06.11.2012 – 100 lei, la 14.12.2012 1500 lei, la 14.04.2013 - 1000 lei, la 28.06.2013 – 1650 lei, această din urmă tranșă în prezența martorului Ș. A., la care se adaugă ratele inițiale la TBI din lunile februarie-martie-aprilie 2011, datoria fiind astfel stinsă. Solicită respingerea acțiunii, aplicarea disp.art.303 NCPC referitoare la proba actului juridic.
În drept, art.200, 303 NCPC.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, în subsidiar cu martorul Sutic A., anexând copie înscris olograf, contract credit și corespondența TBI.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f.85), în completarea susținerilor inițiale arătând următoarele: refinanțarea creditului TBI, prin creditul de la BCR, a fost făcută la rugămintea pârâtei și a însemnat 4200 lei, iar pârâta i-a mai cerut 500 lei, rezultând un total împrumutat de 4700 lei, iar pentru o evidență a ratelor a cerut la BCR un grafic de rambursare simulat pentru 4700 lei pentru 60 de luni, pentru ca pe perioada celor 2-3 luni când avea să restituie banii să știe ce dobândă trebuia să îi achite. A mai cerut pârâta și suma de peste 5000 lei, bani cu care reclamanta trebuia să își închidă CAR-ul, pârâta urmând să achite ratele în contul său, însă din aceștia pârâta a achitat o perioadă, iar timp de 1 an nu a achitat, motiv pentru care reclamanta a achitat 1382 lei la CAR. În august 2011 pârâta a rugat-o pe reclamantă din nou să refinanțeze împrumutul la BCR, printr-un împrumut la B. Post, din acest nou împrumut cerându-i încă 1000 lei, iar în octombrie 2011 a fost rugată de pârâtă să îi mai dea 3-4000 lei de la BRD. Din toate împrumuturile, pârâta a restituit parte din ele, rămânând doar cu o parte din datoria pe care o avea la BCR, respectiv, având în vedere și plata efectuată după introducerea acțiunii - 1899 lei rate fără dobândă. Arată că la momentul plății primite după introducerea cererii de chemare în judecată, nu a numărat banii primiți în prezența martorului Ș., constatând că a primit 1300 lei, nu 1650 lei. Arată reclamanta că în perioadele în care pârâta nu a efectuat nici o plată, reclamanta este cea care a suportat ratele împrumuturilor bancare și dobânzile aferente.
În completarea petitului acțiunii inițiale, arată că mai solicită de la pârâtă:
- daune morale, în cuantumul ce va fi apreciat de instanță, pentru încercarea de a o denigra în școală, prin afirmația cu privire la prezența soțului său în școală pentru a cere să i se pună pârâtei poprire pe salariu, afirmația fiind mincinoasă;
- restituirea comisioanelor, dobânzilor, în cuantum neprecizat și a sumei de 500 lei reconectare gaz – întrucât în perioadele în care pârâta nu a efectuat nici o plată, reclamanta este cea care a suportat ratele împrumuturilor bancare și dobânzile aferente, și i-a cerut pârâtei restituirea banilor datorită propriilor probleme familiale, fiind nevoită să amaneteze lucruri pe care le-a pierdut, să facă împrumut la Provident, iar în septembrie 2012 i s-a tăiat și gazul, în timp ce în octombrie 2012 pârâta a recunoscut că are să îi restituie peste 4000 lei;
- plata cheltuielilor de judecată.
Noile capete de cerere nu au fost motivate în drept.
A anexat înscrisuri suplimentare: extras de cont BCR, extras cont BancPost.
La solicitarea instanței, de a preciza concret sumele solicitate, cu motivarea pretențiilor în fapt și în drept, reclamanta a depus precizări (f.100) la 26.11.2013, arătând că solicită de la pârâtă următoarele sume:
- Cheltuieli de judecată
- suma de 1899 lei reprezentând împrumut nerestituit - rate fără dobândă
- suma de 893,63 lei reprezentând jumătate din dobânda aferentă împrumutului la Provident, cu motivația că avea nevoie de bani pentru a cumpăra mormântul socrului său, a fost nevoită să împrumute suma deoarece la finele lunii iulie a achitat pârâtei 1382 lei la CAR, sumă pe care o datora în contul său, unde nu plătise de peste 1 an de zile. Neputând să achite ratele, a împrumutat de la un coleg, urmând a-i restitui, însă neavând banii a dus televizorul la amanet și i-a dat banii.
