Pretenţii. Sentința nr. 8401/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8401/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 8401/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8401/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. IAȘI PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre deliberare și soluționare asupra excepției perimării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 21.12.2013, reclamantul M. IAȘI a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de_ lei – taxă de folosință teren și 6510 lei – majorări de întârziere.
La data de 18.11.2014, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 242 alin.1 NCPC, datorită neîndeplinirii de către reclamant a obligației puse în vedere la termenul anterior, de a depune la dosar tabel cu modalitatea de calcul al penalităților pretinse.
Încheierea a fost comunicată părților la data de 28.11.2014.
În drept, potrivit art.416 NCPC, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Reținând că prezenta cauză a rămas în nelucrare din motive imputabile reclamantului la data suspendării judecării cauzei potrivit art. 242 alin.1 NCPC, nefiind invocat și dovedit nici un motiv de suspendare ori întrerupere a cursului perimării, instanța va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. IAȘI, cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr. 11, județul Iași, împotriva pârâtei .., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în ., județul Iași.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
RED./TEHNORED. R.R.
4 EX./23.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7559/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8406/2015.... → |
|---|