- Suma de 535,5 lei pentru televizorul amanetat, întrucât împrumutul a fost făcut în august 2012, în timp ce pârâta îî era datoare cu peste 4000 lei, după cum a recunoscut la Poliție în octombrie 2012
- Suma de 500 lei achitată pentru reconectarea la gaz, întrucât gazul i-a fost tăiat în septembrie 2012, tot datorită faptului că pârâta a amânat plata datoriei
- Suma de 1000 lei pentru soțul său, pentru afirmațiile false făcute de pârâtă cu privire la prezența soțului său în școală pentru a cere să i se pună pârâtei poprire pe salariu, afirmația fiind mincinoasă.
Pretențiile nu au fost motivate în drept.
Prin încheierea din 27.11.2013, instanța a suspendat cauza în baza art.242 al.1 NCPC, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a-și motiva pretențiile în drept.
La 27.05.2014 reclamanta prin avocat a depus precizări (f.107), arătând că solicită de la pârâtă următoarele sume, reprezentând împrumut nerestituit și prejudiciul material creat de pârâtă prin refuzul achitării ratelor de credit:
- suma de 1899 lei reprezentând împrumut nerestituit
- suma de 893,63 lei reprezentând dobânda corespunzătoare debitului cu titlu de împrumut.
- suma de 535,5 lei reprezentând pierdere rezultată din contravaloarea televizorului pierdut din cauza pârâtei, întrucât pârâta neachitând rata creditului luat formal pe numele reclamantei, a fost nevoită să amaneteze televizorul pentru a procura banii necesari plății unei rate a creditului
- suma de 500 lei pierderea suferită prin faptul că, din cauza achitării creditului în locul pârâtei, nu a reușit să achite energia electrică, Eon a întrerupt furnizarea energiei electrice, iar pentru reconectare a trebuit să achite suma de 500 lei
în drept, art.148, 194 NCPC, art.2146, 2155 NCC, art.1330 – 1340 NCC.
În ședința publică de la 12.11.2014 reclamanta a depus precizări (f.116), arătând în completarea susținerilor formulate, următoarele: este adevărat faptul că a convenit cu pârâta să achite ratele lunare în locul său la instituțiile bancare, conform graficului stabilit de acestea, dar pârâta nu a respectat înțelegerea și din acest motiv a fost nevoită să achite în locul pârâtei, fapt care i-a creat prejudiciile materiale de care a pomenit în precizări. Suma de 1016 euro a fost încasată integral de pârâtă. Sumele achitate de pârâtă sunt: 848 lei la 19.02.2012, 1300 lei la 19.12.2012, 1500 lei la 19.05.2013, în total 3648 lei. Reclamanta a mai împrumutat-o pe pârâtă cu încă 1000 lei.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce și proba cu câte 1 martor, a solicitat din oficiu înaintarea la dosar a actelor aferente sesizării_/23.10.2012 întocmite de Secția 2 Poliție.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, pe de o parte, la restituirea sumei de 1899 lei partea nerestituită a unor împrumuturi acordate pârâtei, iar pe de altă parte, la plata sumei de 1929,13 lei prejudiciu total creat de pârâtă prin refuzul achitării ratelor creditului, materializat în dobânda suportată de reclamantă, pierderea unui televizor amanetat și plata unei sume reconectare la utilități.
Reclamanta a invocat, totodată, o imposibilitate morală de preconstituire a unor înscrisuri doveditoare ale convențiilor de împrumut.
Față de solicitarea adresată instanței, în virtutea art.249 NCPC, cădea în sarcina reclamantei de a dovedi atât existența convențiilor de împrumut, cât și întinderea obligației pârâtei-debitoare, mai exact față de dispozițiile art.1576 C.civ. în vigoare la data pretinselor convenții, reclamanta trebuia să dovedească înțelegerea părților în sensul de a se împrumuta suma de bani pretinsă, predarea efectivă a sumelor, cuantumul exact al sumelor predate cu acest titlu și scadența, și raportat la rigorile art.1191 C.civ. și urm., revenea tot reclamantei să probeze îndeplinirea condițiilor art.1198 C.civ.
Din declarațiile martorilor și din răspunsurile pârâtei la interogatoriu instanța reține că părțile sunt colege la aceeași unitate școlară, instanța apreciind că aceste raporturi presupun un anumit grad de încredere între părți care ar putea justifica o imposibilitate morală de preconstituire a unor înscrisuri în cazul încheierii de către colegi a unor acte juridice de genul unor împrumuturi de bani.
Însă, cu privire la existența, obiectul și condițiile convențiilor de împrumut pretinse de reclamantă, prin probele propuse de reclamanta însăși, aceasta a reușit doar dovedirea faptului că între ea și pârâtă a existat o multitudine de convenții de împrumut, nematerializate prin înscrisuri, dar vagi cu privire la sumele împrumutate, condițiile împrumuturilor, respectiv dobânzi aferente, termene de scadență, datele și cuantumurile plăților și restanțele aferente fiecărui împrumut în parte, iar această multitudine de raporturi suprapuse ca perioade și plăți a făcut ca motivarea în fapt a acțiunii și precizărilor ulterioare să fie ambiguă, aceasta neputând indica în mod precis și neprobând, în consecință, datele exacte ale împrumuturilor pretinse, sumele împrumutate și condițiile rambursării, ce dobânzi ar fi purtat aceste sume și la ce termene trebuiau restituite.
Astfel, dacă inițial reclamanta a cerut restituirea unui rest de împrumut provenit din 3 sume date pârâtei în anul 2011, de 4200 lei, 500 lei și 1000 lei, totuși aceasta arăta în cererea inițială că a primit de la pârâtă 3300 lei și solicita obligarea la plata unei sume de încă 3233 lei, așadar un total de 6533 lei, fără a da explicații pertinente cu privire la surplusul de bani solicitați față de suma pretins împrumutată de 5700 lei.
În continuare, în răspunsul la întâmpinare reclamanta aduce în discuție noi sume date pârâtei, cum ar fi o sumă pentru închiderea unui CAR al reclamantei, fără a reieși clar destinația acestei sume - împrumut sau mandat încredințat pârâtei pentru închiderea împrumutului CAR – și nici legătura acestei sume cu pretenția inițială. Mai menționează și sume legate de un credit BRD, la fel, fără legătură aparentă cu solicitarea din acțiunea introductivă.
De altfel, din sesizarea depusă de reclamantă la Poliție la 23.10.2012 reiese aceeași întrepătrundere a raporturilor succesive de împrumut dintre părți, din care reclamanta însăși nu poate revendica decât o sumă aproximativă, de peste 6000 lei, a cărei proveniență nu indică în mod precis.
În plus, în cererile inițiale reclamanta indică un termen de restituire a sumelor pretins împrumutate, de 2-3 luni, pentru ca prin precizările de la fila 116 să arate că sumele trebuiau restituite de pârâtă în rate lunare, conform graficului stabilit de instituțiile financiare de la care reclamanta însăși obținuse banii.
Cu privire la condițiile împrumuturilor, reclamanta insinuează prin cererea inițială ideea unui împrumut cu dobândă, fără a indica precis procentul dobânzii convenite cu pârâta. Prin răspunsul la întâmpinare, indică reclamanta în prima pagină (f.85) că pentru cei 4700 lei împrumutați pe o perioadă de 2-3 luni, pârâta ar fi datorat dobânda indicată în graficul simulat BCR pe 60 de luni, însă graficul depus la dosar la fila 6 este emis la 09.05.2013, în antecedența temporală a introducerii acțiunii, fără a rezulta că o astfel de înțelegere ar fi făcut obiectul convențiilor de împrumut din 2011. Pe de altă parte, în a treia pagină a aceluiași răspuns la întâmpinare (f.86) arată reclamanta că împrumutul a fost pe 60 de luni.
Ca o consecință a inabilității reclamantei înseși de a prezenta raporturile dintre părți în mod complet și coerent, probatoriul administrat de aceasta nu este în sine relevant pentru conturarea clară situației de fapt dintre părți.
Pe de o parte, martora propusă de reclamantă are cunoștințe limitate cu privire la raporturile dintre părți.
Astfel, martora M. Zavastița, fostă colegă cu reclamanta, află despre succesiunea de împrumuturi de la reclamanta însăși, abia în vara anului 2012, într-un context puțin verosimil, respectiv după ce ar fi auzit numele reclamantei menționat într-o discuție telefonică a unei angajate CAR, iar apoi, cu ocazia unei vizite la reclamantă, aceasta îi povestește despre un împrumut neprecizat în favoarea pârâtei și despre refinanțări succesive la cererea pârâtei. Martora, însă, nu cunoaște suma împrumutată ori termenele de restituire, nici valoarea plăților parțiale efectuate de pârâtă, nici restul nerestituit.
Pe de altă parte, reclamanta a depus la dosar copii ale unor contrate de împrumut la instituții financiare, cu grafice de rambursare și extrase de cont, înscrisuri din care reies următoarele:
În ianuarie 2011, reclamanta a împrumutat de la TBI suma de 1022,37 euro, primind efectiv suma de 821,10 euro, ce trebuia restituită în 48 de rate cu dobânda aferentă.
În mai 2011, reclamanta a împrumutat de la BCR suma totală de 28.535 lei, din care pentru refinanțarea creditului de la TBI au fost alocați 4044,9 lei cu 7,51 lei comisioane aferente tranzacției, iar restul de bani au servit la închiderea altor două credite și o extragere în numerar de 14.000 lei (f.90).
În august 2011, reclamanta a împrumutat de la Bancpost SA suma de 30.100 lei, din care pentru refinanțarea creditului de la BCR au fost alocați_ lei, iar 728 lei au fost retrași în numerar de reclamantă (f.91 și urm.).
Conform extrasului de cont, în perioada septembrie – decembrie 2011 pârâta Z. depune numerar în contul ratelor de credit Bancpost, în sumă totală de 1313 lei.
La 15.03.2012 creditul Bancpost este lichidat prin încasare cu OP din cont BRD a sumei de_ lei și o depunere de numerar de către reclamantă de 1232 lei.
Din înscrisurile de la filele 43-45 mai rezultă că reclamanta a încheiat niște contracte de împrumut cu amanet în cursul anului 2012, la 6 mai, 17 august (televizor LCD) și 23 decembrie.
Din înscrisul cvasi-ilizibil de la fila 46 reiese că la o dată neprecizată reclamanta a fi împrumutat de la Provident suma de 2000 lei.
Din lucrările efectuate de Secția 2 Poliție la sesizarea reclamantei din 23.10.2012, rezultă că reclamanta invoca la acea dată o sumă nerestituită de peste 6000 lei.
În fine, reclamanta a mai depus în probațiune un înscris olograf, conținând un calcul al sumelor restituite, respectiv restante la acea dată, în contul unui credit de 47 de milioane, cu mențiunea 45 de rate din care, 24 rate x 106 lei și 21 rate x 121 lei, în total 5085 lei.
De cealaltă parte, nici martorul Ș. A. propus de pârâtă nu aduce lumină în raporturile dintre părți, căci acesta a auzit doar un zvon prin școală cu privire la faptul că pârâta are să dea niște bani reclamantei și ar fi întârziat cu plata.
Astfel, nici unul dintre cei doi martori nu au fost prezenți la realizarea vreunuia dintre împrumuturi și nu cunoaște personal nici o împrejurare legate de acestea, relatările lor bazându-se în mare parte fie pe confidențele făcute de reclamantă ori afirmații ale pârâtei, fie pe zvonuri auzite de la terți.
D. urmare, instanța apreciază că nici prin declarațiile de martori, nici prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta nu a probat împrejurarea că a predat pârâtei suma de 5700 lei, cu titlu de împrumut, pe care acesta nu a restituit-o integral, înscrisurile depuse probând, în general, fapte personale ale reclamantei (retrageri de sume dintr-un cont, contractarea de împrumuturi bancare), iar declarația martorei M. fiind inutila sub aceste aspecte, martora relatând în termeni impreciși despre relațiile dintre părți, de care nu a luat cunoștință personal, nemijlocit, ci pe care le-a aflat din spusele reclamantei.
Cu privire la poziția pârâtei, instanța observă că prin întâmpinarea depusă la dosar și prin răspunsurile la interogatoriu, pârâta a recunoscut faptul că a primit de la reclamantă suma de 821 euro din împrumutul efectuat de reclamantă la TBI, convenția fiind să îi restituie lunar, pentru plata ratelor de către reclamantă, iar refinanțarea acestui împrumut a însemnat 4700 lei, înțelegerea dintre părți fiind ca această sumă să fie achitată în 24 de rate a câte 106 lei lunar și 21 de rate a câte 121 lei lunar, așadar un total de 5085 lei, pârâta arătând că a achitat primele 8 rate a câte 106 lei, după care reclamanta i-a cerut toată suma anticipat și cu dobândă, astfel că a mai efectuat plăți către reclamantă, respectiv la 06.11.2012 – 100 lei, la 14.12.2012 - 1500 lei, la 14.04.2013 - 1000 lei, la 28.06.2013 – 1650 lei, în total 5098 lei, împrumutul fiind astfel restituit.
Prin declarația olografă dată cu ocazia cercetărilor întreprinse de Secția 2 Poliție, pârâta a recunoscut faptul că la acea dată, 31.10.2012, mai avea de restituit suma de 4200 lei către reclamantă.
Din declarația martorului Ș. rezultă că la începutul verii anului 2013 a asistat la predarea unui plic între părți, pârâta rugându-l să fie de față când predă o sumă de bani reclamantei. A arătat martorul că pârâta ar fi menționat suma de 13 milioane de lei vechi, fără ca martorul să cunoască personal conținutul plicului, suma de bani eventual conținută sau ce reprezenta aceasta cu certitudine.
Astfel, instanța apreciază că singurele probe directe sub aspectul pretențiilor reclamantei sunt reprezentate de mărturisirea parțiala complexa a pârâtei din cuprinsul întâmpinării, coroborate cu înscrisurile olografe de la fila 20 (început de dovadă) și fila 161 (mărturisire extrajudiciară), din care reține următoarea situație de fapt:
Inițial, în ianuarie 2011, reclamanta a împrumutat pârâtei suma de 821,1 euro, pe care reclamanta însăși îi împrumutase de la TBI în interesul exclusiv al pârâtei, aspect ce reiese din faptul că suma totală împrumutată fusese de 1022,37 euro, iar după scăderea comisioanelor aferente, reținute de TBI din suma totală împrumutată, a rămas suma de 821,1 euro (f.72). pe care pârâta recunoaște că a primit-o. Ca o consecință a faptului că suma primită de la TBI a fost destinată exclusiv împrumutării pârâtei, urma ca pârâta să suporte integral cele 48 de rate, așadar și dobânda aferentă, aspect recunoscut de ambele părți.
Pârâta a achitat primele 3 rate ale acestui împrumut, aspect susținut de pârâtă și necontestat de reclamantă.
În mai 2011, reclamanta contractează un alt împrumut la BCR, în suma totală de 28.535 lei, din care pentru refinanțarea creditului de la TBI au fost alocați 4044,9 lei cu 7,51 lei comisioane aferente tranzacției, iar restul de bani au servit la închiderea altor două credite ale reclamantei și o extragere în numerar de 14.000 lei (f.90).
Însă, cu această ocazie, înțelegerea dintre părți se modifică, raporturile de împrumut dintre părți fiind evident scindate față de raporturile reclamantei înseși cu instituțiile bancare.
Pe de o parte, părțile calculează suma aferentă împrumutului TBI refinanțat ca fiind 4200 lei și, în plus, pârâta mai primește cu această ocazie încă 500 de lei împrumut, rezultând o sumă totală considerată ca împrumutată pârâtei de 4700 lei.
Pe de altă parte, noul împrumut bancar nu mai este contractat în interesul exclusiv al pârâtei, dimpotrivă marea parte a sumei împrumutate de la BCR servește intereselor reclamantei, iar pe de altă parte, perioada de rambursare este mai mare, de 60 de luni.
Or, pârâta a înțeles să conceapă, în raporturile sale directe cu reclamanta, un grafic de rambursare în continuarea celui inițial, cel de 48 de luni (din contractul TBI), din care, scăzând primele 3 rate achitate la TBI, a rezultat o recalculare a ratelor aferente împrumutului de 4700 lei pe o perioadă de 45 de luni, respectiv 24 de rate a câte 106 lei lunar și 21 de rate a câte 121 lei lunar.
Astfel, din înscrisul olograf depus la fila 20, scris de pârâtă și depus de ambele părți la dosar ca probă (din datele menționate reieșind că acesta a fost întocmit în prima parte a anului 2013), rezultă că suma totală de restituit la care s-au înțeles părțile era de 5085 lei, așadar pârâta urma să suporte parțial dobânda aferentă împrumutului bancar al reclamantei.
Instanța nu poate achiesa la afirmația reclamantei cum că împrumutul a fost pe 2-3 luni, cu dobânda din graficul simulat BCR (întocmit, de altfel, mult mai târziu și în mod unilateral de reclamantă), căci acest lucru ar fi însemnat că pentru suma considerată împrumutată, de 4700 lei, pârâta ar fi datorat o dobândă de 1644 lei pentru o perioadă maximă de 3 luni, însemnând o dobândă de aproape 140% pe an. Or, în lumina dispozițiilor OG nr.9/2000, o astfel de înțelegere dintre părți ar fi fost nulă de drept.
Ulterior, în august 2011, reclamanta a împrumutat de la Bancpost SA suma de 30.100 lei, din care pentru refinanțarea creditului de la BCR au fost alocați_ lei, iar 728 lei au fost retrași în numerar de reclamantă (f.91 și urm.).
Din datele dosarului nu rezultă că acest nou împrumut bancar al reclamantei ar fi modificat înțelegerea părților cu privire la împrumutul de 4700 lei.
Astfel, reclamanta invocă o nouă sumă dată cu această ocazie pârâtei, de 1000 lei, iar în declarația olografă dată la organele de Poliție pârâta menționează și ea o sumă de 1000 lei primită cu ocazia refinanțării împrumutului BCR, însă conform extrasului de cont (f.91 și urm.), în perioada septembrie – decembrie 2011 pârâta Z. depune numerar în contul ratelor de credit Bancpost, în sumă totală de 1313 lei.
Întrucât aceste depuneri de numerar nu sunt invocate de nici una dintre părți, în sensul că ar fi vizat obiectul convenției anterioare, de 4700 lei, instanța conchide că aceste plăți efectuate de pârâtă în contul ratelor de credit Bancpost vizau tocmai rambursarea acestei noi sume de 1000 lei, care s-a constituit într-un împrumut separat și independent de cel de 4700 lei, și care apare stins integral prin aceste plăți.
La 15.03.2012 creditul Bancpost este lichidat prin încasare cu OP din cont BRD a sumei de_ lei și o depunere de numerar de către reclamantă de 1232 lei.
Deși reclamanta a adus acest nou credit în discuție, ca născând noi datorii între părți, totuși din actele dosarului nu reiese că acest nou împrumut bancar al reclamantei ar fi modificat înțelegerea părților cu privire la împrumutul de 4700 lei.
Cu privire la sumele rambursate din cei 5085 lei datorați și calculați conform înscrisului de la fila 20, susținerile părților sunt relativ concordante cu privire la achitarea unei sume de circa 2500 lei în perioada 2011 – decembrie 2012, dată în numerar reclamantei de către pârâtă.
Astfel, după cum se menționează de reclamantă în acțiunea inițială, aceasta a primit 1000 de lei în decembrie 2011, menționați și în sesizarea adresată poliției, și 1500 lei în decembrie 2012.
Din calculul olograf scris de pârâtă reiese achitarea unei sume de 848 lei la o dată neprecizată, după care 100 lei la 6.11.2012 și 1500 lei la 14.12.2012.
Această succesiune a plăților este concordantă și cu declarația olografă a pârâtei la sediul Poliției, în sensul că în octombrie 2012, anterior plăților din decembrie 2012 sus-menționate, mai datora reclamantei suma de 4200 lei.
Cu privire restul plăților efectuate de pârâtă, respectiv cele din anul 2013, în timp ce reclamanta menționează în acțiune o plată în aprilie 2013 de 800 lei, pârâta indică prin întâmpinare o plată efectuată în aprilie 2013 de 1000 lei.
În același mod, cu privire la suma primită de reclamantă după inițierea acțiunii, aceasta indică faptul că ar fi primit în prezența martorului Ș. suma de 1300 lei, în timp ce pârâta invocă suma de 1650 lei dată în iunie 2013, sumă care ar fi stins integral datoria.
Astfel, se observă relativa concordanță a susținerilor părților cu privire la datele la care au avut loc plăți parțiale.
În privința sumelor diferite indicate de părți, instanța observă că nu există la dosar probe concludente care să susțină una sau alta dintre variantele părților litigante.
Deși martorul Ș. a fost prezent la predarea ultimei tranșe, totuși banii nu s-au numărat în prezența sa. Pe de altă parte, chiar dacă martorul a testat că pârâta i-ar fi spus că este vorba de suma de 13 milioane de lei pe care urma să o dea reclamantei, instanța nu poate decela din declarația martorului care este nivelul de rememorare a faptelor petrecute cu aproape doi ani anterior depunerii mărturiei și cât reprezintă asimilarea de către acesta a zvonurilor din unitatea școlară în care e coleg cu părțile, având în vedere faptul că sursa de informare a acestui martor este, în principal, zvonul public.
Or, potrivit probelor administrate, instanța va reține sumele indicate de pârâtă ca fiind cele predate între părți, odată cu plata efectuată după introducerea acțiunii stingându-se și raportul juridic obligațional existent între părți derivând din convenția de împrumut.
Această concluzie este susținută și de împrejurarea că, efectuând o plată la scurt timp după introducerea acțiunii, este verosimilă intenția pârâtei de a stinge tocmai raportul juridic litigios, dar este impusă și de principiul indivizibilității mărturisirii complexe, plata împrumutului fiind o urmare firească în derularea actului juridic constând în contractul de împrumut. A admite posibilitatea scindării mărturisirii pârâtei, în sensul de a se reține faptul împrumutării sumelor, doar pe baza mărturisirii pârâtei, și de a obliga pârâta să facă dovada restituirii acestora ar însemna crearea unei situații privilegiate pentru reclamanta, care ar fi astfel scutita de a face dovada înseși a raportului juridic pretins. Pe de altă parte, relațiile de încredere dintre părți, reținute în favoarea reclamantei drept cauzând o imposibilitate de preconstituire a unui înscris probant al raportului juridic trebuie reținute și în favoarea pârâtei, în sensul că aceeași imposibilitate a existat în privința procurării unor chitanțe doveditoare ale restituirii sumelor.
Astfel, în condițiile în care în octombrie 2012 pârâta recunoaște că mai datorează reclamantei 4200 lei, și efectuează plăți de 1600 lei în decembrie 2012, rezultă că la începutul anului 2013 ar mai fi avut de restituit suma de 2600 lei, context în care cele două tranșe de 1000 lei și respectiv 1650 lei invocate de pârâtă susțin în mod verosimil materializarea intenției pârâtei de a stinge datoria avută.
În consecință, instanța reține că reclamanta nu a probat existența în patrimoniul său, la acest moment, a unui drept de creanță opozabil pârâtei, constând în dreptul de a pretinde restituirea unei sume de 1899 lei reprezentând rest dintr-un împrumut nerestituit integral.
În privința daunelor solicitate de reclamantă prin cererea completatoare, întemeiate în drept pe dispozițiile din Codul civil privitoare la gestiunea de afaceri, instanța reține că o condiție esențială a gestiunii de afaceri, ca fapt juridic licit generator de obligații, este necunoașterea existenței gestiunii de către gerat, precum și acte juridice necesare și utile, în favoarea sau interesul altei persoane.
Or, în speță, pârâta cunoștea faptul împrumutării de către reclamantă a unor sume de bani de la instituțiile bancare, parțial și în interesul pârâtei, dar înțelegerea părților era independentă de graficele de rambursare de care era ținută reclamanta, mai ales că odată cu refinanțarea de la BCR, 85% din suma împrumutată viza interesele reclamantei, nu ale pârâtei, iar convenția părților probată scriptic prin înscrisul olograf de la fila 20 era diferită.
Instanța apreciază că mecanismul gestiunii nu se poate aplica cu privire la pretinsul împrumut efectuat de reclamantă la Provident la o dată neprecizată, pentru suma de 2000 lei, întrucât nu s-a probat că acesta ar fi fost efectuat (și) în interesul pârâtei ori că ar fi servit în fapt intereselor pârâtei.
Deși în perioada februarie 2012 – decembrie 2012 pârâta nu a achitat ratele lunare convenite, plata din 14.12.2012 constând în restanță plus avans rate, după mențiunile olografe ale pârâtei (f.20), totuși reclamanta nu a dovedit faptul că destinația data sumei obținute ar fi servit intereselor pârâtei.
Aceleași considerații sunt valabile și cu privire la celelate acte invocate de reclamantă – contract de credit cu amanet privind televizor LCD și plata taxe reconectare utilități, întrucât nu s-a probat că acestea ar fi servit în vreo măsură intereselor pârâtei.
Instanța apreciază că eventualele prejudicii pretinse de reclamantă pot fi analizate cel mult pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în măsura în care ar fi derivate dintr-o nerespectare a convenției de către pârâtă.
În acest context, art. 1073 cod civil în vigoare la data nașterii obligației prevede ca "Creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare". Tocmai aceste dezdaunari constituie echivalentul prejudiciului si ele mai sunt cunoscute sub denumirea de despagubiri sau daune interese. Prin executarea prin echivalent se urmareste obtinerea unei sume de bani care sa inlocuiasca in patrimoniul creditorului valoarea pe care ar fi reprezentat-o prestatia la care era indreptatit din partea debitorului sau. Pentru a fi angajata raspunderea contractuala este necesar, pe lângă existenta unei convenții între părți, sa fie intrunite urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu patrimonial; o fapta ilicita rezultata din nerespectarea unei obligatii contractuale; raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu; existenta culpei debitorului - prezumată, conform art.1082 C.civ.
Cu privire la prejudiciu, conform prevederilor art. 1082 Cod civil: “Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii”. In absenta prejudiciului, cererea pentru plata despagubirilor este nejustificata. Creditorul este obligat sa faca dovada existentei prejudiciului.
În temeiul art.1073 C.civ., creditorul, probând neexecutarea, mai are a dovedi prejudiciul efectiv suferit în urma neexecutării. Finalitatea daunelor interese contractuale este repararea integrală a prejudiciului cauzat creditorului, asigurând repunerea acestuia în situația patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligația debitorului ar fi fost executată întocmai. Pentru a beneficia de dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării obligației debitorului, creditorul trebuie să obțină în prealabil o evaluare reală, adecvată, a prejudiciului. D. din perspectiva evaluării prejudiciului se va stabili cuantumul daunelor-interese în acord cu întinderea prejudiciului și cu natura sa juridică. Mai este de notat că daunele interese trebuie să acopere numai prejudiciile directe și previzibile, iar nu și pe acelea indirecte și imprevizibile, respectiv numai prejudiciul care este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației. În acest context, prejudiciul material sau patrimonial constă în diminuarea patrimoniului creditorului cu o anumită valoare economică asupra căreia are un drept sau ar fi avut dreptul sau posibilitatea să o dobândească.
În speță, reclamanta pretinde obligarea pârâtei la plata sumei de 1929,13 lei, pretinsul prejudiciu total creat de pârâtă prin refuzul achitării ratelor creditului, deci prin nerespectarea termenilor contractului de împrumut, prejudiciu materializat în concret astfel: suma de 893,63 lei reprezentând, conform indicațiilor de la fila 100, jumătate din dobânda aferentă unui credit efectuat de reclamantă la Provident; suma de 535,5 lei - contravaloarea unui televizor amanetat de reclamantă și nerecuperat și 500 lei suma achitată de reclamantă pentru reconectarea sa la utilitățile a căror furnizare îi fusese întreruptă pentru neplată.
Cu privire la suma de 893,63 lei, instanța a reținut deja faptul că reclamanta nu a dovedit data împrumutului de la Provident, destinația acestei sume, nici modul în care neplata de către pârâtă a 10 rate din convenția părților, în valoare totală de 1060 lei, ar fi determinat în mod direct contractarea de reclamantă a împrumutului Provident în acei termeni, respectiv 2000 lei cu o dobândă anuală de 38% și D. de 85,30%.
De altfel, șirul legăturilor dovedite dintre suma împrumutată pârâtei și contractele de credit bancar ale reclamantei se oprește în martie 2012, când creditul Bancpost este lichidat.
În același mod, reclamanta nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre nerespectarea scadenței ratelor din februarie – noiembrie 2012 de către pârâtă și amanetarea televizorului LCD în august 2012, destinația sumei obținute astfel, ori modul în care conduita pârâtei în raporturile contractuale ar fi condus în mod direct la nerecuperarea acestui bun de către reclamantă la o dată ulterioară. Mai mult, mențiunile de pe verso-ul contractului (f.45) indică prelungirea acestei convenții la 10.05.2013, prin urmare nu este certă această presupusă pierdere invocată de reclamantă.
Cu privire la împrejurarea deconectării reclamantei de la utilități, instanța observă că, concordant celor deja reținute, nici pentru această împrejurare nu s-a făcut dovada faptului că neplata facturilor restante de către reclamantă este o consecință directă a nerespectării termenelor de plată de către pârâtă, de altfel, situația financiară a reclamantei apărând ca precară, din multitudinea convențiilor de împrumut încheiate cu instituții financiare bancare, nebancare și case de amanet, independent de suma de 106 lei lunar cât datora pârâta la nivelul anului 2012, conform graficului de rambursare convenit de părți. Mai mult, suma de 500 lei nu este justificată prin actele de la dosar, în condițiile în care 395 lei au fost achitați de reclamantă ca garanție pentru consumatori rău-platnici, urmând ca suma să îndestuleze furnizorul de utilități în cazul înregistrării de debite viitoare, fără a putea fi considerată o pagubă suferită de reclamantă.
Astfel, reclamanta nu a probat mecanismele prin care neplata de către pârâtă a sumei lunare de 106 lei în perioada februarie – noiembrie 2012 a produs în mod direct un prejudiciu în propriul său patrimoniu, în cuantum mult mai mare, respectiv 1929,13 lei.
Însă, mai important, neplata la scadență a unei sume de bani putea da dreptul, sub imperiul vechiului cod civil, la daune interese egale cu dobânda legală, datorate de la data cererii de chemare în judecată (art.1088, art.1586 C.civ.).
Or, reclamanta nu a solicitat prin cererile succesive depuse la dosar acordarea dobânzii legale aferente întârzierii la plata a celor 10 rate lunare de 106 lei datorate în perioada februarie-noiembrie 2012, iar un calcul ipotetic, luând în considerare rata dobânzii de politică monetară a BNR de 5,25% pe an în anul 2012 și disp.art. art.3 al.2 din OG nr.13/2011 privitoare la dobânda legală penalizatoare în raporturile civile, coroborate cu suma lunară datorată, de 106 lei și datele plăților efectuate la 6.11.2012 și 14.12.2012, ar conduce la o dobândă legală penalizatoare imputabilă pârâtei de 40 de lei – mai exact 39,22 lei, în condițiile în care, prin însumarea tuturor plăților parțiale, pârâta oricum a achitat circa 50 de lei în plus față de suma datorată.
În consecință, instanța constată că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată sub aspectul tuturor capetelor de cerere și o va respinge, iar pe cale de consecință instanța va respinge și pretenția reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reținând că în dezbateri pârâta prin avocat a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. E. G. (CNP_), cu domiciliul în Iași, ..4, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Z. L. E. (CNP_), cu domiciliul în Iași, ., nr.7, ., ., jud. Iași și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. M. FalcanAndra M. B.
Pentru președinte aflat în CO semnează
Vicepreședintele instanței
Reh./Thred. D.M.F./A.M.B./4ex/06.08.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7477/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 8401/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
